Despre mine

Pisicile mi-au stârnit curiozitatea: Salut! Te rog să-ți spui numele complet.
Eu: Numele meu este Cătălina Alexandra Stan. Am fost numită și Maria când am fost botezată, pentru a avea protecția unui sfânt. Totuși, acest lucru nu apare în documentele legale. Îmi poți spune Cătălina, Cătă, Cati, Cheit, Cat, C. sau chiar „Hei, Tu”.

Pisicile mi-au întărâtat curiozitatea: Când și unde te-ai născut?
Eu: M-am născut în mai 1987, într-un oraș numit Brăila, în România.

Pisicile mi-au ucis curiozitatea: Ai frați sau surori?
Eu: Da, am o soră mai mare. O cheamă Vulpea cea Mare și Roșcată, Ana-Maria. Ea este persoana care mă ajută cu acest blog și are grijă de min.

Pisicile mi-au ucis curiozitatea: Ai vreun atribut fizic remarcabil?
Eu: Am trei alunițe pe abdomen și încă alte câteva zeci pe spate care arată ca o… constelație.

Pisicile mi-au ucis curiozitatea: Care, ai spune, sunt cele trei calități principale ale tale?
Eu: Mi-a luat ceva timp să le descopăr și sunt sigură că unii nici măcar nu le-ar numi calități. Urăsc să fiu acuzată pe nedrept de ceva și să fiu criticată. Aș muta munții din loc în loc în apărarea mea. M-am luptat aproape de fiecare dată când am simțit că mi s-a făcut o nedreptate, m-am certat cu profesorii, colegii de clasă, prietenii și chiar cu străinii, pe stradă. Voi numi o a doua calitate – a fi foarte atentă la detalii. Unii ar putea spune că aceasta este granița cu comportamentul obsesiv-compulsiv. Dar îmi place, pur și simplu, ca lucrurile pe care le spun și le fac să fie ceea ce cred că este corect. Calea mea nu este neapărat calea altcuiva. A treia calitate este faptul că devin foarte creativă atunci când mă gândesc la ceva, chiar și atunci când mint.

Pisicile mi-au ucis curiozitatea: Ce zici de cel mai puțin forte punct al tău?
Eu: Sunt puțin prea nerăbdătoare. Prefer ca lucrurile să se întâmple acum, decât să fiu nevoită să le aștept.

Pisicile mi-au ucis curiozitatea: Care este cea mai mare realizare a ta?
Eu: Încă mai caut.

Pisicile mi-au ucis curiozitatea: Ce zici de cea mai mare dezamăgire a ta?
Eu: Nu voi numi relațiile mele eșuate drept cea mai mare dezamăgire. Nici măcar faptul că mai sunt la un examen distanță de terminarea facultății. Nici Faptul că am suferit un accident vascular cerebral și am orbit după aceea nu este cea mai mare dezamăgire a mea. Singurul lucru care mă doare cel mai mult este faptul că nu-mi pot găsi chemarea și că sunt în derivă.

Pisicile mi-au ucis curiozitatea: Cum a fost copilăria ta?
Eu: Minunată, dar prea scurtă. Familia mea și cu mine am trecut prin momente dificile în acea perioadă corespunzând copilăriei

Pisicile mi-au ucis curiozitatea: Ce voiai să devii în copilărie?
Eu: Mai întâi am vrut să fiu mamă, apoi am vrut să fiu o avocată bogată și de succes, apoi am vrut să fiu și VJ, actriță, jurnalistă și agent de publicitate. Niciuna dintre aceste cariere nu a fost să fie.

Pisicile mi-au ucis curiozitatea: Deci, ce faci acum?
Eu: Mi-am propus să trăiesc ca un spirit liber. Urăsc să mă simt legată de un birou, de terenuri și proprietăți. În timp ce mă chinuiam să-mi găsesc centrul de gravitație, m-am îndrăgostit de arte și meșteșuguri, în special de croșetat. Atâta timp cât lucrurile pe care le fac stau frumos în fața mea, sunt fericită. Totuși, după accidentul vascular cerebral, croșetatul meu a fost pus în așteptare. Acum scriu, ei bine, ca să fiu mai specifică, dictez. Și încerc să fiu un fel de inspirație pentru alții.

Pisicile mi-au ucis curiozitatea: Ce îți place cel mai mult la ceea ce faci?
Eu: Faptul că mi se permite să fiu eu însămi. Nu trebuie să mint, să înșel și să fur. Nu trebuie să mă prefac și să-mi dedublez personalitatea. Nu trebuie să cerșesc. Nu mă plictisesc.

Pisicile mi-au ucis curiozitatea: Cine sunt eroii tăi?
Eu: În primul rând, mama, tata, sora mea și chiar micuțul nostru Pufi, Yorkshire Terrier-ul, sunt eroii mei. Benedict Cumberbatch este un alt personaj eroic pe care îl respect. Are o voce grozavă. Chester Bennington este al șaselea erou care m-a pus pe drumul cel bun cu muzică trupei sale, când aveam 14 ani. Holden Caulfield este al șaptelea, căci prin personajul său mi s-a arătat că nu eram singura pe lume care se simțea nelalocul său și că e în regulă să fii trist din când în când. Teresa Richardson, The Crochet Geek, este al optulea erou. Ea este cea care m-a învățat multe, fiind autoarea multora dintre momentele mele de „Aha!” în croșetat. Și Charlie McDonnell, pur și simplu, mă face să zâmbesc! Și „L” din seria animată ”Death Note” este al zecelea erou al meu. Fanii lui „L” știu de ce!

Pisicile mi-au ucis curiozitatea: Cum te-ai schimbat față de cine erai până nu demult?
Eu: Nu mai mint, cel puțin nu față de familia mea. Poate că unul dintre cele mai curajoase momente din viața mea a fost atunci când am avut puterea să le spun părinților și surorii mele adevărul despre cum îmi trăiam viața înainte. Din păcate, accidentul vascular cerebral m-a schimbat și în rău. Intru mai ușor în panică din cauza lucrurilor mărunte. Încă mi-e frică de ce ar putea aduce ziua de mâine, mai ales acum că știu ce poate aduce ziua de mâine.

Pisicile mi-au spulberat curiozitatea: Stai, stai, stai… Stai puțin! Ce tot vorbești despre un accident vascular cerebral. Ce-i cu asta?
Eu: Pe 1 noiembrie 2013, am plâns puțin prea mult și m-am îmbolnăvit. Doctorii nu au mai putut face nimic să mă ajute, starea mea s-a înrăutățit și creierul meu s-a umplut de cheaguri mici care au dus, în cele din urmă, la un accident vascular ischemic. Accidentul vascular cerebral mi-a afectat majoritatea simțurilor: am orbit și am surzit, nu mai puteam mirosi sau gusta. Dacă vrei să afli mai multe despre ce s-a întâmplat, ar trebui să citești postările mele.

Pisicile mi-au ucis curiozitatea: Se pare că ai avut o perioadă groaznică în ultima vreme. Îți amintești să fi fost vreodată fericită de-a lungul vieții tale?
Eu: Da!…Viața nu a fost ușoară pentru mine. Cu toate acestea, există o amintire dulce din copilărie care încă ocupă un loc special în inima mea. În copilărie, locuiam în cartierul numit Progresu din Brăila. Aveam o prietenă foarte bună care era cu un an mai mică decât mine. Într-o vară, de fiecare dată când ploua, ieșeam și alergam în ploaie. Toți cei din jurul nostru alergau peste tot să găsească adăpost sau își scoteau umbrelele ca să se acopere. Însă noi alergam și ne învârteam în ploaie și simțeam picăturile de ploaie atingându-ne obrajii, pielea. Părul și hainele ne erau ude și ne simțeam atât de bine, încât chiar țipam din toți rărunchii: „Suntem LIBERE!”. Nu ne păsa deloc de frigul pe care îl resimțeam după, ne păsa doar de clipă.

Pisicile mi-au ucis curiozitatea: Deci, care este scopul acestui blog?
Eu: Mă ajută în principal să-mi omor timpul, mă împiedică să mă simt paralizată de frica ce mă ține legată de pat, îmi ia gândul de la faptul că s-ar putea să nu mai văd niciodată… și, mai ales, mă ajută să nu-mi pierd mințile.

Pisicile mi-au potolit curiozitatea: Ai vrea să le dai cititorilor tăi un sfat?
Eu: Mergi la medic din când în când. Fă-ți o analiză de sânge. Mănâncă sănătos. Fă mișcare. Socializează cu oameni reali. Nu te subestima. Dacă există un lucru pe care îl poți învăța de la mine, este că te poți trezi într-o dimineață simțindu-te perfect de bine și, până la sfârșitul zilei, „puf”, nu mai ești bine.

P.S.: Dacă ai întrebări pentru mine, adresează-mi-le și îți voi oferi răspunsuri sincere și corecte, atâta timp cât întrebările nu sunt prea nepoliticoase și nepotrivite.