Marți, 18 Aprilie 2017
Cea mai filozofică discuţie pe care am avut-o cu posesorul mâinilor care se flutură în ochii mei în timpul celui mai recurent vis pe care l-am avut vreodată (de peste 550 de ori în ultimele 10 luni, între 1-5 ori pe noapte) şi despre care am să scriu mai pe larg când am să îl demistific mai în profunzime, a fost după cum urmează.
– Eşti subconştientul meu? am întrebat.
– Poate că sunt, poate că nu sunt, a răspuns o voce tânără de bărbat, ataşată de mâinile din imagine.
– Care îţi sunt intenţiile?
– Vreau să induc o anume emoţie vibratorie în nivelurile profunde şi subtile ale minţii tale. Are legătură cu starea de veghe şi starea de somn. Sunt aici ca să te ajut.
– Să îmi recuperez vederea?
– Întocmai.
– Care este motivul pentru care nu văd?
– Este doar tristeţe în ochii tăi. În plus, nu ai vindecat toată ura aceea care îţi sufocă inima şi gâtul.
– Ce pot să fac să fie mai bine?
– Îndrăgosteşte-te de cineva.
– Tu vorbeşti serios?Chiar te referi la îndrăgosteală? Între mine şi altcineva?
– Aşa este, precum ai înţeles.
– Dar să te îndrăgosteşti de un străin sau, mai rău, de cineva imaginar este periculos. Sau chiar mai rău decât atât, de cineva care nici nu ştie de existenţa ta sau care nu te iubeşte la rândul său…
– Este adevărat că este extrem de periculos. Şi ce este cu asta?
– Dar unde să mă duc să întâlnesc pe cineva? Nu este ca şi cum aş putea să încep să urmăresc un tip la întâmplare pe stradă, mai ales că nu văd. Sau să concep o listă cu candidaţi dintre cunoscuţi şi să aleg pe cineva de acolo ca să îl transform în obiectul afecţiunii mele.
– Nu ţi-am zis niciodată că trebuie să cunoşti pe cineva în persoană mai întâi pentru ca, mai apoi, să te îndrăgosteşti de acesta. Totuşi, nu aş permite niciodată să te îndrăgosteşti de orișicine care nu trăieşte în aceiaşi dimensiune ca şi tine. Sau care nu este real. Vezi tu, orice aspect al unei experienţe are sens pentru mine, inclusiv iubirea fără posesiune. chiar dacă pentru tine nu are. Ochiul limpede vede viaţa.
– Toate astea sună mult prea complicat. Puteai să îmi spui să mă duc în Thailanda, în Brazilia sau în vreo insulă exotică să întâlnesc un vindecător sau un maestru sau un tip de vrăjitor, ceva. Ar fi fost mult mai uşor decât să mă îndrăgostesc de cineva, undeva la graniţa dintre imaginar, vis şi real, ca să îmi recapăt vederea.
– Nu este nici măcar jumătate aşa de imposibil precum crezi să ai şi să strângi în braţe. De tine ţine să se întâmple. De tine depinde să fie real. Dar pentru ca aceasta să fie chiar aşa, vreau să ai încredere nemarginită în ideea pe care ţi-am propus-o. Îţi cer prea mult?
– Da, îmi ceri prea mult. Nu este ca şi cum nu am depus niciun efort până acum. Dar indiferent de încercările mele, nu am reuşit să mişc niciun fir de iarbă din loc.
– Ba din contră. Gesturile tale cumpătate produc un zgomot asurzitor, iar bagajele tale sunt ca şi făcute.
– Dar în interior mă simt la fel de întoxicată de ură precum am fost în prima zi.
– Ţi-am oferit antidotul. Te rog, acceptă-l. Îmi vei fi recunoscătoare. Deşi te sfătuiesc să nu îmi mulţumeşti a doua zi, după izbândă, ci înainte. Tu doar fii fericită că eu am găsit soluţia.
– Dar de ce trebuie să fiu EU cea care face toată această muncă? De ce El nu poate pur şi simplu să îmi bată la uşă şi să mă ia cu el? Cu siguranţă mi-ar plăcea să cunosc pe cineva care să se dea peste cap ca să îmi cucerească inima.
– Şi el nu face asta? Eşti absolut sigură de asta? Nu ţi-am propus deja această sugestie? Ar trebui să nu fie nicio diferenţă între somn şi trezire, dar tu alegi să întorci spatele acestei idei, dezamăgită, şi refuzi să profiţi de ocazia ivită ca să îmbrăţişezi. Mai mult decât atât. Ţi-ai lăsat sufletul arestat. Nu ţi-ai încheiat încă termenul. Şi pentru că am ştiut că nu vei avea răbdare şi nu vei putea aştepta, ţi-am permis să experimentezi într-un alt mod. Aşa că ai pătruns pe tărâmul somnului. Ca să nu fii nevoită să iubeşti chiar din absolut nimic.
– Dar asta înseamnă că eşti cineva care poate să apese nişte butoane în creierul meu pentru ca vederea mea să fie pur şi simplu restabilită, fără tot acest efort şi fără această incertitudine.
– Într-adevăr, la un singur semn al meu, aş putea să umplu camera ta de culori. Dar vreau ca ochii tăi să exprime voioşie. Vreau să fii cu fruntea înălţată. Aceasta este frecvenţa la care vreau să vibrezi. Vezi tu, eu nu pot să îţi garantez vindecarea. Dar destinul tot destin rămâne doar pentru că sufletul tău este în măsură să realizeze acele lucruri care sună a adevăruri pentru sine, deşi tu nu crezi în visele pe care le concep pentru tine.
– Bine, fie, fie, fie. Dar tot vreau să ştiu cine este acest iubit ipotetic de care aş face bine să mă îndrăgostesc. Unde şi când am să îl întâlnesc. Şi cum. Nu vreau să fac o greşeală fatală şi să mă îndrăgostesc de omul greşit. Inima mea nu ar putea să suporte forţa unei asemenea lovituri.
– Ai vrea să ştii şi secunda. Dar nu îţi pot zice ziua şi ora. În schimb, pot să îţi zic locul. Caută pe hartă, lângă catedrală. Dar nu uita că ţi-am mai spus şi înainte. Dacă lucrurile nu vin în mod natural, te rog să te dezabonezi de la mine. De un lucru poţi fi însă sigură. Niciunul dintre voi doi nu îşi va rata misiunea, adevăratul rol. Un copil nou se va naşte. De aceea îţi pregătesc o sacoşă, dar să nu te sperii dacă vei găsi un pui de ţigan în ea. Şi nu uita să încerci să secondezi a doua pereche de mâini pe care o vezi noaptea măcar pentru o secundă de fiecare dată când devii conştientă de prezenţa lor.
