”De vorbe mari și strâmbe ferește-te, prietene,
Căci ele aduc pe lume doar nenorociri,
Ce slobozești pe gură să-ți fie ca părul netezit de pieptene,
Iar nu câlți luați la scărmănat de lingușiri.”Cătălina Alexandra Stan
O mie de cuvinte mincinoase pe care o fotografie le spune
My dear,
Cunoști care este definiția unei fotografii tipice social media? Dacă nu o cunoști sau, mai bine spus, nu vrei să o recunoști, căci realitatea acestei tipologii nu ți-e, în fond, deloc străină, atunci iată câteva din caracteristicile sale pe care poate că numai ți le reamintesc acum:
Nu, drag prieten, adevărul faptic este că o fotografie postată pe social media de către atâția și atâția dintre cei ca mine și ca tine nu vorbește de la sine. O fotografie nu spune o mie de cuvinte. O astfel de fotografie nu spune adevărul din spatele minciunilor, cum nu vorbește despre oftaturile și suspinele din spatele zâmbetelor surprinse într-ânsa. O fotografie nu vorbește despre vânătăile ce ți-au rămas pe corp, în minte și în suflet, când blitz-ul nu era deschis, precum nu vorbește nici despre certuri, despre bătăi și despre inimi frânte. Ah, nu, nu, aceste vânătăi nu au cum se vedea în fotografia despre care vorbim, căci ai avut grijă ca fotografia să treacă prin filtrul atâtor layere pe care le-ai adăugat peste versiunea originală, așa încât vânătăile, acum maronite la suprafața epidermei, fardate, să se confunde cu filtrul sepia care dă aerul de învechit unei situații despre care îți zici, mințindu-te singur, că a trecut, că nu a fost nimic, că nu te mai doare.
”Prietene, te simți golaș, căci ești sărac,
Dar află ce-ți voi zice:
Decât să faci parada unui frac,
De zece ori e omul mai ferice
Să-și poarte sufletul drept haină!
Râvnește, dar, la tot ce e dumnezeiesc, păstrat în taină.”Cătălina Alexandra Stan
Prietenia este o nestemată greu de găsit, însă virtutea întrajutorării este cu atât mai rară, partea a 3-a (catalizatorul binelui din sufletul uman)
Dragă prietenă,
Ajutor acorzi unui necăjit pe fel de fel de căi, ba prin intermediul banilor, ba al voluntariatului, ba al timpului, șamd. Dar ajutor poți oferi și prin intermediul cuvintelor, al sfaturilor, al învățăturilor de minte, deci al comunicării. Dintre toate aceste căi, mai ales de cuvânt ferește-te cel mai mult fiindcă în cuvintele noastre rezidă cea mai multă ipocrizie și superficialitate de care putem da dovadă, prefăcându-ne că suntem plini de bune intenții. Decât să oferi ceva ce știi că nu ai, nici bani, nici timp, nici urechea cu care susții că îl vei asculta pe celălalt sau prezența cu care susții că îi vei fi alături, neputând să faci nimic din toate acestea întrucât veșnic ai altceva mai bun de făcut, fă efortul, chiar supraomenesc, să te abții din a mai face oferte care se referă la acordarea unui ajutor. Dacă trebuie, mușcă-te de limbă atunci când, din cauza entuziasmului de moment, dai voie cuvintelor să ți se rostogolească pe corzile vocale pentru a fi articulate și, în consecință, spre a fi auzite de cel aflat în nevoie. Ascultă-mă bine și ia aminte la ce zic! Ferește-te de oferte, iar mai ales de oferta de a-ți repeta gestul de caritate făcut față de un suferind, ferește-te să zici că vei mai veni, că vei mai ajuta, că vei mai face și drege. Ferește-te fiindcă sănătatea trupească, emoțională și psihică nu sunt bunuri pe care le poți juca la loterie, când acestea aparțin altcuiva care își pune, totuși, nădejdea în tine, iar asta fiindcă tu i-ai dat speranță că îi vei fi alături și că îl vei ajuta să recâștige starea de bine și să repună în ordine ce s-a dat peste cap în viața sa. Că ai acordat ajutor față de cineva one time only, prea bine, ce a fost dăruit este bun dat, să fie fapta ta spre binele aceluia care a avut nevoie. Dar nicicum să nu-i spui ”o voi mai face” pentru că nefericitul te va aștepta cu zilele și săptămânile și lunile ca tu să mai vii încă o dată să îl ajuți, precum ai mai făcut-o.
Prietenia este o nestemată greu de găsit, însă virtutea întrajutorării este cu atât mai rară, partea a 2-a (o osteneală odihnitoare)
Dragă prietenă.
Ai parcurs cu mine deja o jumătate din expunerea mea, trebuind să ți se pară că ți-am pus gând rău, criticându-te și judecându-te prea aspru, Însă în chestiunea întrajutorării, care este un aspect al înseși rrațiunii de a fi a sufletului unui om, critica rațiunii este esențială. Altminteri, îți amintești faimoasa vorbă a lui Umberto Eco care enunță adevărul potrivit căruia somnul rațiunii naște monștri. Și încă unii prefăcuți, egoiști și superficiali, iată de ce sfatul, ca să fie bun, dimpreună cu critica constructivă, trebuie să se asemene bisturiului cu care tai în carne, dar care, în ciuda durerii, vindecă. Iată de ce este necesar ca acum să mă întorc la cele 365 de zile ale anului și la cele 8760 de ore ale sale pentru a-mi putea continua șirul gândurilor.
Prietenia este o nestemată greu de găsit, însă virtutea întrajutorării este cu atât mai rară, partea 1 (cuvântul dat trebuie respectat)
Dragă prietenă,
Probabil vei simți, citind aceste rânduri pe care le descoperi într-un plic virtual, în loc să fie scrise pe messenger, și despachetând acest cadou care a ajuns la tine pe căi ceva mai trăznite, în loc să ți-l fi înmânat personal, că m-am decis să-ți fac o glumă nesărată. Nicidecum! Nu aceasta voiesc să fac față de tine, ci voiesc numai săă-ți răspund la întrebările ce mi le-ai pus în urmă cu o lună, când ai împărtășit cu mine experiența pe care Universul ți-a dat-o prin intermediul acelora care au avut nevoie de ajutor. Dar da, eu numai aceasta voiesc, anume să-ți răspund la acele întrebări în așa fel, încât să desprinzi din ”trucul” meu o învățătură, chiar dacă se va întâmpla the hard way, ceea ce, probabil, are să te usture în simțurile tale sensibile, precum și pe mine m-a usturat, și încă foarte tare, de parcă mi-ai fi turnat o mare de sare pe răni, punându-mi acele întrebări la care am răspuns de zeci de ori în mintea mea până acum, scriind răspunsul de zeci de ori în capul meu, fără să mă îndur să trec propriu-zis în scris gândurile mele. M-am decis, deci, ca răspunsul meu să ți-l transmit pe o cale ceva mai semnificativă.
Urmând pilda Fiului sacrificat, fiți buni și plini de îndurare
Duminică, 20 aprilie 2025
Dragii mei,
Să vă înzestreze Domnul Dinimile cu toate cele bune ale Sale, astfel încât să vă duceți zilele cu demnitate și în bună cuviință.
Și pentru că se poate să fiți buni și milostivi, nicicând să nu faceți nedreptate asupra altui suflet, căci, decât să încurcați cărările destinului unui alt om prin nemăsuratele și egoistele voastre pofte și dorințe, prin nerealistele voastre așteptări, prin cruzimile voastre și prin despoticele voastre toame schimbătoare ca vremea, mai bine ați trăi în spirit de sacrificiu, urmând pilda dumnezeiescului Fiu a cărui jertfă o serbăm azi.
Diferența dintre caracterul unui om și ghinionul său
Vineri, 4 octombrie 2024
Dragii mei,
De multă ori se întâmplă să plătim, prin suferință morală și emoțională, prin insulte, umiliri, deprivări, bătaie de joc și critici care ni se aduc, pentru greșeli pe care nu le-am făcut, dar pe care cei care ne îngâtuie astfel de pedepse își închipuie că le-am făcut sau le vom face, bizuindu-se aceștia, în pronosticurile lor, pe foarte proasta părere pe care o au despre noi și pe și mai deficitara părere pe care o au despre viață și noroc, fapt pentru care nu ne dau, din capul locului, nicio șansă, iar când greșeala este comisă, nu simt inimile lor mărginite altă bucurie mai mare decât aceea de a spune: ”Dar nu cunoaștem noi omul?”, astfel confundând ignoranța lor caracterul unui om cu ghinionul acestuia.
”Iertare, părinte” – o rugăciune pentru tatăl meu care nu mai este printre noi
”Nicicând nu ți-am spus blânde cuvinte,
Trebuia mai mult ca să mă cerți,
Scump și iubite părinte,
Și azi încă te rog ca să mă ierți.
Parcă mai aspru te certam eu
Pentru câte-n lună și-n soare
Și-ntr-una mă plângeam, mereu,
Căci nu vedeam că-n piept inima-ți moare.
Azi ai fi fost tare în vârstă,
Albit de zăpadă și iarnă și ger,
Parcă și vremea de-afară-i mai tristă,
Nici cor nu se-aude, nici cântec, nici ler.
Ce râs ai stârni de azi te-am vedea
Intrând bucuros iarăși pe ușă,
Cu fesul de Moș și larmă de pași-n podea
Și mâinile-ți calde ținute-n mănușă.
Cum abuzul, camuflat sub nevinovata joacă, mi-a inhibat inteligența emoțională, făcând din mine o proastă în iubire
My dear,
Există o cugetare faimoasă, ridicată la rang de proverb, care spune că ”numai un prost învață din propriile greșeli, pe când cel înțelept învață din greșelile celorlalți”. Acest proverb este atribuit marelui om politic și diplomat german Otto von Bismarck, subliniind că adevărata inteligență înzestrează ființa umană cu capacitatea de a observa eșecurile celorlalți pentru a evita suferința inutilă.
Dacă este un lucru pe care îl pot face pentru tine azi, atunci acesta este să-ți vorbesc despre experiența mea pentru ca tu, învățând câte ceva din cele ce mi s-au întâmplat mie, să eviți ceea ce se numește ”needless suffering”. Căci, suferind de-a lungul anilor tăi cât pentru trei vieți, oare mai simți nevoia să începi un alt capitol, în baza unei decizii greșite pe care insiști să o iei azi, capitol care, în consecință, se va sfârși, neîndoios, în lacrimi și suspine și în nemărginită durere care cu greu se va vindeca?
