”De vorbe mari și strâmbe ferește-te, prietene,
Căci ele aduc pe lume doar nenorociri,
Ce slobozești pe gură să-ți fie ca părul netezit de pieptene,
Iar nu câlți luați la scărmănat de lingușiri.”Cătălina Alexandra Stan
O mie de cuvinte mincinoase pe care o fotografie le spune
My dear,
Cunoști care este definiția unei fotografii tipice social media? Dacă nu o cunoști sau, mai bine spus, nu vrei să o recunoști, căci realitatea acestei tipologii nu ți-e, în fond, deloc străină, atunci iată câteva din caracteristicile sale pe care poate că numai ți le reamintesc acum:
Nu, drag prieten, adevărul faptic este că o fotografie postată pe social media de către atâția și atâția dintre cei ca mine și ca tine nu vorbește de la sine. O fotografie nu spune o mie de cuvinte. O astfel de fotografie nu spune adevărul din spatele minciunilor, cum nu vorbește despre oftaturile și suspinele din spatele zâmbetelor surprinse într-ânsa. O fotografie nu vorbește despre vânătăile ce ți-au rămas pe corp, în minte și în suflet, când blitz-ul nu era deschis, precum nu vorbește nici despre certuri, despre bătăi și despre inimi frânte. Ah, nu, nu, aceste vânătăi nu au cum se vedea în fotografia despre care vorbim, căci ai avut grijă ca fotografia să treacă prin filtrul atâtor layere pe care le-ai adăugat peste versiunea originală, așa încât vânătăile, acum maronite la suprafața epidermei, fardate, să se confunde cu filtrul sepia care dă aerul de învechit unei situații despre care îți zici, mințindu-te singur, că a trecut, că nu a fost nimic, că nu te mai doare.
”Prietene, te simți golaș, căci ești sărac,
Dar află ce-ți voi zice:
Decât să faci parada unui frac,
De zece ori e omul mai ferice
Să-și poarte sufletul drept haină!
Râvnește, dar, la tot ce e dumnezeiesc, păstrat în taină.”Cătălina Alexandra Stan
Urmând pilda Fiului sacrificat, fiți buni și plini de îndurare
Duminică, 20 aprilie 2025
Dragii mei,
Să vă înzestreze Domnul Dinimile cu toate cele bune ale Sale, astfel încât să vă duceți zilele cu demnitate și în bună cuviință.
Și pentru că se poate să fiți buni și milostivi, nicicând să nu faceți nedreptate asupra altui suflet, căci, decât să încurcați cărările destinului unui alt om prin nemăsuratele și egoistele voastre pofte și dorințe, prin nerealistele voastre așteptări, prin cruzimile voastre și prin despoticele voastre toame schimbătoare ca vremea, mai bine ați trăi în spirit de sacrificiu, urmând pilda dumnezeiescului Fiu a cărui jertfă o serbăm azi.
Diferența dintre caracterul unui om și ghinionul său
Vineri, 4 octombrie 2024
Dragii mei,
De multă ori se întâmplă să plătim, prin suferință morală și emoțională, prin insulte, umiliri, deprivări, bătaie de joc și critici care ni se aduc, pentru greșeli pe care nu le-am făcut, dar pe care cei care ne îngâtuie astfel de pedepse își închipuie că le-am făcut sau le vom face, bizuindu-se aceștia, în pronosticurile lor, pe foarte proasta părere pe care o au despre noi și pe și mai deficitara părere pe care o au despre viață și noroc, fapt pentru care nu ne dau, din capul locului, nicio șansă, iar când greșeala este comisă, nu simt inimile lor mărginite altă bucurie mai mare decât aceea de a spune: ”Dar nu cunoaștem noi omul?”, astfel confundând ignoranța lor caracterul unui om cu ghinionul acestuia.
Învârtoșatul iureș al vieții care îl trântește, uneori, până și pe cel mai destoinic luptător la podea
My Dear,
Le luăm pe rând ca să le ”rumegăm””. De ce v-ați certat? Și de cee te-a bruscat? De ce continui să-i dai voie domnului problemă să-ți facă toate acestea?
Am să-ți zic ceva, un lucru pe care știu că am să îl fac ca meserie, anume să încerc să mângâi un pic și să consolez în felul meu cam agresiv. Și numai ce am terminat de scris un capitol la începutul lunii, adică nu l-am terminat, căci aș mai fi vrut să scriu cum mi-am imaginat de multe ori că, primind oameni și oameni ca să îi ascult cum îmi povestesc dramele prin care trec, aveam să îi țin în brațe , zăcând pe podea cu ei, ținându-le capul în poala mea în timp ce plâng și plâng, mângâindu-i pe frunte și dându-le laoparte părul transpirat și lipit de tâmple și lăsându-i să plângă, să li se preschimbe toată otrava acumulată în ei înn lacrimii și în transpirație. Și cât timp stau cu ”Pacienții” mei pe podea, vreau să fiu acolo, cu ei, ca să le acopăr gura prin cel mai duios gest făcut cu mâna chiar atunci, my dear, chiar atunci când inima greu încercată începe să blesteme. Să nu blestemi, ființă dragă și curajoasă, oricâtă ocară și bătaie ar merita acela care te face să suferi, fiindcă blestemul are efect de bumerang. Consecința se va întoarce la tine. Și ai trecut deja prin destule ca să mai plătești consecința unui act impulsiv de moment, dictat de mânie. Dar vom vorbi mai târziu despre ce ai întrebat, mi-ai zis cum că anticipezi și cum atragi tot ce coci în mintea ta, ceea ce face subiectul unui alt text.
Maturitatea unui bărbat în vârstă, o seducătoare, dar periculoasă ispită pentru inima deja frântă
My dear,
Nu a trecut decât puțin peste o lună de când ți-ai exercitat dreptul de a fi liberă și independentă față de această infecțioasă și dureroasă situație în care te afli, fiind la un pas de a te separa (de data aceasta în mod definitiv) de specimenul căruia îi porți numele. Ai plecat atunci, la începutul lui septembrie, de una singură în lume, ce-i drept, numai într-o scurtă excursie în care ți-ai făcut atât de puțin de cap, încât de-abia de te-a prins soarele, așa de bine te-ai ascuns în spatele ochelarilor de soare, sub umbrelă, ca să nu afle nimeni că exiști pe lume, așa de teamă ți-e să nu te vadă cineva, darămite să-ți mai și vorbească. Și iată că, în ciuda tuturor măsurilor tale de precauție, cineva tot te-a văzut, abordându-te din mers în chiar prima clipită de ochi când ți-ai făcut intrarea pe acest tărâm care se numește ”dating”. Te-a invitat la o cafea, ai fost, iar vorba rămăsese că aveați să vă vedeți din nou la o cafea, cu prima ocazie când el ar fi trecut prin oraș.
Despre cafeaua dulce-amară pe care singură ți-ai oferit-o în prima zi de școală a copiilor tăi
Joi, 1 septembrie – Duminică, 11 septembrie 2023
My dear,
Ție, cea care te afli azi în pragul divorțului, o mamă părăsită, purtând grija celor doi copii ai tăi, caut azi să-ți adresez un cuvânt de consolare pentru vinovăția ce o porți în sufletul tău pentru că ai dat o fugă de una singură la munte sau la mare sau chiar aiurea, în străinătate, luându-ți concediul binemeritat, deși cel puțin unul dintre copii începe școala, intrând în clasa I în nici 10 zile.
Cum ne consolează Divinitatea jalea după ce pierdem pe cineva drag (exercițiu de meditație asupra morții)
Vineri, 8 Septembrie 2023
Dragă cititorule,
Îmi pare rău, nu am fost prea comunicativă nici săptămâna aceasta… Am zis că mi-a mai trecut jalea, dar tot am mai sângerat un pic pe dinăuntru. Și-n partea aceasta de lume toamna a început să fie cam ca o povară. În octombrie se împlinesc 2 ani de la moartea tatălui meu… pe 1 noiembrie se fac 10 ani de la atacul meu cerebral. Se adună nici nu știi de unde.
Dar chiar și așa, să nu te îngrijorezi pentru mine, cel puțin nu pentru mine, nu ca să te împovărez îți scriu. Are Universul căile sale de a compensa, iar pe mine m-a compensat suficient de mult ca să dau uun pic și altuia.
Proba iertării – o pledoarie în versuri șchiopătate în favoarea unei prietene care a abandonat
Prietenă din vechi străvechi,
Timp te rugasem în trecut
Să-mi dai să-mi pun cuvintele-n perechi
Să-ți fac prezentul cunoscut.
Ce-mi ceri e să dau uitării
O lipsă pe care atâta am simțit-o,
Azi dau proba absolută a iertării,
Dobândind izbânda pe care destinul a sfințit-o.
Ce-mi ceri mai mult e să fiu onestă,
Dacă n-aș fi, aș pica iarăși testul
Ce mă va sălta mai sus de ființa mea terestră,
Cât am plătit pentru triumf de nu-mi mai trebuie azi restul!
Am gustat prea mult din al vieții tragic iad
Că etern mi s-a părut c-are să țină,
Noapte și zi în abis am fost la un pas să cad,
Iată un infern pentru care port atâta vină.
