”De vorbe mari și strâmbe ferește-te, prietene,
Căci ele aduc pe lume doar nenorociri,
Ce slobozești pe gură să-ți fie ca părul netezit de pieptene,
Iar nu câlți luați la scărmănat de lingușiri.”Cătălina Alexandra Stan
mart. 272026
Cătălina Stan
mart. 012026
My dear,
Cunoști care este definiția unei fotografii tipice social media? Dacă nu o cunoști sau, mai bine spus, nu vrei să o recunoști, căci realitatea acestei tipologii nu ți-e, în fond, deloc străină, atunci iată câteva din caracteristicile sale pe care poate că numai ți le reamintesc acum:
Nu, drag prieten, adevărul faptic este că o fotografie postată pe social media de către atâția și atâția dintre cei ca mine și ca tine nu vorbește de la sine. O fotografie nu spune o mie de cuvinte. O astfel de fotografie nu spune adevărul din spatele minciunilor, cum nu vorbește despre oftaturile și suspinele din spatele zâmbetelor surprinse într-ânsa. O fotografie nu vorbește despre vânătăile ce ți-au rămas pe corp, în minte și în suflet, când blitz-ul nu era deschis, precum nu vorbește nici despre certuri, despre bătăi și despre inimi frânte. Ah, nu, nu, aceste vânătăi nu au cum se vedea în fotografia despre care vorbim, căci ai avut grijă ca fotografia să treacă prin filtrul atâtor layere pe care le-ai adăugat peste versiunea originală, așa încât vânătăile, acum maronite la suprafața epidermei, fardate, să se confunde cu filtrul sepia care dă aerul de învechit unei situații despre care îți zici, mințindu-te singur, că a trecut, că nu a fost nimic, că nu te mai doare.
Iar acum când crezi că și ultima a trecut, ne dai tuturor de veste, prin intermediul altui filtru care te face să strălucești de parcă te-ai pudrat pe față cu pulbere de stele, atât de glittering și sparkling ne apari pe ecrane, că toate sunt bune și frumoase. Până într-o zi când, jenat de curcubeul cu care ți se învășmântă obrazul de la zi la zi și, uneori, de la minut la minut, curcubeu care contrastează în chip cras cu mai sus numita strălucire sub care te prefaci că totul a trecut, aci învinețindu-te de mânie, aci îngălbenindu-te de gelozie, aci albăstrindu-te de tristețe și aci înverzindu-te de amărăciune, , faci o altă schimbare de look, acoperind în alb și negru acest întreg colorit al obrazului tău, aci livid ca obrazul unui cadavru, aci împurpurat ca o pătlăgică roșie, precum ți se scurge sau îți urcă sângele la cap după fiecare episod și după fiecare scenă și după fiecare răfuială, căci sub un gros strat de vopsea în black & white ne explici tuturor că nu faci decât să-ți cosmetizezi constituția nervoasă care îți colorează, involuntar și independent de voia ta, obrazul pe care astfel ni-l servești un pic mai melancolic.
Iar partea cea mai întunecată pe care o retușezi în camera obscura pe ușa căreia îți iese, ca pe podium, acest portofoliu care dă mărturie despre viața ta, numai aceea închipuită de tine, este că ai plăcere și simți satisfacție ca noi să apreciem cele o mie de cuvinte mincinoase pe care fotografiile tale ni le spun, să subscriem dorinței tale exagerate de a manipula, scenic vorbind, conținutul de suprafață al unei imagini în care ni te arăți în format portret, admirându-ți liniile, formele, colțurile, diagonalele și rotunjimile pe care le pui cu atât de accentuată emfază în relief, în pofida faptului că nimic sau mai nimic nu există în realitate, nici sclipiciul, nici strălucirea, nici bucuria, nici zâmbetele, nici pieptul umflat de parcă este însuflețit de cel mai puternic sentiment de mândrie și de mulțumire de sine. Dedesubturile, însă, nu Îl lași nici pe Dumnezeu să ți le cunoască.
Apoi ce faci când, până la sfârșitul zilei, constați că azi nu ne-ai cucerit, căci azi prea de tot ne-ai dilatat pupilele cu atâta radiantă strălucire, încât nu ne-am mai lăsat orbiți de ceea ce vădit este ireal în fotografia ta de profil și de copertă, deci nonexistent? Te lași atunci cuprins de o tremurătură nervoasă, convulsivă, cedând mâniei care îți vine din ofensa pe care ți-am adus-o, simțindu-ne sătui să mai apreciem atâta stare de bine la un singur om, pusă în emfază de abilitatea acestuia de a juca teatru. Atunci, răscolit de un plâns isteric, întrucât altfel nu știi cum să rreacționezi în imediata vecinătate a sentimentului umilirii din care îți gustă vanitatea rănită, îți umfli pieptul încă și mai și, de parcă nu știi să pierzi un război.
Toate acestea le faci, însă mai întunecat decât atât este faptul că, seducându-ne și hipnotizându-ne prin aceste acrobații de estetică emoțională pe care le practici, cedând impulsurilor instinctelor tale primare care, dacă nu plâng din nevoia pentru mâncare și pentru adăpost, atunci suspină după nevoia de admirație, de apreciere, de afecțiune și de recunoaștere a calităților și a meritelor, în adâncul inimii tale care încrâncenat ne-a cerut lingușirea, prin aprecieri și vorbe date mai departe, ne urăști și ne judeci și ne critici și ne disprețuiești, căci nu vedem, nu vedem, nu vedem niciunul dincolo de aparențe acel singur nerv din ființa ta care și-a păstrat culoarea adevărului, așa încât, prin el, numai prin acest singur nerv, de l-am depista undeva în umbra vreunei încrețituri a obrazului tău care nu s-a prefăcut că zâmbește, am ști, fără să ne spui, fără să ni te mărturisești, că ești la capătul puterilor.
Deci nu, drag prieten, o fotografie nu poate să facă sau să spună aceste lucruri, însă tu o poți face, tu poți spune adevărul de dincolo de aparențe! Haide, arată-ne adevărata ta față, aceea sinceră, naturală, obosită, tristă, încrețită de ridurile grijilor și ale supărărilor și ale lipsurilor, povestește-ne și din acele lucruri pe care nu ne lași, de jenă și de rușine, să le vedem. Însă ține cont de următorul lucru. Când împărtășești povestea ta cu restul lumii care te ascultă, nu poți vorbi decât în numele tău. Întotdeauna va exista și punctul de vedere al celuilalt de care trebuie să se țină cont, chiar și atunci când acela, el dsau ea, este un psihotic ce nu ar trebui, însă, învinovățit pentru toată confuzia aceea din capul tău care te-a făcut, timp de atâția ani, să crezi că, deși cunoscând că nu mai merită, să mai încerci încă o dată, o ultimă dată, dată care a fost de acum zece dăți răspenultima dată când ți-ai impus să mai încerci încă o dată, acordând o altă șansă unui lucru care nu există în realitate, în ciuda iluziei imprimată în fotografia care nu spune, știi bine că ea nu urlă, deși tu urli din toți rărunchii, că nu mai poți. .
Iată de ce, înainte de a instiga la ură și la mânie față de vina celuilalt, adu-ți aminte că tu și numai tu nu-ți poți depăși propria credință care te face să gândești că diavolul pe care îl știi este mai bun decât diavolul pe care nu îl știi! În apărarea lui, celălalt are cel puțin scuza că este un diavol cu chip de om. Tu, însă, ce scuză ai că stai locului, ca un damnat, în suferința ta? Nu este nicio rușine și nu se numește trădare să renunți la un război care este oricum pierdut.
Cu drag, te ajut să renunți,
Cătălina
feb. 112026
”Prietene, te simți golaș, căci ești sărac,
Dar află ce-ți voi zice:
Decât să faci parada unui frac,
De zece ori e omul mai ferice
Să-și poarte sufletul drept haină!
Râvnește, dar, la tot ce e dumnezeiesc, păstrat în taină.”Cătălina Alexandra Stan
apr. 202025
Duminică, 20 aprilie 2025
Dragii mei,
Să vă înzestreze Domnul Dinimile cu toate cele bune ale Sale, astfel încât să vă duceți zilele cu demnitate și în bună cuviință.
Și pentru că se poate să fiți buni și milostivi, nicicând să nu faceți nedreptate asupra altui suflet, căci, decât să încurcați cărările destinului unui alt om prin nemăsuratele și egoistele voastre pofte și dorințe, prin nerealistele voastre așteptări, prin cruzimile voastre și prin despoticele voastre toame schimbătoare ca vremea, mai bine ați trăi în spirit de sacrificiu, urmând pilda dumnezeiescului Fiu a cărui jertfă o serbăm azi.
Iar pentru aceia dintre voi care îndelung ați răbdat rușine și ocară, sacrificând destul din firescul drept la o viață a voastră pentru binele și fericirea altora, să vă mai spun un lucru. Nicicând să nu aveți nădejdea răsplății de la oameni, căci voi pentru ei sunteți azi mai dulci decât mierea strălimpezită, pe când mâine veți fi buni de urcat pe cruce, de arătat cu degetul și de scuipat în față. Însă voi să faceți bine să vă ștergeți din obraz ocara îndurată, urmând exemplul iubitului Fiu al Domnului care, deși ne-a învățat să întoarcem și celălalt obraz spre bătaia de joc a semenilor noștri, nicicum nu ne-a învățat să ne lăsăm și înrobiți capriciilor năzuroase ale celor care singuri nu știu ce vor, astfel încât să stăm culcați, doborâți, zdrobiți sub talpa relelor și vanitoaselor lor inimi.
Hristos a înviat!
oct. 042024
Vineri, 4 octombrie 2024
Dragii mei,
De multă ori se întâmplă să plătim, prin suferință morală și emoțională, prin insulte, umiliri, deprivări, bătaie de joc și critici care ni se aduc, pentru greșeli pe care nu le-am făcut, dar pe care cei care ne îngâtuie astfel de pedepse își închipuie că le-am făcut sau le vom face, bizuindu-se aceștia, în pronosticurile lor, pe foarte proasta părere pe care o au despre noi și pe și mai deficitara părere pe care o au despre viață și noroc, fapt pentru care nu ne dau, din capul locului, nicio șansă, iar când greșeala este comisă, nu simt inimile lor mărginite altă bucurie mai mare decât aceea de a spune: ”Dar nu cunoaștem noi omul?”, astfel confundând ignoranța lor caracterul unui om cu ghinionul acestuia.
Însă caracterul unui om nu bate palma cu puțina minte a criticilor noștri, în timp ce norocul e socoteala pe care o face, de dragul nostru și pentru al nostru bine, o milă dincolo de noi pe care o sfidăm adesea, atribuindu-ne norocul ca fiind un merit al nostru și o răsplată care ni se cuvine din oficiu, în ciuda caracterului nostru infect.
Iată de ce uităm, din cauza trufiei noastre, că ce a coborât urcă mai apoi, așișderea, și invers, fiindcă se și poate ca cine înoată azi pe creastă, mâine doarme în pământ, pe țeastă.
Însă superbul apogeu al milei divine merge până într-acolo, încât acela care a coborât atât de mult încât să intre în pământ, mâine poate iarăși urca, prin viața pe care a trăit-o, ca să devină. prin caracterul său, un model exemplar pentru semeni, în ciuda criticilor săi care nu au văzut într-ânsul decât un neabătut de la eșec, iată care este diferența dintre om și ghinionul lui.
sept. 112023
Joi, 1 septembrie – Duminică, 11 septembrie 2023
My dear,
Ție, cea care te afli azi în pragul divorțului, o mamă părăsită, purtând grija celor doi copii ai tăi, caut azi să-ți adresez un cuvânt de consolare pentru vinovăția ce o porți în sufletul tău pentru că ai dat o fugă de una singură la munte sau la mare sau chiar aiurea, în străinătate, luându-ți concediul binemeritat, deși cel puțin unul dintre copii începe școala, intrând în clasa I în nici 10 zile.
Auzi la ea, ce zice, cum că-i nebună că s-a dus singură în concediu! Eu aș zice că ”asta da o mișcare îndrăzneață”, să te duci singură într-o plimbare peste Dunăre, la bulgari, ca să te prăjești o ultimă tură la soare. Noi nu am mai fost la plajă de 4 ani. Am fost atunci o zi la mare cu toată familia, cu cățeii și cu angajații de la vechea fermă. Îți imaginezi că sunt mai albă ca brânza, deși s-ar putea mai degrabă să mă gălbenesc. Nici afară nu am mai fost de 3 săptămâni, a fost teribil de cald la sfârșitul lui august.
Nu numai tu ai făcut această mișcare îndrăzneață, nebunească chiar,, din fericire, deși nu știu dacă să numesc o fericire, luând în seamă faptul că încercarea mea, destul de disperată, să fac ceva diferit, anume propria excursie de una singură, s-a sfârșit printr-o catastrofă.. Eu m-am dus singură la Londra, în noiembrie 2011, la 24 de ani, ca să-mi împlinesc un dor pentru care am plătit prea scump. În taxi, întrebându-mă ce vânt mă aducea la Londra și răspunzându-i eu ce și cum, șoferul mi-a zis cu accentul acela englezesc delicios: ”You are a very brave young lady!”
De aceea sunt eu mai grijulie și mai sfătoasă… Așa că ai și tu grijă de tine pe acolo, vezi ce faci și cum faci, dar distracție maximă că trebuie să te mai și oprești din când în când din treabă.
***
Uite cum au mai trecut zilele.. Ia spune, te-ai întors cu bine? Ai mers la cafea până la urmă? Iată, eu de mișcarea ta îndrăzneață nu m-am luat defel, ci ți-am aplaudat-o chiar, dar despre cafeaua aceea pe care mi-ai povestit că ai fi vrut s-o bei împreună cu necunoscutul întâlnit în mica (sau marea) ta aventură am multe să-ți spun, iar eu altfel nu mă pot simți decât datoare să-ți trimit acest cuvânt de avertizare că mieii și mielușelele trebuie să stea cu mieii și mielușelele, iar lupii să se încurce cu cei asemenea lor. Voi reveni, neîndoios, asupra acestei idei!
Sper că ți-a prins, totuși, bine! Un astfel de cadou rar ți-l poți acorda, având copii mititei care mai încep și școala! Vai de noi! Când se începe școala? Luni, mi se pare? Avem o școală chiar în fața balconului, are bunica la ce privi toată ziua…
Ah! îmi ceri să mai stau puțin înainte să ne despărțim! Ții neapărat să-mi mărturisești un micuț secret! Așa deci! Nu i-ai spus celui pe care ești pe cale să-l numești ”fostul” că te duci singură în concediu! Am vrut să îți scriu ceva despre asta atunci când ți-am adresat urările mele de ziua onomastică, dar am zis să tac, să nu te necăjesc. Dar aș fi vrut să știi că te admir și te prețuiesc tare mult pentru câtă tărie ai dovedit până acum. Îți amintești că mi-ai mai spus că ai fi vrut să te desparți de el, chiar în perioada când ți-a fost cel mai greu, fiindu-ți copilul bolnav și trebuind să îl duci la terapie? Eu am fost în tabăra celor care te sfătuiau să te mai gândești, să mai încerci. Poate că sunt mai sentimentală, nădăjduiesc că omul, în sinea sa, see poate schimba când i se mai dă o șansă. Și poate chiar încă una. Și încă una. Apoi, totuși, nu se mai cuvine, căci șanse s-au acordat chiar până la ultima. Dar te prețuiesc foarte mult pentru că ai mai încercat, acum nu mai are cine să te blameze, nici măcar tu însăți. Cred mai cu seamă și în pauze, chiar în pauze lungi, dar recunosc că despărțirile, mai ales cele definitive, mă amărăsc, mai ales când sunt la mijloc copii mici, precum ne amărăsc pe toți…
Dar vai de mine, draga mea, când îi faci caracterizarea domnului problemă al cărui nume încă îl mai porți, pare un lucru așa de fantastic, poate chiar incredibil, pentru câte unii, ca un om să fie chiar așa! Dar eu te cred, mereu te-am crezut și nicio clipă nu am gândit că exagerezi, ci numai am sperat că, tocmai pentru că este așa, să reușească el cumva, de undeva, să se vadă precum este ca să aibă de ce se rușina. Îmi pare rău că nu o face, cu rușinea începi să te schimbi.
Dar lasă lucrurile așa momentan. E duminică seara, mâine ai o zi plină de emoții, trebuie că nu vrei să auzi pisălogeală de acest fel CHIAR acum! Dar nu vroiam să dispar iarăși fără a vă ura succes mult în prima zi de școală! Să fie toate cu spor și bune!
Tu îți mai amintești prima zi de școală? Eu nu prea… Îmi amintesc ultimul an de grădiniță, dar mai puțin din primul an de școală. Știu numai că știam deja să scriu și să citesc, învățasem dinainte.
Apropo, acum nu mai știu să scriu cu litere de mână. Mi le amintesc pe cele de tipar, dar pe cele de mână nu mai știu să le măzgălesc. Îmi amintesc că învățătoarea mă depuncta mereu pentru caligrafia mea, scriind pe marginea tuturor temelor și lucrărilor că scriu foarte urât. Am puss mult la suflet, că-mi părea rău tare, fiind un copil atât de studios care scria chiar atât de urât. Apoi îmi amintesc că prinn clasa a VI-a mi s-a modificat foarte mult scrisul, începusem să scriu foarte, foarte frumos, apoi începusem să scornesc fel și fel de caligrafii, fonturi, cum s-ar zice! Probabil încă îmi mai căutam identitatea prin felul de a caligrafia. Am uitat acum de toate… Mă gândesc la puiul tău care tocmai a intrat în perioada cea mai plină de provocări din viața sa și îi țin pumnii să îi meargă toate bine, cât de cât.
Iată, acum mă voi retrage din această încercare de a-ți scrie spre a te încuraja, ce-i drept, puțin cam timid și cam stângace. Dar când vrei să-ți mai verși oful, eu te ascult, cu toate că săptămâna aceasta mă voi face un pic dispărută. Se apropie ziua de 13 septembrie despre care ți-am spus într-un rând că are o însemnătate aparte pentru mine. Vine și trece peste mine ca trenul pe calea ferată… Fiecare cu ale lui…
A ta,
Cătălina.
sept. 122019
Dragă cititorule,
Nu-ți scriu aceste rânduri de început decât ca să-ți spun că scurtul text de mai jos a suferit unele adăugiri mulți ani mai târziu când, recitind ceea ce scrisesem original în engleză și vrând să traduc în română, mi-a venit pofta să completez sumarul dialog transpus în scris cu diverse epitete, metafore și altele asemenea, astfel încât să-ți sporesc plăcerea lecturii. Cu toate aceste modificări care nu însumează decât acele fraze de după virgule prin care indic că eu am spus, iar el a răspuns, amândoi simțind așa și pe dincolo, am decis să public aceste rânduri în ziua scrierii lor, adică undeva în septembrie 2019, căci nimic din ce am adăugat după aceea nu schimbă sensul inițial al dialogului care a avut loc întocmai precum l-am reprodus la momentul respectiv.
***
– Ești prietena mea și am nevoie serios de sfatul tău în privința a ceva, mi-a spus John The Wolf acum câteva zile. Sunt pe cale să cumpăr această tehnologie scumpă, care cred că mă va ajuta să învăț mai multe despre corpul meu și, în cele din urmă, să-l vindec. Sunt foarte nervos și entuziasmat de această achiziție și trebuie să-mi spui dacă am nevoie de ea sau nu!, a adăugat el.
– La care dintre cele două înțelesuri ale cuvântului „prietenă” te-ai referit când m-ai numit „prietena ta?, am întrebat, ca și cum aș fi spus: „Îmi pare rău, dar restul frazei tale nu prezintă nicio importanță pentru mine, căci te știu risipitor, iar tehnologii fel de fel ai tot achiziționat în vederea împlinirii aceluiași scop, numai ca să le abandonezi pe toate pe vreun raft fiindcă nu au făcut ce ți s-a părut că promit.”
– Ce vrei să spui? mi-a răspuns el, părând a nu înțelege nimic din întrebarea mea care nu avea niciun fel de legătură cu a lui.
– Lasă, am răspuns, hai să nu ne implicăm într-o conversație despre lingvistică și sensul cuvintelor.
– Am vrut să spun că ești o prietenă de-a mea și că prețuiesc opinia ta”, mi-a explicat el la scurt timp după aceea.
– Bine, am confirmat atunci și eu, vrând să mă asigur că și el cădea de acord asupra aceluiași sens al cuvântului ”prietenă” pe care doream să i-l lămuresc, astfel încât să nu mai existe nicio confuzie în raporturile dintre noi. Pentru că îți reamintesc că mi-am dăruit inima celui la care am visat dintotdeauna”, am adăugat, insistând asupra dorinței mele de a limpezi totul.
– Acela din visul tău va pleca odată ce îți vei recăpăta complet vederea, sunt pe deplin convins de asta, a răspuns John, exprimându-și credința pe care nu de puține ori și-o enunțase înainte, vrând să destrame din mintea mea ceea ce el crede că este numai o fantezie.
– Și dacă nu vreau ca el să plece? Dacă vreau să intre? i-am zis lui John pe un ton afectat.
– Cred că nu ar trebui să-ți dăruiești inima viselor idealiste care s-ar putea să nu se împlinească niciodată. Poate ar trebui să-ți ții inima închisă la astfel de gânduri, scenarii și vise, și-a exprimat el părerea că alerg după fum.
– Dar dacă vreau să o țin deschisă? Dacă Universul este cu adevărat magic? De ce să nu crezi în magie? i-am replicat lui John, agățându-mă de promisiunea credinței în Univers ca să-mi iau apărarea în fața argumentelor lui
– Te voi face iubita mea odată ce drumurile noastre se vor intersecta din nou, chiar dacă asta înseamnă că va trebui să lupt împotriva demonilor din iad, mi-a dat John răspuns, trădând în mod vădit faptul că dintru început avusem temei să mă tem că nu la sensul obișnuit al cuvântului ”prietenă” se referise el atunci când mă numise astfel.
– A face asta ar fi o crimă împotriva femeii căreia îi aparții cu adevărat și a cărei voce o aud târziu noaptea, spunându-mi: «Te implor, dă-mi bărbatul înapoi!», motiv pentru care nu aș îndrăzni niciodată să fur sufletul pereche al altei femei. Aceasta este o lecție pe care am învățat-o pe calea cea grea, i-am răspuns tăios lui John, văzându-mă nevoită să intru în polemici cu el pentru ca refuzul meu să fie, într-un sfârșit, acceptat.
– Indiferent de situație, te voi face a mea, pentru că sunt sigur că ești sufletul meu pereche! a insistat John, oare pentru a câta oară?
– Crede-mă, peste 10 ani îmi vei mulțumi că te-am ținut la distanță, chiar dacă s-ar putea să ajungi să mă urăști între timp. Dacă singurul meu iubit nu este el, cel la care am visat, atunci nimeni altcineva nu va fi. Îl voi aștepta să-mi bată la ușa oricât îndelungat timp voi aștepta, chiar cu riscul de a rămâne singură tot restul vieții și de a crește pisici în loc de copii, am conchis, profețind asupra crudului destin al sufletelor pereche care îndelung suferă, așteptându-se unul pe celălalt, chiar când se caută neîncetat!
Cu drag,
Cătălina.
sept. 122019
”You are my girlfriend and I seriously need your advice on something” , said John the Wolf to me a few days back . ”I am just about to buy this expensive technology which I think will help me learn more about my body and heal it eventualy . I am veery nervous and excited about this purchase and I need you to tell me whether I need it or not !” , he added .
”Which of the two meanings of the word girlfriend did you refer to when you called me your girlfriend ?” I asked , as if to say , ”I am sorry ,but the rest of your sentence does not show any importance to me .”
”What do you mean ?” he said back .
”Nevermind” , I answered , ”Let us not get involved into a conversation about linguistics and meaning of words .”
”I meant to say that you are a friend of mine and that I treasure your opinion” , he explained shortly afterwards .
”Good” , I confirmed , ”Because I gave my heart away to the one I have been dreaming for since forever” , I cleared it all out .
”He will go away once you fully recover your eyesight , I am fully convinced about it .”
”What if I do not want him to go away ? What if I want him to come in ?”
”I think you should not give your heart away to idealistic dreams which may never come true . Maybe you should keep your heart closed to such thoughts , scenarios and dreams .”
”But what if I want to keep it open ? What if the Universe is actually magic ? Why not believe in magic ?”
”I will make you my girlfriend once our paths will cross again , even if that means I will have to fight against demons in hell .”
”Doing so would be a crime against the woman you trully belong to and who„s voice I hear late at night saying to me , ”I beg of you , bring my man back” , which is why I would never dare to steal away another woman„s soulmate . This is a lesson I learned the hard way .”
”No matter what I will make you mine for I am sure you are my soulmate !”
”Trust me , in 10 years time yu will thank me for having kept you at a distance , even though you may come to hate me in the meantime . If my one and only is not him , the one I have dreamed of , then no one else is . I will wait for him to knock at my door for as long as possible , at the risk of staying single for the rest of my life and raising cats instead of children !”
mai 042018
Friday, 4th of May, 2018
Definition of a social media photo:
No, my dear friend, as a matter of fact a photo does not speak for itself. A photo does not speak a thousand words. A photo does not speak the truth behind the lies, nor of the sighs behind the smiles. A photo does not talk of the bruises on your mind, body and soul, nor of the fights and broken hearts. No, my dear friend, a photo can’t do all of these things, but you can. Do note this, when you are sharing your story, you can only speak on your behalf . There is always the other person’s point of view to be taken into account, even when he or she is a psycho not to be blamed for all that confusion in your head. So before you begin instigating to hate and anger, remember that you and only you couldn’t pass your belief that the devil you know is better than the devil you don’t know.
#breakingthehabbit #takingresponsability #mindyourownbusiness #ihatemyteenageyears #afraidtospeak #fearisamindkiller #beyourselftrending #toomuchinformation #ihadenough #idontcare #beenthere #donethat #speakyourmind
mart. 012018
Dear Reader,
I had the following dream some time ago that I want to mention . I was back to school , sitting at my old desk , surounded by many of my friends , people I know or heard of . We were all adults. Then a man entered the classroom . He was holding a small boy’s hand who seemed to suffer from a slight mental disability . His father asked us not to reject his son and allow him to act freely among us in order to observe the little boy’s behaviour in the context with other people . We all agreed to do as such . So the boy began to walk between the desks , stopping in front of each of us .
‘What is war ?’ , he would ask us .
But many of us did not know what to answer or gave sloppy , misleading answers . To which the boy reacted with a large and friendly hug given to each of us .
‘What is war ?’ , he asked me as well , when my turn came . And what a lucid and conscious look this boy had when he looked right into my eyes and asked his question .
I grabbed my puffy elastic hair band and showed it to him .
‘Hold this onto the other side and pull as hard as you can . And tell me that it is yours ‘ , I said to him .
And so he did , but as he was pulling towards him , I began pulling the hair band towards me .
‘No , this is mine ‘ , I said .
Taken by surprise , the boy turned to a slightly more angry look and feelings . His instinct told him that the hair band was something he wanted and should have at any cost . That being said , we both began pulling the band as if we both had lost our minds , both blinded by anger , fury and ego . None of us was willing to let go of the unvaluable hairband . A minute after , I stopped pulling and so did he .
‘Kid , war is wnen two people want the same thing and no one wants to let go . Do you understand what I mean ?’ , I offered my explanation to the little participant .
‘Yes , I think I do understand ‘ , he replied .
After which he gave me a kiss on my cheek instead of a hug .
I woke up shortly after . I did not give any interpretation to my dream . But I surely would like children to never find out the true meaning of war .
