Cum abuzul, camuflat sub nevinovata joacă, mi-a inhibat inteligența emoțională, făcând din mine o proastă în iubire

My dear,

Există o cugetare faimoasă, ridicată la rang de proverb, care spune că ”numai un prost învață din propriile greșeli, pe când cel înțelept învață din greșelile celorlalți”. Acest proverb este atribuit marelui om politic și diplomat german Otto von Bismarck, subliniind că adevărata inteligență înzestrează ființa umană cu capacitatea de a observa eșecurile celorlalți pentru a evita suferința inutilă.

Dacă este un lucru pe care îl pot face pentru tine azi, atunci acesta este să-ți vorbesc despre experiența mea pentru ca tu, învățând câte ceva din cele ce mi s-au întâmplat mie, să eviți ceea ce se numește ”needless suffering”. Căci, suferind de-a lungul anilor tăi cât pentru trei vieți, oare mai simți nevoia să începi un alt capitol, în baza unei decizii greșite pe care insiști să o iei azi, capitol care, în consecință, se va sfârși, neîndoios, în lacrimi și suspine și în nemărginită durere care cu greu se va vindeca? read more

Moartea tatălui meu și continuarea zilelor mele fără el (II)

Dragă cititorule,

Au trecut aproape 40 de ore de la decesul tatălui meu, iar lucrurile acestea devin din ce în ce mai greu de suportat. După ce am primit vestea sâmbătă seara, am crezut până dimineață că se fac glume pe seama mea. Se mai râde pe socoteala mea, așa că am crezut că asta se întâmpla. Dar nu a venit nimeni să îmi spună că totul fusese numai o glumă proastă și ordinară. Apoi am sperat ca tata să fie unul din acele cazuri miraculoase de oameni care au murit și care s-au sculat din sicriu chiar în toiul slujbei de înmormântare, dar au trecut mai bine de 40 de ore, iar el nu s-a mai întors înapoi la noi ca să ne bată la cap cu ipohondriile lui care ne-au adus de multe ori în pragul exasperării. Nu, de data aceasta nu a mai vrut să se întoarcă de la spital. read more

Moartea tatălui meu și continuarea zilelor mele fără el (I)

Dragă cititorule,

În cursul acestei dimineți tatăl meu a făcut stop-cardiac și a fost dus de urgență cu salvarea la spital. S-a încercat să fie resuscitat, dar în cursul serii s-a stins din viață. Și-a petrecut ultimele 2 săptămâni în spitalul din Brăila și în 2 spitale din București unde a suferit câteva intervenții delicate pe inimă care erau menite să îi salveze viața. Toate au părut destul de bune la București, așa că a fost externat miercuri dimineața.

Întors acasă, s-a simțit destul de bine, dar în această dimineață i-a scăzut drastic pulsul, pierzându-și cunoștința. Paramedicii l-au dus la spital, dar am fost anunțate telefonic de la spital că nu s-a mai putut face nimic pentru el. read more

Numai dacă m-aș întoarce unde am suferit și m-am bucurat deopotrivă, atunci poate că…

Dragă cititorule,

Dacă există un lucru de care sunt absolut sigură că mă va ajuta să-mi recapăt vederea, atunci acesta este să mă întorc în Waterford, Irlanda, locul în care am locuit timp de 5 luni înainte de accidentul vascular cerebral pe care l-am suferit în noiembrie 2013. M-am gândit la asta de multe ori, iar și iar. ”Care este acel lucru de care am nevoie care m-ar putea ajuta cu adevărat?” Și de fiecare dată când mă gândesc la asta ajung în acest punct.

Am iubit Irlanda și am părăsit Irlanda prea brusc. Și sincer spun asta când spun că am iubit orașul în care am trăit. De atâtea ori m-am trezit izbucnind în lacrimi în timpul lungilor mele plimbări pe străzile înguste din Waterford, în timp ce priveam clădirile, casele de oraș, casele terasate, grădinile, magazinele și oamenii. Nu voiam să plec vreodată de acolo și am părăsit orașul mult prea devreme. Chiar și după tot acest timp de când am plecat, încă mă simt într-un procent imens sub impresia de șoc de ideea că am plecat. Cea mai ciudată parte este că nici măcar nu eram fericită acolo, nu cu persoana cu care aveam o relație, vreau să zic. Totuși, chiar dacă acea parte a fost atât de greu de suportat pe atunci, am iubit cu adevărat și sincer Irlanda. read more

Interviul Irinei cu un om ca mine, traumatizat, bolnav și neputincios, dar curajos, entuziast și luptător

Dragă cititorule,

Irina este o fostă colegă de liceu a surorii mele cu care întâmplarea a făcut să ni se încrucișeze drumurile cât timp am locuit în București pentru terapie, iar pentru că ea are un blog despre viață și ființe dragi, dedicându-l inimii și sufletului și pentru că eu mă aflam într-una din acele situații delicate care merită povestite și împărtășite cu cititorii, Irina mi-a făcut invitația unui interviu scris pe care am primit-o îndată, dornică fiind să-mi narez experiențele încă o dată. Îmi luai singură permisiunea de a publica acest interviu și pe blogul meu, însă îți fac invitația de a da o fugă și pe Blogul Irinei, spre a te bucura de lectura textelor ei! read more