”De vorbe mari și strâmbe ferește-te, prietene,
Căci ele aduc pe lume doar nenorociri,
Ce slobozești pe gură să-ți fie ca părul netezit de pieptene,
Iar nu câlți luați la scărmănat de lingușiri.”Cătălina Alexandra Stan
A thousand lying words a photo tells
my dear,
Do you know what the definition of a typical social media photo is? If you don’t know it or, better said, you don’t want to recognize it, because the reality of this typology is, in fact, not at all foreign to you, then here are some of its characteristics that I can only remind you of now:
No, dear friend, the factual truth is that a photo posted on social media by so many of the likes of you and me does not speak for itself. A photo doesn’t say a thousand words. Such a photograph does not tell the truth behind the lies, as it does not tell about the sighs and sobs behind the smiles captured in it. A photograph does not speak of the bruises left on your body, mind and soul when the flash of the camera was not open, just as it does not speak of arguments, fights and broken hearts. Ah, no, no, these bruises can’t be seen in the photo we’re talking about, because you made sure that the photo passed through the filter of so many layers that you added on top of the original version, so that the bruises, now brown on the surface of the epidermis, made up, get confused with the sepia filter that gives the air of antiquity to a situation that you tell yourself, lying to yourself, that it’s over, that it was nothing, that it doesn’t hurt anymore.
O mie de cuvinte mincinoase pe care o fotografie le spune
My dear,
Cunoști care este definiția unei fotografii tipice social media? Dacă nu o cunoști sau, mai bine spus, nu vrei să o recunoști, căci realitatea acestei tipologii nu ți-e, în fond, deloc străină, atunci iată câteva din caracteristicile sale pe care poate că numai ți le reamintesc acum:
Nu, drag prieten, adevărul faptic este că o fotografie postată pe social media de către atâția și atâția dintre cei ca mine și ca tine nu vorbește de la sine. O fotografie nu spune o mie de cuvinte. O astfel de fotografie nu spune adevărul din spatele minciunilor, cum nu vorbește despre oftaturile și suspinele din spatele zâmbetelor surprinse într-ânsa. O fotografie nu vorbește despre vânătăile ce ți-au rămas pe corp, în minte și în suflet, când blitz-ul nu era deschis, precum nu vorbește nici despre certuri, despre bătăi și despre inimi frânte. Ah, nu, nu, aceste vânătăi nu au cum se vedea în fotografia despre care vorbim, căci ai avut grijă ca fotografia să treacă prin filtrul atâtor layere pe care le-ai adăugat peste versiunea originală, așa încât vânătăile, acum maronite la suprafața epidermei, fardate, să se confunde cu filtrul sepia care dă aerul de învechit unei situații despre care îți zici, mințindu-te singur, că a trecut, că nu a fost nimic, că nu te mai doare.
”Prietene, te simți golaș, căci ești sărac,
Dar află ce-ți voi zice:
Decât să faci parada unui frac,
De zece ori e omul mai ferice
Să-și poarte sufletul drept haină!
Râvnește, dar, la tot ce e dumnezeiesc, păstrat în taină.”Cătălina Alexandra Stan
