Diferența dintre caracterul unui om și ghinionul său

Vineri, 4 octombrie 2024

Dragii mei,

De multă ori se întâmplă să plătim, prin suferință morală și emoțională, prin insulte, umiliri, deprivări, bătaie de joc și critici care ni se aduc, pentru greșeli pe care nu le-am făcut, dar pe care cei care ne îngâtuie astfel de pedepse își închipuie că le-am făcut sau le vom face, bizuindu-se aceștia, în pronosticurile lor, pe foarte proasta părere pe care o au despre noi și pe și mai deficitara părere pe care o au despre viață și noroc, fapt pentru care nu ne dau, din capul locului, nicio șansă, iar când greșeala este comisă, nu simt inimile lor mărginite altă bucurie mai mare decât aceea de a spune: ”Dar nu cunoaștem noi omul?”, astfel confundând ignoranța lor caracterul unui om cu ghinionul acestuia. read more