Dragă cititorule,
Astăzi, la Jiko, am avut o ședință destul de plăcută cu Miki, care a urmat unei alte ședințe care a fost, de departe, cea mai lungă și mai intensă de până acum. Aceasta s-a întâmplat ieri și a durat aproximativ 2 ore și 15 minute în total. Ea și cu mine am avut o conversație foarte plăcută despre viață, conștiință, spirit și tot felul de alte lucruri.
– De ce simți nevoia să-mi spui despre lucrurile prin care treci? m-a întrebat ea.
– Să nu uităm că sunt încă om, am răspuns. În diferite ocazii, încă sunt condusă de emoții. Nu am găsit încă puterea de a le controla. Adică… să fiu lipsită de emoții, adică. De exemplu, sentimentele de singurătate și abandon au fost atât de copleșitoare timp de aproximativ o lună, încât am sărit peste două săptămâni de ședințe și am fugit acasă, unde cel puțin am avut compania lui Pufi, câinele Yorkshire Terrier.”
– Ai făcut foarte bine întorcându-te acasă, dacă asta ai simțit că trebuie să faci. Totuși, asta nu-mi răspunde la întrebare. Sau nu exact. Încă simți nevoia să vorbești cu cineva despre experiența ta. De ce așa? a încercat Miki din nou să mă ajute să merg și mai adânc în ființa mea pentru a găsi un răspuns încă și mai mulțumitor.
