O mie de cuvinte mincinoase pe care o fotografie le spune

cuplu stand pe banca

My dear,

Cunoști care este definiția unei fotografii tipice social media? Dacă nu o cunoști sau, mai bine spus, nu vrei să o recunoști, căci realitatea acestei tipologii nu ți-e, în fond, deloc străină, atunci iată câteva din caracteristicile sale pe care poate că numai ți le reamintesc acum:

Nu, drag prieten, adevărul faptic este că o fotografie postată pe social media de către atâția și atâția dintre cei ca mine și ca tine nu vorbește de la sine. O fotografie nu spune o mie de cuvinte. O astfel de fotografie nu spune adevărul din spatele minciunilor, cum nu vorbește despre oftaturile și suspinele din spatele zâmbetelor surprinse într-ânsa. O fotografie nu vorbește despre vânătăile ce ți-au rămas pe corp, în minte și în suflet, când blitz-ul nu era deschis, precum nu vorbește nici despre certuri, despre bătăi și despre inimi frânte. Ah, nu, nu, aceste vânătăi nu au cum se vedea în fotografia despre care vorbim, căci ai avut grijă ca fotografia să treacă prin filtrul atâtor layere pe care le-ai adăugat peste versiunea originală, așa încât vânătăile, acum maronite la suprafața epidermei, fardate, să se confunde cu filtrul sepia care dă aerul de învechit unei situații despre care îți zici, mințindu-te singur, că a trecut, că nu a fost nimic, că nu te mai doare. read more

Maturitatea unui bărbat în vârstă, o seducătoare, dar periculoasă ispită pentru inima deja frântă

My dear,
Nu a trecut decât puțin peste o lună de când ți-ai exercitat dreptul de a fi liberă și independentă față de această infecțioasă și dureroasă situație în care te afli, fiind la un pas de a te separa (de data aceasta în mod definitiv) de specimenul căruia îi porți numele. Ai plecat atunci, la începutul lui septembrie, de una singură în lume, ce-i drept, numai într-o scurtă excursie în care ți-ai făcut atât de puțin de cap, încât de-abia de te-a prins soarele, așa de bine te-ai ascuns în spatele ochelarilor de soare, sub umbrelă, ca să nu afle nimeni că exiști pe lume, așa de teamă ți-e să nu te vadă cineva, darămite să-ți mai și vorbească. Și iată că, în ciuda tuturor măsurilor tale de precauție, cineva tot te-a văzut, abordându-te din mers în chiar prima clipită de ochi când ți-ai făcut intrarea pe acest tărâm care se numește ”dating”. Te-a invitat la o cafea, ai fost, iar vorba rămăsese că aveați să vă vedeți din nou la o cafea, cu prima ocazie când el ar fi trecut prin oraș. read more

Despre jumătăți de suflete și de măsură și alte probleme amoroase

Luni, 11 aprilie 2016

My Dear,

Dacă mă apuc să îţi vorbesc acum despre toate lucrurile care vor urma, e pentru că m-ai văzut dezbrăcată de o duzină de ori deja atunci când vii să mă tragi de picior noaptea şi îmi declari sus şi tare că, dacă ar fi după tine, ai veni mereu la mine să mă iei ca să zburăm spre lună. Dar, vezi tu, nu ştiu dacă eşti chiar tu pilotul pe care îl aştep de atâta vreme. Încă nu-mi dau seama cine eşti tu sau ce eşti pentru mine, deşi marfa pe care mi-o vinzi sub formă de vise mai mult înceţoşate decât altceva, mă face curioasă în privinţa dedesubturilor tale. Mă refer la acelea sufleteşti, evident. read more