Începutul este sfârșitul care este numai un alt început

Dragă cititorule,

”A trecut destul de mult timp de când am scris ultima dată ceva.” Aceasta este fraza cu care încep aproape toate postările mele. Îmi cer scuze. Îmi retrag câteva dintre promisiunile pe care le-am făcut în ultimii 2 ani, cum ar fi: „promit că voi scrie mai des”, „promit că voi face mai multe videoclipuri”, „promit că te voi ține la curent”. Nu am reușit să mă țin de niciuna dintre ele. Și îmi cer scuze pentru ceea ce pare a fi o lipsă de interes. Nu-mi lipsește nimic să mă țin de cuvânt. Doar că nu mă așteptam ca multe dintre lucrurile care mi s-au întâmplat în ultimii 2 ani să se întâmple. Și nu mă refer la accidentul vascular cerebral pe care l-am suferit. Vorbesc despre multe dintre lucrurile care s-au întâmplat după accidentul vascular cerebral. read more

Concertul de pian, un articol hotărât de Univers pentru a fi urmărit

Dragă cititorule,

Au trecut exact 3 luni de când bunul meu prieten Trejan mi-a permis ultima dată să cânt la orga lui electrică. Adevărul este că a fost o singură dată, așa că nu am mai atins nicio clapă de atunci. Asta în principal pentru că nu am talent.

– Nu sunt impresionat, nu ești Beethoven, mi-a spus Trejan în ziua aceea.
– Îmi pare rău, dar cine ești tu ca să fie nevoie să te impresionez? Nici măcar nu trebuie să mă impresionez pe mine însămi,, am răspuns cu înțelepciune.
– Sunt dragonul printre dragoni, a spus el.
– O, dragă Trejan, dragonul primește întotdeauna șuturi în basme, am gândit în sinea mea. read more

Corpul meu este o cușcă

Le me and Derpina, my body is a cage

Dragă cititorule,

Au trecut 18 luni de când mi-am pierdut complet vederea. De când s-a întâmplat acest eveniment, percepția mea asupra lucrurilor s-a schimbat. Vorbesc în principal despre percepția dată de imaginile vizuale.

Nu-mi mai amintesc cum arăt. Uneori, am flash-uri cu mine, dar dacă m-aș descrie acum, nu aș putea. Sunt momente când îmi pun mâinile pe corp, dar chiar dacă știu că trupul meu este acolo, nu pot să-l descriu sau măcar să mi-l imaginez. Ok… Acesta este piciorul meu drept. Este scurt. Nu am păr. L-am îndepărtat în această dimineață. Îmi ridic degetele mai sus, încercând să cartografiez harta corpului fizic. Aceasta este o burtă. Este destul de redusă, dar tot a mai rămas ceva. Urc degetele și mai sus, dar evident voi evita să descriu percepția pe care o am asupra părților superioare ale corpului. Totuși, în numeroase ocazii, mâinile mele se odihnesc perfect pe piept. Dar permite-mi să trec la față. Am o pereche de buze. Există un coș dezgustător sub buza inferioară, în stânga… Dar îmi apar un coș sau două o dată la câteva luni, deci este în regulă. În rest, nu simt nimic altceva ciudat pe față. Să însemne aceasta că tenul meu este sănătos? Îmi ciupesc nasul. Nu-i pot descrie forma. Însă îmi amintesc că am un nas mic. Mai am și o pereche de ochi. Culoarea lor și lungimea genelor mele sunt lucruri absolut inutile acum. Dar cum rămâne cu părul meu? Întotdeauna am urât să am breton. Totuși, așa mi-am purtat părul în ultimele luni. read more