”Nicicând nu ți-am spus blânde cuvinte,
Trebuia mai mult ca să mă cerți,
Scump și iubite părinte,
Și azi încă te rog ca să mă ierți.
Parcă mai aspru te certam eu
Pentru câte-n lună și-n soare
Și-ntr-una mă plângeam, mereu,
Căci nu vedeam că-n piept inima-ți moare.
Azi ai fi fost tare în vârstă,
Albit de zăpadă și iarnă și ger,
Parcă și vremea de-afară-i mai tristă,
Nici cor nu se-aude, nici cântec, nici ler.
Ce râs ai stârni de azi te-am vedea
Intrând bucuros iarăși pe ușă,
Cu fesul de Moș și larmă de pași-n podea
Și mâinile-ți calde ținute-n mănușă.
