Etichetă: mașinăria umană – centrul emoțional

Publicat pe

Cum abuzul, camuflat sub nevinovata joacă, mi-a inhibat inteligența emoțională, făcând din mine o proastă în iubire

My dear,

Există o cugetare faimoasă, ridicată la rang de proverb, care spune că ”numai un prost învață din propriile greșeli, pe când cel înțelept învață din greșelile celorlalți”. Acest proverb este atribuit marelui om politic și diplomat german Otto von Bismarck, subliniind că adevărata inteligență înzestrează ființa umană cu capacitatea de a observa eșecurile celorlalți pentru a evita suferința inutilă.

Dacă este un lucru pe care îl pot face pentru tine azi, atunci acesta este să-ți vorbesc despre experiența mea pentru ca tu, învățând câte ceva din cele ce mi s-au întâmplat mie, să eviți ceea ce se numește ”needless suffering”. Căci, suferind de-a lungul anilor tăi cât pentru trei vieți, oare mai simți nevoia să începi un alt capitol, în baza unei decizii greșite pe care insiști să o iei azi, capitol care, în consecință, se va sfârși, neîndoios, în lacrimi și suspine și în nemărginită durere care cu greu se va vindeca? read more

Publicat pe

Învârtoșatul iureș al vieții care îl trântește, uneori, până și pe cel mai destoinic luptător la podea

My Dear,

Le luăm pe rând ca să le ”rumegăm””. De ce v-ați certat? Și de cee te-a bruscat? De ce continui să-i dai voie domnului problemă să-ți facă toate acestea?

Am să-ți zic ceva, un lucru pe care știu că am să îl fac ca meserie, anume să încerc să mângâi un pic și să consolez în felul meu cam agresiv. Și numai ce am terminat de scris un capitol la începutul lunii, adică nu l-am terminat, căci aș mai fi vrut să scriu cum mi-am imaginat de multe ori că, primind oameni și oameni ca să îi ascult cum îmi povestesc dramele prin care trec, aveam să îi țin în brațe , zăcând pe podea cu ei, ținându-le capul în poala mea în timp ce plâng și plâng, mângâindu-i pe frunte și dându-le laoparte părul transpirat și lipit de tâmple și lăsându-i să plângă, să li se preschimbe toată otrava acumulată în ei înn lacrimii și în transpirație. Și cât timp stau cu ”Pacienții” mei pe podea, vreau să fiu acolo, cu ei, ca să le acopăr gura prin cel mai duios gest făcut cu mâna chiar atunci, my dear, chiar atunci când inima greu încercată începe să blesteme. Să nu blestemi, ființă dragă și curajoasă, oricâtă ocară și bătaie ar merita acela care te face să suferi, fiindcă blestemul are efect de bumerang. Consecința se va întoarce la tine. Și ai trecut deja prin destule ca să mai plătești consecința unui act impulsiv de moment, dictat de mânie. Dar vom vorbi mai târziu despre ce ai întrebat, mi-ai zis cum că anticipezi și cum atragi tot ce coci în mintea ta, ceea ce face subiectul unui alt text. read more

Publicat pe

În singurătatea mea, sunt în cel mai bun loc în care m-aș putea regăsi

Dragă cititorule,

Astăzi, la Jiko, am avut o ședință destul de plăcută cu Miki, care a urmat unei alte ședințe care a fost, de departe, cea mai lungă și mai intensă de până acum. Aceasta s-a întâmplat ieri și a durat aproximativ 2 ore și 15 minute în total. Ea și cu mine am avut o conversație foarte plăcută despre viață, conștiință, spirit și tot felul de alte lucruri.

– De ce simți nevoia să-mi spui despre lucrurile prin care treci? m-a întrebat ea.
– Să nu uităm că sunt încă om, am răspuns. În diferite ocazii, încă sunt condusă de emoții. Nu am găsit încă puterea de a le controla. Adică… să fiu lipsită de emoții, adică. De exemplu, sentimentele de singurătate și abandon au fost atât de copleșitoare timp de aproximativ o lună, încât am sărit peste două săptămâni de ședințe și am fugit acasă, unde cel puțin am avut compania lui Pufi, câinele Yorkshire Terrier.”
– Ai făcut foarte bine întorcându-te acasă, dacă asta ai simțit că trebuie să faci. Totuși, asta nu-mi răspunde la întrebare. Sau nu exact. Încă simți nevoia să vorbești cu cineva despre experiența ta. De ce așa? a încercat Miki din nou să mă ajute să merg și mai adânc în ființa mea pentru a găsi un răspuns încă și mai mulțumitor. read more

Publicat pe

Interviul Irinei cu un om ca mine, traumatizat, bolnav și neputincios, dar curajos, entuziast și luptător

Dragă cititorule,

Irina este o fostă colegă de liceu a surorii mele cu care întâmplarea a făcut să ni se încrucișeze drumurile cât timp am locuit în București pentru terapie, iar pentru că ea are un blog despre viață și ființe dragi, dedicându-l inimii și sufletului și pentru că eu mă aflam într-una din acele situații delicate care merită povestite și împărtășite cu cititorii, Irina mi-a făcut invitația unui interviu scris pe care am primit-o îndată, dornică fiind să-mi narez experiențele încă o dată. Îmi luai singură permisiunea de a publica acest interviu și pe blogul meu, însă îți fac invitația de a da o fugă și pe Blogul Irinei, spre a te bucura de lectura textelor ei! read more

Publicat pe

Mai mult decât că port resentimente, simt ură pentru ce s-a întâmplat

Dragă cititorule,

Lucrurile despre care voi scrie astăzi sunt atât de intime și private pentru mine, încât nu-mi vine să cred că am decis să scriu despre ele. De când am suferit accidentul vascular cerebral, mi s-a sugerat adesea să vorbesc cu un psihoterapeut despre ele, dar am refuzat. Însă acum ceva timp, sora mea mi-a citit un articol care sublinia importanța și beneficiile scrierii despre diferite probleme cu care te confrunți, în special în timpul călătoriei de vindecare. read more

Publicat pe

Viața mea de până acum și detalii despre accidentul vascular cerebral suferit la 26 de ani

Joi, 05 martie 2015

Drag cititor,

M-am născut pe 27 mai 1987. Mama mi-a spus că am fost o sarcină ușoară, m-am născut natural, fără complicații, doar că am ieșit cu picioarele mai întâi. Bine că am ieșit până la urmă. În timp, părinții mi-au povestit că și-ar fi dorit să aibă un băiat căruia ar fi vrut să îi pună numele Cătălin Alexandru. Dar s-au bucurat la fel de mult că am fost fată. De fapt, prietenul nostru de familie care ne ajută aici, în București, și care locuia cu bunicii la parter în același bloc cu noi, mi-a mărturisit, în noiembrie anul trecut, că, într-o zi, tata le-a bătut la ușă foarte insistent. Când i-au deschis ușa, acest amic al nostru, copil fiind, l-a văzut pe tata foarte fericit, tata le-a spus că are o veste foarte bună să le dea. Avea o fetiță! Tocmai ce mă născusem! read more

Propulsat cu mândrie de WordPress