Duminică, 20 aprilie 2025
Dragii mei,
Să vă înzestreze Domnul Dinimile cu toate cele bune ale Sale, astfel încât să vă duceți zilele cu demnitate și în bună cuviință.
Și pentru că se poate să fiți buni și milostivi, nicicând să nu faceți nedreptate asupra altui suflet, căci, decât să încurcați cărările destinului unui alt om prin nemăsuratele și egoistele voastre pofte și dorințe, prin nerealistele voastre așteptări, prin cruzimile voastre și prin despoticele voastre toame schimbătoare ca vremea, mai bine ați trăi în spirit de sacrificiu, urmând pilda dumnezeiescului Fiu a cărui jertfă o serbăm azi.
Iar pentru aceia dintre voi care îndelung ați răbdat rușine și ocară, sacrificând destul din firescul drept la o viață a voastră pentru binele și fericirea altora, să vă mai spun un lucru. Nicicând să nu aveți nădejdea răsplății de la oameni, căci voi pentru ei sunteți azi mai dulci decât mierea strălimpezită, pe când mâine veți fi buni de urcat pe cruce, de arătat cu degetul și de scuipat în față. Însă voi să faceți bine să vă ștergeți din obraz ocara îndurată, urmând exemplul iubitului Fiu al Domnului care, deși ne-a învățat să întoarcem și celălalt obraz spre bătaia de joc a semenilor noștri, nicicum nu ne-a învățat să ne lăsăm și înrobiți capriciilor năzuroase ale celor care singuri nu știu ce vor, astfel încât să stăm culcați, doborâți, zdrobiți sub talpa relelor și vanitoaselor lor inimi.
Hristos a înviat!