Friday, the 113th

Dear Reader,

Last time I wrote to you I said I had set my mind to do the extraordinary with the few abilities I have left. But, also, I asked for a little time to heal. Well, I think I am going to need even more time.

It’s been 113 days since life kicked me in the butt and I’ve been laying smashed into the ground ever since. There is very little strength left in my arms to pick myself up from the ground. This is not like a headache where you take a pill and the pain goes away. It is not like a tooth ache and going to the dentist and having your cavity treated or your tooth extracted. It is not even like having a surgery where your problem is fixed and wait for your wounds to heal in time. I look to my left. Black. I look to my right. Black. I look up, down. I turn myself around and look. All I see is BLACK. It does not matter how much I rub my eyes. It does not matter how many gallons of tears wash up my cheeks. This is not going away. It’s like a pest and if it ever goes away, it will only do so when there won’t be any hope, power and will left and all that will be left of me will be a hollow of the person I was. In all honesty, if I were in a group and we were chased in the forest by Jason, I would be the first to fall down and I would be „chainsawed”. read more

Vineri, 113 (agonia emoțională post AVC)

Friday The 113th I Want My Own Prison Break

<>

Vineri, 21 Februarie 2014

Dragi cititori,

Ultima oară când am scris am spus că mi-am programat mintea să fac lucruri extraordinare cu cele câteva abilități care mi-au mai rămas. Dar, în același timp, am cerut și un răstimp necesar ca să mă vindec. Ei bine, cred că voi avea nevoie de încă și mai mult timp.

Se fac 113 zile de când viața mi-a dat un șut în fund, iar eu zac întinsă și strivită de pământ de atunci. Nu mai există decât foarte puțină putere rămasă în brațele mele ca să mă reculeg, să mă adun și să mă ridic de pe jos. Ce mi se întâmplă acum nu este ca o durere de cap în privința căreia iei o pastilă, iar durerea trece. Nu este ca o durere de dinți în privința căreia te duci la dentist ca să îți trateze caria sau ca să îți extragă dintele. Nu este nici măcar ca atunci când treci printr-o operație unde problema ta este corectată chirurgical, după care tot ce trebuie să faci este să aștepți ca rănile să ți se vindece cu timpul. Mă uit la stânga: negru. Mă uit la dreapta: negru. Mă uit în sus, mă uit în jos, mă uit de jur-împrejur și privesc și tot ce văd este negru. Nu contează cât de mult mă frec la ochi, nu contează cât de multe galoane de lacrimi îmi spală obrajii. Problema aceasta nu dispare. Este ca o molimă, iar dacă va dispărea vreodată, o va face când nu vor mai fi rămas pic de speranță, de putere și de voință, iar eu nu voi mai fi decât o carcasă goală a persoanei care am fost odinioară. Sincer vorbind, dacă aș fi într-un grup și am fi urmăriți de către Jason X prin pădure, eu aș fi prima care ar cădea, care ar fi prinsă și căsăpită. read more