Dragă cititorule,
Mai devreme astăzi, i-am spus mamei că aseară l-am visat pe Keanu Reeves, faimosul actor din filmul Matrix, venindu-mi să-i zic acest lucru așa, din senin, deși era mult trecut de ora prânzului.
– Știi cine este?, am întrebat-o.
– Bineînțeles că știu, mi-a răspuns ea.
Cinci minute mai târziu am auzit-o pe mama râzând incontrolabil.
– Ce se întâmplă? am exclamat, vrând să cunosc motivul pentru care mama nu se putea, pur și simplu, opri din râs.
Dar nimic. Niciun răspuns, mama încă râdea în hohote.
– Ce se întâmplă? am repetat întrebarea.
Atunci sora mea mi-a spus că, în timp ce naviga pe un site web, respectivul site i-a oferit mamei sugestia de a viziona un videoclip. Videoclip care îl arăta pe Keanu Reeves în prim-plan. Era o scenă scurtă din filmul Matrix, partea în care Neo merge la Oracol. Dacă nu îți amintești sau nu ai văzut filmul, iată cum a decurs conversația dintre Neo și Oracol:
Oracolul: Știi de ce te-a adus Morpheus să mă vezi.
Neo: (dă din cap în semn afirmativ)
Oracolul: Deci… Ce crezi?… Crezi că tu ești Alesul?
Neo: Sincer, nu știu.
Oracolul: Știi ce înseamnă asta? (Arată spre o scândură de deasupra ușii.) E latină. Înseamnă „Cunoaște-te pe tine însuți”. O să-ți spun un mic secret: a fi Alesul e ca și cum ai fi îndrăgostit. Nimeni nu-ți poate spune că ești îndrăgostit, pur și simplu știi asta. de la un capăt la altul. din Oase la oase. Ei bine, mai bine să te cercetez și pe tine.
E amuzant, într-un fel. Această ghidușă sincronicitate este amuzantă, vreau să zic. Acum câteva zile, mi-am visat propriul Oracol: un ins bătrân, înalt și uscățiv, purtând o pălărie neagră și o pereche de ochelari de soare. Tatăl meu, căutând pe cineva care, posedând știință și învățătură, să mă ajute să decriptez misterioasele experiențe prin care trec, l-a găsit stând pe o bancă în aer liber și m-a adus să-l văd. Era ceva neobișnuit la întreaga alcătuire a bătrânului. Și în timp ce mă uitam la el, am crezut că e fie orb, fie surd, căci fizionomia sa se găsea în acea stare de încremeneală pe care o manifestă mulți dintre aceia care, în absența simțurilor, sunt detașați de întreaga lume ce îi înconjoară, de parcă nu fac parte din ea. Nu eram sigură dacă trebuia să îmi trădez prezența sau nu, făcând sau spunând ceva. Dar, dintr-o dată, am început să comunic prin misteriosul limbaj al semnelor. Atunci el m-a privit scurt, m-a oprit la jumătatea manifestării, chicotind cu mult subînțeles, părând să fi înțeles totul, să fi decriptat întregul mister, cu toate că eu, una, nu pricepeam absolut nimic. Dar el mi-a zâmbit cel mai prietenos zâmbet pe care l-am văzut vreodată. Apoi a spus:
– Nu tu alegi energia. Energia te alege pe tine.
Patru ore mai târziu, mama încă râde.
