29 septembrie 2014
Dragă Cititorule,
A venit toamna. Acum câteva zile m-am trezit dimineața și am rugat-o pe sora mea (pe care o cheamă Ana) să-mi aducă o pereche de șosete de încălțat. Apoi, m-am înfășurat cât de bine am putut în pătura zig-zag pe care am croșetat-o acum doi ani și jumătate. O ceașcă caldă de cafea ar fi fost plăcută, dar, cum țin o dietă strictă, am voie să beau doar sucuri naturale și ceai. În această perioadă a anului, meșterii amatori își pun croșetele și andrelele și încep să facă tot felul de pături , pulovere , șaluri , cardigane , ponchouri , pălării și tot felul de alte mărunțișuri. Anul acesta, nu mă pot alătura mulțimii. Știu că îmi vei spune că nimic nu mă poate opri, dar există ceva ce mă oprește. Săptămâna trecută, eu și sora mea am încercat să înregistrăm cum să facem și să atașăm ciucuri la un șal , dar îmi lipseau atât de multe fire și bucle, încât a devenit frustrant și ciudat, așa că am rugat-o pe Ana să-mi arate instrucțiunile (a fost prima dată când a lucrat cu o croșetă …). În fine, la fel este și când croșetez piciorușe simple: încep cu un lanț de 20, primul rând se termină cu 22 de piciorușe simple , al doilea ajunge la 19, al treilea ajunge din nou la 22 și așa mai departe… În plus, nu pot opri lacrimile să-mi curgă pe obraji când țin în mână croșeta aceea însângerată de plastic.). Așa că, astăzi, voi vorbi puțin despre croșetat și cum croșetatul era pe cale să-mi schimbe viața (poate că încă mai poate?). Am vrut să vorbesc despre acest subiect de luni de zile!
