”De vorbe mari și strâmbe ferește-te, prietene,
Căci ele aduc pe lume doar nenorociri,
Ce slobozești pe gură să-ți fie ca părul netezit de pieptene,
Iar nu câlți luați la scărmănat de lingușiri.”Cătălina Alexandra Stan
”Prietene, te simți golaș, căci ești sărac,
Dar află ce-ți voi zice:
Decât să faci parada unui frac,
De zece ori e omul mai ferice
Să-și poarte sufletul drept haină!
Râvnește, dar, la tot ce e dumnezeiesc, păstrat în taină.”Cătălina Alexandra Stan
”Iertare, părinte” – o rugăciune pentru tatăl meu care nu mai este printre noi
”Nicicând nu ți-am spus blânde cuvinte,
Trebuia mai mult ca să mă cerți,
Scump și iubite părinte,
Și azi încă te rog ca să mă ierți.
Parcă mai aspru te certam eu
Pentru câte-n lună și-n soare
Și-ntr-una mă plângeam, mereu,
Căci nu vedeam că-n piept inima-ți moare.
Azi ai fi fost tare în vârstă,
Albit de zăpadă și iarnă și ger,
Parcă și vremea de-afară-i mai tristă,
Nici cor nu se-aude, nici cântec, nici ler.
Ce râs ai stârni de azi te-am vedea
Intrând bucuros iarăși pe ușă,
Cu fesul de Moș și larmă de pași-n podea
Și mâinile-ți calde ținute-n mănușă.
Proba iertării – o pledoarie în versuri șchiopătate în favoarea unei prietene care a abandonat
Prietenă din vechi străvechi,
Timp te rugasem în trecut
Să-mi dai să-mi pun cuvintele-n perechi
Să-ți fac prezentul cunoscut.
Ce-mi ceri e să dau uitării
O lipsă pe care atâta am simțit-o,
Azi dau proba absolută a iertării,
Dobândind izbânda pe care destinul a sfințit-o.
Ce-mi ceri mai mult e să fiu onestă,
Dacă n-aș fi, aș pica iarăși testul
Ce mă va sălta mai sus de ființa mea terestră,
Cât am plătit pentru triumf de nu-mi mai trebuie azi restul!
Am gustat prea mult din al vieții tragic iad
Că etern mi s-a părut c-are să țină,
Noapte și zi în abis am fost la un pas să cad,
Iată un infern pentru care port atâta vină.
