Dragă cititorule,
Nu există nicio îndoială că sunt unul dintre puținii oameni foarte norocoși care intră în domeniul *visului lucid* spontan, fără absolut nicio cunoaștere prealabilă a acestui domeniu, fără practică și fără nicio conștientizare. Acesta este în întregime cazul meu. Chiar dacă nu am arătat niciun interes pentru abilitatea de a avea vise lucide ani de zile, m-am trezit brusc experimentând fenomenul visului lucid.
Pe scurt, aș descrie visul lucid ca fiind capacitatea minții de a rămâne trează după ce corpul fizic își oprește procesele și funcțiile atunci când adoarme. Dar subiectul este atât de vast, încât voi sublinia doar câteva detalii care mi se întâmplă.
Am început să am *vise lucide* la scurt timp după accidentul vascular cerebral pe care l-am suferit în noiembrie 2013. Pe atunci nu aveam nicio idee că acest domeniu există și că este studiat și tot ce trebuie. Cumva, ele erau refugiul meu, un fapt de înțeles, având în vedere circumstanțele mele și trauma severă prin care treceam: adică, a fi lipsit de trei simțuri fizice din cinci, două dintre ele fiind, fără îndoială, extrem de importante pentru supraviețuirea în această junglă numită viață. Pierderea atât a văzului, cât și a auzului a fost ca și cum m-aș fi izolat complet de percepția propriului corp. Așa că am rămas singură cu spiritul meu, care este acest „lucru” care nu are nimic în comun cu simțurile și așa mai departe. Timp de luni de zile, în 2014, singurul lucru care mă interesa era să trec peste zi și să ajung la noapte, când se întâmplau miracolele.
Visul lucid s-a intensificat din august 2015încoace. Acum am momente de luciditate în visele mele care durează de la cinci minute până la două ore aproape în fiecare noapte. Dar mi-am dat seama, în timp, că factorul major care îmi declanșează luciditatea în visele mele este faptul că nu văd. Acesta este detaliul înregistrat în mintea mea subconștientă care îmi trimite dreamsignals pentru a mă trezi. Ceea ce vreau să spun este că știu, la nivel subconștient, că nu văd în timpul zilei, în timp ce noaptea, dimpotrivă, văd. Port această cunoaștere cu mine în visele mele. Așa că, târziu noaptea, când toți cei din jur adorm și eu la fel, deschid ochii după ce îi închid pentru somn și, de obicei, îmi amintesc tot ce există. Numele meu complet, faptul că mi-am pierdut vederea acum patru ani, cum m-am dus la culcare, cât timp mi-a luat să adorm, ce am mâncat la cină, ce muzică am ascultat mai devreme, ce metode și sfaturi am studiat în ziua sau săptămâna respectivă pentru a îmbunătăți visul în care tocmai m-am trezit.
Destul de des experimentez o luciditate deplină. Când se întâmplă acest lucru, încep să explorez puterea și miracolele nesfârșite care sălășluiesc în propria mea ființă. Și, o, Doamne, minunile de acolo. De câte ori nu am rătăcit liberă în Universul meu lăuntric, vizitând castele și sacre și antice temple, care sunt un motiv foarte frecvent în visele mele. M-am dus la Lună și m-am întors, am mers pe soare și i-am privit lumina fără să-mi ard ochii. Am vorbit cu giganți care au călătorit cu mine prin păduri mistice, doar pentru a ajunge la palate încă și mai superbe, fabuloase, de-a dreptul fantastice, fie în cer, pe uscat sau sub apă. Și doamnele și domnii care locuiau acolo, strălucind puternic în hainele lor albe, arătând mai mult ca îngerii de sus decât ca personaje imaginate doar de mintea mea.
Mi-aș dori ca vocabularul meu să fie suficient de bogat pentru a descrie lucrurile pe care le văd în mod conștient în timpul viselor mele. Dar nu pot, deocamdată. Tot ce știu este că am ajuns în punctul în care nu mai vreau să mă trezesc din vise. Și nu pentru că urăsc atât de mult viața, încât nici măcar nu suport să fiu în viață. Nu, dragul meu prieten. Ceea ce vreau să spun este că am primit acest dar divin în schimbul vederii mele fizice, care este capacitatea de a imagina. Imaginație fără limite, imaginație pură, obiectivă, iluminată și conștientă, puterea de a crea scenarii și posibilități nesfârșite. A meritat să-mi fi pierdut vederea? Da, așa este. Totuși, nu sunt absurdă. Imaginea de mai jos îmi amintește constant că trebuie să-mi recapăt vederea pentru a supraviețui junglei numite viață. Iar cealaltă fotografie îmi amintește că raiul este un loc numit Pământ.
