Dragă prietenă,
Ajutor acorzi unui necăjit pe fel de fel de căi, ba prin intermediul banilor, ba al voluntariatului, ba al timpului, șamd. Dar ajutor poți oferi și prin intermediul cuvintelor, al sfaturilor, al învățăturilor de minte, deci al comunicării. Dintre toate aceste căi, mai ales de cuvânt ferește-te cel mai mult fiindcă în cuvintele noastre rezidă cea mai multă ipocrizie și superficialitate de care putem da dovadă, prefăcându-ne că suntem plini de bune intenții. Decât să oferi ceva ce știi că nu ai, nici bani, nici timp, nici urechea cu care susții că îl vei asculta pe celălalt sau prezența cu care susții că îi vei fi alături, neputând să faci nimic din toate acestea întrucât veșnic ai altceva mai bun de făcut, fă efortul, chiar supraomenesc, să te abții din a mai face oferte care se referă la acordarea unui ajutor. Dacă trebuie, mușcă-te de limbă atunci când, din cauza entuziasmului de moment, dai voie cuvintelor să ți se rostogolească pe corzile vocale pentru a fi articulate și, în consecință, spre a fi auzite de cel aflat în nevoie. Ascultă-mă bine și ia aminte la ce zic! Ferește-te de oferte, iar mai ales de oferta de a-ți repeta gestul de caritate făcut față de un suferind, ferește-te să zici că vei mai veni, că vei mai ajuta, că vei mai face și drege. Ferește-te fiindcă sănătatea trupească, emoțională și psihică nu sunt bunuri pe care le poți juca la loterie, când acestea aparțin altcuiva care își pune, totuși, nădejdea în tine, iar asta fiindcă tu i-ai dat speranță că îi vei fi alături și că îl vei ajuta să recâștige starea de bine și să repună în ordine ce s-a dat peste cap în viața sa. Că ai acordat ajutor față de cineva one time only, prea bine, ce a fost dăruit este bun dat, să fie fapta ta spre binele aceluia care a avut nevoie. Dar nicicum să nu-i spui ”o voi mai face” pentru că nefericitul te va aștepta cu zilele și săptămânile și lunile ca tu să mai vii încă o dată să îl ajuți, precum ai mai făcut-o.
Ferește-te, ferește-te, deci, să dai unui necăjit impresia că îți dorești să te apropii de el, împrietenindu-te cu el, întrucât prietenia cu un handicapat, cu un suferind, cu un nevoiaș, înseamnă sacrificiu. Puterea de sacrificiu este cea mai nobilă din virtuțile care înzestrează sufletul unui om, dar ca să putem vorbi despre puterea de sacrificiu, mai întâi trebuie să avem un suflet. Iată în ce chip ragic a orânduit Dumnezeu lucrurile, anume ca noi, dizabilitații și nevoiașii, să existăm pentru ca Dumnezeu să se folosească de noi, ca de niște catalizatori, așa încât voi, care mai sunteți încă sănătoși, să descoperiți dacă aveți sau nu inimă și suflet! A-ți construi sufletul din nimic este o chestiune a nonsensului, iată de ce facerea de bine este o cărămidă care stă la fundația sufletului unui om, însă și facerea de bine este numai o acțiune care are nevoie, la rândul său, de unul sau mai mulți stimuli, căci a face un bine față de altcineva este reacția determinată de un impuls lăuntric care mână ființa la faptă, precum se va vedea. Dar mai întâi de toate, să înțelegem ce este un catalizator în sensul său figurat, având să preluăm din dicționar acele nuanțe care ne interesează mai mult în procesul cunoașterii de sine.
În sens figurat, un catalizator este o persoană, un fapt sau un eveniment care declanșează, accelerează sau stimulează o acțiune, o schimbare ori o reacție în lanț, fără a se consuma sau a se schimba direct în cadrul procesului.
Caracteristici și Semnificații:
1. Factor declanșator: Dă impulsul inițial pentru ca un fenomen social, politic sau personal să înceapă.
2. Accelerator de proces: Grăbește desfășurarea unor evenimente care altfel s-ar fi produs foarte lent.
3. Rol pasiv-activ: Influențează puternic mediul din jur, dar rămâne adesea în esență neschimbat de rezultatul pe care l-a produs.Exemple de Utilizare:
1. Social/Politic: O scânteie sau un protest poate deveni catalizatorul unei schimbări majore de regim.
2. Personal: O întâlnire neașteptată sau o replică poate servi drept catalizator pentru o decizie de viață importantă.
Gestul tău de a dărui suta de lei celor doi debilitați în scaun cu rotile este unul înduioșător care dovedește că a fi altruist este o calitate care nu este străină sufletului tău. Acum să privim la aceste reacții în lanț care se produc în sufletul unui om în sens invers, punându-le în lumina care se referă la necesitatea de a ni se da, din Voia Divinității, diverși catalizatori care să determine schimbări profunde în sufletele noastre, accelerând transformarea noastră lăuntrică și făcând din noi oameni mai buni, plăcuți lui Dumnezeu. Gestul tău care vine din sfera facerii de bine este o reacție finală, dar pentru ca această reacție să se producă, fără să fie rezultatul unei constrângeri, al unei obligații forțate asupra ta independent de voia ta, înclinația ta spre altruism trebuia să fie atinsă, sensibilizată, deci scoasă la suprafață, căci astfel dărnicia devine o trăsătură dominantă, proprie sufletului, anume făcând cunoștință, împrietenindu-te cu ea și practicând-o cât se poate de des, a dărui fiind o acțiune diametral opusă acțiunii din obligație. Făcând alți câțiva pași înapoi și chiar sărind peste câțiva, ne vom întoarce la punctul de origine al reacțiilor ca să vedem că impulsul inițial al gestului tău a venit din inima care s-a aflat, mai întâi de toate, sub influența sentimentului înduioșării, sentiment asupra căruia Ființa ta Reală Interioară a pus presiune prin intermediul vocii tale lăuntrice care, fără să te slăvească o clipă, spre a nu da înapoi ca în fața unei încercări care te obliga la participare și implicare, a adus în atenția conștientului tău tabloul nefericit al realității în care cei doi tineri trăiau zi de zi, în numeroase lipsuri și boală, în contrast cu tine care încă te bucuri de multe pentru a vrea vreodată să știi cum este să fii în locul celor doi năpăstuiți care îți ieșiseră în cale, aș îndrăzni să zic, deloc întâmplător, căci ei îți fuseseră trimiși pentru ca tu să înveți să te cunoști pe tine însăți, fiind astfel ajutată să te întărești în virtuta generozității pentru care întâlnirea celor doi a fost un catalizator. Iată cum, prin cele ce le săvârșești față de cei aflați în necaz, Dumnezeu răsplătește binelui tău, dându-ți un suflet adevărat. Tot atât de adevărat este și faptul că, pe temeiul liberului arbitru care înzestrează sufletul uman, Divinitatea îngăduie sufletului unui om să-și redistribuie darma, deci răsplata pentru binele făcut, și în alte sfere de interes, ființa umană putând să încline înspre producția materială și creșterea și evoluția în lumea concretă, tridimensionalp, în locul creșterii și evoluției spirituale, precum voi dovedi, în paragrafe viitoaare ale unei a patra părți a acestui capitol, că o astfel de practică nu este doar posibilă, ci chiar permisă, numindu-se ”arta manifestării dorințelor”. Neîndoios, însă, rămâne faptul că ființele pe care le-am numit drept catalizatori ai binelui spiritual care se inițiază în ceilalți sunt numai niște verigi în acest infinit lanț trofic de cauze și de efecte al Cosmosului prin care Divinitatea își desăvârșește lucrarea față de ființa omenească pentru care orice scenariu originat din voința Tatălui nostru Cosmic Comun deservește pentru ceea ce în engleză se numește ”mutual benefit”. Căci dacă unii sunt impulsul determinant prin care ceilalți se desăvârșesc în virtute, cei de pe urmă sunt substanța catalizatoare de care primii au trebuință ca să creadă că Dumnezeu îi vede și le cunoaște necazul, astfel se îmbărbătează și se încred în bunătatea și în mila Celui PreaÎnalt. Desigur, această reciprocitate transformatoare contrazice definiția conceptului de catalizator care postulează că substanța în sine nu suferă schimbări în cadrul procesului, însă noi nu facem decât să ne folosim de metafore și de simboluri, chiar venind din chimie, ca să punem în lumină necesitatea transformării noastre în oameni mai buni, credincioși în Divinitatea care ne veghează și ne călăuzește. Și dacă tot am apelat la astfel de analogii, asociind transformările noastre lăuntrice datorate contactului și relațiilor dintre noi, cei care ne aflăm în necaz și cei care ne ajută, cu fenomene ale chimiei, iată un cuvânt celebru care ilustrează această realitate a reacțiilor dintre noi, făpturile omenești, sugerată din perspectiva nu a chimiei propriu-zise, cci a alchimiei interioare, căci, în fond, lungul meu discurs metaforic susținut asupra ideii de transformare nu îl fondez pe nimic altceva decât pe tema alchimiei noastre interioare:
“The meeting of two personalities is like the contact of two chemical substances: if there is any reaction, both are transformed.”
Carl Gustav Jung
Să-ți povestesc, ca atare, ce a însemnat pentru mine contactul cu fel de fel de forme ale altruismului în care Ființa Profundă m-a ajutat să recunosc câteva tipare general-valabile, având să mă opresc asupra câtorva situații concrete în care s-a văzut conlucrarea dintre mila lui Dumnezeu și bunătatea oamenilor, acest binom de bună-voință ce s-a arătat față de mine jucând rolul catalizatorului pentru numeroase sentimente și stări sufletești care mau ajutat să mă transform ca om, din perspectiva omului volnav, vulnerabil și aflat în nevoia de a fi ajutat, pentru care cea mai profundă dintre nevoile sale care se cer urgent împlinite este credința într-un Dumnezeu al milei și al iubirii care mă vede și mă aude în disperarea și în deznădejdea mea.
Altruiștii se numără printre acei helperi de ocazie de care Dumnezeu se folosește ca să răsplătească pe cineva, făcându-i acestuia o bucurie acolo unde avea foarte mare nevoie de așa ceva. Altruiștii se află la locul și la momentul potrivit pentru ca Dumnezeu să lucreze prin intermediul lor, ei sunt mijlocitorii prin care Dumnezeu își face cunoscută mila și prezența pe care Și le descoperă în fața beneficiarului. De pildă, oare îți amintești de prețiosul covrig prin care Domnul mi-a dovedit că îmi știe gândurile, oricât ar fi de mărunte și lipsite de importanță, și îmi ascultă rugăciunile? Să-ți povestesc cum un simplu covrig a devenit un catalizator al credinței mele în Cel de Sus, dându-mi-se semn al prezenței Sacrului în viața mea.
Într-o zi oarecare am ieșit cu mama la plimbare și îmi era foarte poftă de un covrig cald, dar nu i-am spus mamei că vroiam unul. La traversarea unei străzi de pe traseu, pe partea cealaltă ne-a oprit o doamnă foarte drăguță care i-a spus mamei că mă observase cât timp am așteptat la semafor, dându-și seama că era ceva neobișnuit cu mine. Tocmai ce cumpărase un covrig cald, iar o voce din sufletul dumneaei a îndemnat-o să ne oprească pentru a-mi oferi covrigul cald, de l-aș fi vrut din partea dumneaei. Și-a cerut multe scuze pentru că nu avea nimic mai mult de oferit, dar ce mi-a dăruit a fost chiar lucrul pe care îl vrusem pentru ca eu să creez așteptarea unei dărnicii încă și mai mari din partea bunei doamne care ne ieșise în cale! Oare cine i-a pus acel gând în minte, anume să-mi dea mie covrigul? Dar tu crezi că m-am rușinat, primindu-l? Sau crezi că m-am simțit umilită, că m-a deranjat cu ceva să fiu oprită în drum ca să mi se dea un covrig cald, deși un astfel de gest poate părea pentru unii deplasat, insultător, jenant șamd?
Fapta de bine, când vine de la Dumnezeu, numai un nebun o respinge pe temei că se simte rușinat sau umilit sau deranjat. Eu nu mă mai simt astfel deoarece vezi și singură, prin dovezile ce ți le aduc, că pricep limbajul Divinului care lucrează prin intermediul oamenilor, având să-ți mai povestesc o experiență ce mi s-a dat, lucrând pentru mine ca această substanță catalizatoare pentru credința mea.
În vara lui 2023 mi-a venit ideea să-mi iau o boxă wireless ca să mă ușurez la capitolul căblăraie, dar tehnologia bluetooth m-a complexat pe moment, în sensul în care m-am temut că nu mă voi adapta, că voi avea mereu nevoie de Ana să mă ajute să conectez dispozitivele între ele, așa că am abandonat ideea. Dar ideea a revenit și mai insistentă în capul meu în preajma Crăciunului din 2023. Vocea aceea a mea din capul meu îmi zicea într-una: ”Hai, du-te și ia-ți o boxă wireless fiindcă meriți una! Haide, du-te la Carrefour că vei găsi una! Haide că știi foarte bine că o astfel de boxă te va ajuta!” Ne-am dus, deci, toate trei la Carrefour, în loc de Altex sau Flanco, fiindcă acolo îmi zise vocea mea lăuntrică să mă duc. Aveam un buget limitat, dar Ana, chiar și așa, îmi punea în mână numai ce era extrem de ieftin și, deci, de proastă calitate, boxe de 30 de lei. Apoi Ana a dispărut un minut, zicând că se duce să verifice prețul la o boxă. După nici 5 minute de așteptare, mama m-a luat de braț, zicându-mi că mergem la casa de marcat.
– dar cum? Că nici nu m-am hotărât ce boxă să-mi iau! De ce mergem deja la casă? Ce ați luat? am întrebat-o pe mama, simțindu-mă extrem de contrariată.
Atunci ea mi-a spus în ureche că se întâmplase ceva, anume o micuță intervenție minunată din partea unui străin care, cât timp stătuserăm la raionul cu boxe, stătuse și el, cercetând ofertele. Probabil că noi vorbiserăm tare, probabil că și-a dat seama că sunt într-o situație delicată. Și, înduioșat, a vrut să facă ceva pentru noi. Așa că, atunci când Ana s-a dus să verifice prețul, el a alergat după ea, întrebând-o dacă este de acord ca el să cumpere pentru noi o boxă pe care să ne-o dăruiască. A cumpărat cea mai scumpă boxă de pe raft și mi-a făcut-o cadou, fără ca măcar să mă întrebe cum mă cheamă!!
Nici nu-ți poți închipui ce bine mi-a făcut și cât de mult mă ajută bozxa aceasta în ceea ce privește surzenia! Pur și simplu a venit de la Dumnezeu! De ce mi-a zis cugetul meu să merg chiar la Carrefour, unde era și binefăcătorul meu? Cum s-a putut ca amândoi să fim în exact același loc și la aceeași oră pentru ca drumurile noastre să se intersecteze? Eu m-aș fi mulțumit cu o boxă de 50 de lei, dar iată că am primit-o pe cea mai scumpă, o Putere Dumnezeiască de dinvolo de noi hotărând că aceasta meritam!
Un astfel de individ este un astfel de helper de ocazie de care Dumnezeu se va folosi, one time only, ca să miluiască pe cineva, precum și eu am fost miluită. O astfel de circumstanță se creează și este de așa natură că nu lasă loc niciunui fel de dubiu că milosul helper nicicând nu-și va mai repeta actul de caritate înfăptuit față de tine. Poate că ajutor va mai acorda și altcuiva, dar ție, iată un lucru destul de improvbabil, amnume ca drumurile voastre să se mai interdsecteze încă o dată. Îți voi mai da un exemplu. În cursul acestei veri a fost necesar să-mi schimb căștile wireless fiindcă cele vechi s-au stricat. Mi-am cumpărat ceva destul de ieftin, fiind, deci, de proastă calitate. Calitatea costa peste 200 de lei, iar eu nu aveam acești bani la momentul respectiv, pușculița mea fiind pe trei sferturi goală. Simțindu-mă necăjită din cauza nenorocului, m-am rugat Domnului, cerându-I să-mi facă bucuria de a-mi putea lua căștile, cerând de la Dumnezeu să primesc, dacă nu toată suma, măcar o parte din ea, iar asta de la un străin care să-mi dăruiascăă, pur și simplu, banii, fără să-mi ceară ceva în schimb, în rugăciunea mea conturându-se scenariul în care acest străin m-ar fi abordat din senin, într-un context de socializare aleatoriu, ca să-mi dăruiască suma trebuincioasă. Puțin mai târziu, am fost cu Ana la magazinul Altex din zona Gării, unde m-am hotărât asupra unui model de căști care mi-a plăcut mai mult. Când am ieșit din magazin, amândouă am avut un sentiment intens care ne spunea să intrăm și la Kaufland, de unde să cumpărăm micile noastre mărunțișuri. Am intrat, iar printre raioane ne-am intersectat cu doi domni care, văzându-mă, au înțeles pe loc că sunt într-o situație delicată, dându-și seama că nu văd. Au întrebat-o pe Ana dacă era de acord să primească o sută de lei ca să mi-i dăruiască, motivând că așa simțeau ei că era bine ca ei să facă. Eu eram foarte bine îmbrăcată, ba chiar cochetă, iar coșul nostru nu era gol de tot, deci eram departe de a da impresia că eram cerșetoare sau de tot nevoiașe. Totuși, domnii în cauză se înduioșaseră atât de mult văzându-mă, încât mi-au dăruit acea sută de lei pe care eu o cerusem de la Tatăl în urmă cu numai câteva zile. Firește, mi-am cumpărat căștile imediat, mi se împlinea dorința întocmai cum o și formulasem în toate detaliile sale! Dar iată un alt caz de helperi de ocazie în care Dumnezeu a deșteptat pe Duhul Său ca să Își arate mila față de un suflet aflat în nevoie.
Un astfel de altruism al helperului de ocazie ai și tu, de aceasta nu se îndoiește nimeni, încât îndrăznesc să spun că poate ai fost, pentru cei doi tineri paralitici, brațul lui Dumnezeu care i-a mângâiat și i-a consolat și care le-a dat speranță celor doi într-o zi lipsită de soare. Dar când te afli sub presiunea sentimentului înduioșării care este, precum am indicat mai sus, un factor determinant al unei acțiuni oneste de întrajutorare, fiind extrem de impresionat de o persoană pe care o întâlnești sau de o situație la care ești martor, se prea poate întâmpla să îți dorești să te mai întâlnești o dată cu persoana respectivă, să îi mai vorbești, să te apropii de ea, să o cunoști, așa încât să o poți ajuta mai mult. Ferește-te, însă, ferește-te de propria înclinație spre a fi înduioșată întrucât altruismul de ocazie nu este totuna cu puterea de sacrificiu care nu-și cere răsplată în satisfacție, în plăcere, în distracție, în timp petrecut cu folos și în bani cheltuiți cu cap, ci își plătește tributul, în Marea Lucrare Divină, prin renunțare la orice beneficiu pentru sine, prin oboseală și uitare de sine. Sacrificiul este suprema înțelepciune care se referă la faptul că ai înțeles că binele făcut și ajutorul acordat sunt în întregime pentru celălalt, iar nu pentru tine. Răsplata sacrificatorului este bucuria celuilalt la care efortul său și truda sa au contribuit, Divinul transformând-o în virtute pe temeiul aceluiași liber arbitru și al darmei care înzestrează sufletul uman, căci nu este de domeniul posibilului, ci al concretului ca sufletul unui om să tânjească să fie curat, cinstit, bun, inimos, milos și plin de iubire, în loc să fie înavuțit, faimos, plin de prestigiu și stimat sau chiar temut. Practicarea binelui dobândește pentru suflet virtutea, dar cum facerea de bine vizează îmbunătățirea condiției umane, iar a noastră, a dizabilitaților și a strâmtoraților mai ales, pot tot atât de bine spune că, în loc să fim catalizatori ai binelui din voi, noi suntem dați spre experimentarea încercărilor voastre de a fi oameni cu suflet, căci a deveni un om bun nu este un lucru care se desăvârșește după numai o sută de lei dăruită unor debilitați în scaun cu rotile sau unei nevăzătoare întâlnite la supermarket, ci este o virtute ce se formează și se concretizează prin efort, auto-disciplină și o riguroasă muncă interioară care va cere ca binele să fie făcut iarăși și iarăși și iarăși, într-una, cu fiecare ocazie ce se va ivi la confluența dintre necesitatea ca noi să fim ajutați și necesitatea ca voi să deveniți oameni mai buni.
Dar când facerea de bine este de-abia un experiment în viața ta materială și spirituală, ține minte acest cuvânt de avertizare pe care ți-l fac cunoscut din proprie experiență: când te simți atrasă de o persoană aflată în necaz, vrând să o ajuți, ferește-te de acest ”iarăși și iarăși” de care bunătatea are trebuință ca să se desăvârșească într-o trăsătură care te definește, ferește-te de a practica gimnastica binelui pe termen lung în viața acestui om, căci cel asupra căruia îți conduci experimentul putinței tale de a face bine nu este un cobai pe care îl vei părăsi și asupra căruia vei reveni în funcție de cheful și de interesul tău, de zilele tale bune și de cele proaste în care te simți taciturnă, morocănoasă și lipsită de orice vlagă, gândind că a-l ajuta atunci când îți aduci aminte că trebuie să fii bun, după zile sau săptămâni și luni de uitare și cădere în indiferență, va scuza toate celelalte exerciții eșuate ale acestei gimnastici care este întrajutorarea, experimentul binelui eșuând din cauza lașității, a lipsei de chef și de interes, a indiferenței, a egoismului, a oboselii veșnic invocată ca scuză să bați în retragere în fața unei provocări care îți cere implicarea. Află de la mine că, la un moment dat, cobaiul va obosi chiar mai tare, săturându-se să mai servească drept material experimental celui care, gândind că este plin de bune intenții, uită că subiectul eforturilor sale are sentimente, deci o viață lăuntrică prooprie de care nu se cuvine să-ți bați joc. Fă, ca atare, bine față de mulți, câte puțin față de fiecare ca să te deprinzi să faci bine frecvent, însă lasă-i pe suferinzi și pe nevoiași în pacea de care au nevoie, căci ei știu, gândind, judecând și având sentimente ca orice ființă omenească rațională, că a nu răspunde la telefon sau la un mesaj a zecea oară la rând, cerându-ți-se ajutor și sprijin în virtutea prieteniei și a altruismului, se numește înșelare, nu oboseală. Tulburarea care le vine sărmanilor și suferinzilor din înșelarea încrederii și a nădejdii ce și le-au pus în tine este unul din ultimele lucruri de care au nevoie atunci când picioarele, rinichii, plămânii, inima, sistemul nervos sau contul bancar nu îi mai susțin.
Acum să încheiem acest discurs puțin cam academic și pedant din care poate că nu ai înțeles esența transpusă în scris prin prea multe figuri de stil, iar ce ai de făcut, în preajma unui om ca mine, cu atât mai puțin. Să lăsăm deoparte simbolurile, științele reale și sociale, sportul și toate celelalte sisteme de corespondență de care m-am folosit ca să-ți vorbesc despre facerea de bine. Citind printre rânduri, sper, cu toate aceste complicații ale limbajului meu, că vezi și singură, my dear, că-ți spun că eu exist pe lume, în starea în care sunt acum, bolnavă, neputincioasă, nefolositoare, un ciot al omului care am fost cândva, integru fizic și emoțional, plin de potență, pentru ca tu să înveți, prin mine și prin starea de neajutorare în care mă găsesc, să fii un om mai bun, milos și iubitor. Iată-mă-s, căci mă dă Dumnezeu experimentării binelui din tine, învață, dar, prin mine prețioasele lecții ce le dă Divinitatea sufletului tău. Numai atât îți cer, și chiar stăruitor, în numele nefericiților care îmi seamănă în condiție, să nu mă rănești, cât timp deprinzi bunătatea și dărnicia, și să nu mă faci să sufăr mai mult decât mi-a fost deja dat să sufăr, nu-mi frânge inima deja plesnită de durere, căci eu trăiesc o viață atât de restrictivă, întâmpinând la fiecare pas pe care îl fac, la propriu, piedici și poticneli care mă aruncă, uneori, în cele mai chinuitoare abisuri ale descurajării și depresiei, pentru ca tu să-mi devii acea simbolică ultimă picătură care îmi umple paharul amărăciunii. Învățând să fii bună, fii, dar, bună, aibi milă și suflet și nu face din mine containerul încercărilor tale eșuate de a deprinde virtutea întrajutorării, ca să nu mă trezesc, deși mă aflu pe o treaptă net inferioară a condiției umane, că-mi va fi necesar ca eu însămi să fiu încă și mai bună, mai inimoasă, mai milostivă, mai înțelegătoare și mai iertătoare decât se cuvine ca tu să fii, iată un lucru deosebit de curios care se întâmplă adesea în lucrarea Domnului, anume ca mie să mi se ceară să fiu cea puternică, peste măsură de puternică și plină de răbdare și de înțelegere și de indulgență, căci mi s-a desemnat rolul să-ți întind o mână, spre a te ajuta să te salți din abisurile fără de fund în care sufletul tău a căzut, împins în ele de egoismul tău, de lenea și de delăsarea ta, de fricile și de lașitățile tale, de zgârcenia ta și de lipsa ta de credință în Dumnezeul de care te ferești, crezând că nu te vede atunci când, dându-ți cuvântul că vei face ceva față de un om ca mine, te codești apoi să faci ce ai zis, prin viu grai, că vei face, astfel că, jenată, dai înapoi și te retragi, abandonând acțiunea de întrajutorare, căci conștientizezi enormitatea obligației pe care, prin cuvânt, ți-ai asumat-o față de un om suferind, de vină fiind acel entuziasm de moment care te îndatorează, fără voia ta, la fapte de curaj și generozitate pentru care nu ești, în adevăr, pregătită, fiindcă îți lipsește acea virtute, cea mai nobilă între cele mai nobile, premergătoare puterii de sacrificiu și cu mult deasupra simplei înduioșări care te va convinge, doar uneori, să pui o sută de lei în mâna unui paralitic care cerșește în fața unui supermarket, virtute despre care îți voi vorbi într-o altă parte a acestui capitol.
Cu sinceră dorință de a-ți fi de ajutor cu sfaturi și învățătură,
Cătălina.
