Dragă cititorule,
„Sunt la doi metri de margine și mă gândesc că poate doi metri nu înseamnă chiar atât de mult în jos.”
Există momente în viață când treci prin evenimente care te fac, la propriu, să simți că tocmai ai lovit pământul. Am descris odată acest sentiment ca și cum viața te-ar lovi puternic în fund și te-ar împinge de pe acoperișul unei clădiri turn. Deși nu poți opri cădere, iar alta nu poți face decât a aștepta să lovești pământul, nu poți nici să nu auzi vocea vieții râzând în spatele tău și spunându-ți: „Prostule!” Uneori ai zăcea acolo, pe trotuar, spart în mii de bucăți, dezintegrat.
Pentru cei dintre noi care sunt slabi de inimă, o cădere ca aceasta este catastrofală. Cred că greșeala în aceste circumstanțe constă în faptul că ne așteptăm să luăm fiecare mică bucată spartă și să o lipim din nou, astfel încât să ne putem întoarce la lucrurile despre care suntem siguri că ne definesc ca oameni. Rareori ne gândim, în timpul unei căderi ca aceasta, că nu trebuie să ne adunăm fiecare bucățică din noi înșine și că avem șansa de a lăsa în urmă bucățile inutile și, dacă alegem doar piesele potrivite, atunci ne-am ridica de la pământ mult mai repede și ne-am simți mult mai ușori. Cu siguranță, vorbesc despre evenimente din viață, cum ar fi pierderea unui loc de muncă, trecerea printr-o despărțire sau un divorț, o boală, pierderea unei persoane dragi și așa mai departe.
Am început acest blog pentru a pune mai multă emfază pe faptul că am stat întinsă la pământ mult prea mult timp, simțindu-mă zdrobită, umilită și îngrozită, învinovățindu-mă pentru tot felul de lucruri, când, de fapt, nu era nimic în neregulă cu lucrurile pe care mi le doream. Nu era nimic în neregulă cu mine, de fapt. Chiar și după un an de la accidentul vascular cerebral, încă îmi doresc aceleași lucruri. Încă îmi doresc micul meu colț de lume, mai ales ca să pot vopsi pereții cum vreau, ca să pot muta mobila la 4 dimineața, ca să pot construi rafturi oricând vreau. Încă îmi doresc singurătate, nu pentru că nu-mi plac oamenii, ci pentru că, uneori, tăcerea face cât o mie de cuvinte. Pe lângă aceasta, nu mi-ar displăcea să fiu singură, alergând goală în micul meu loc căruia să îi aparțin. Această idee merge mână în mână cu dorința mea de intimitate. Încă vreau să mă ridic de la biroul meu ori de câte ori am chef și să stau în mâini, rezemându-mă de perete. Deseori îmi scoteam încălțămintea și mă înălțam pe vârfurile degetelor (exact ca Rose, în filmul ”Titanic”). Încă vreau lucruri, lucruri nepotrivite, căci sunt considerate nepotrivite de societate. Încă vreau să traversez munții și să ating cerul. Încă mai cred că lumea este propria mea stridie. Încă mai cred în mine și în ideile mele. Și dacă alți oameni nu cred în mine, atunci este problema lor. Pentru că, dacă există ceva ce m-a învățat căderea mea, este faptul că ar trebui să mă eliberez de povara de a-i face pe alții fericiți cu prețul propriei mele fericiri. În același timp, îi eliberez pe toți ceilalți de datoria de a mă mulțumi sau de a mă face fericită.
Las în urmă cele 50 de nuanțe ale Cătălinei.
Vreau doar să fiu liberă.
Nu mi-e frică să cad.
Cătălina.
My version of six feet from the edge
”One Last Breath” (versuri/lyrivs)
Melodie de: Creed
Please come now I think I’m falling
I’m holding on to all I think is safe
It seems I found the road to nowhere
And I’m trying to escape
I yelled back when I heard thunder
But I’m down to one last breath
And with it let me say
Let me say
Hold me now
I’m six feet from the edge and I’m thinking
maybe six feet
Ain’t so far down
I’m looking down now that it’s over
Reflecting on all of my mistakes
I thought I found the road to somewhere
Somewhere in His grace
I cried out heaven save me
But I’m down to one last breath
And with it let me say
Let me say
[x2]
Hold me now
I’m six feet from the edge and I’m thinking
maybe six feet
Ain’t so far down
Sad eyes follow me
But I still believe there’s something left for me
So please come stay with me
‘Cause I still believe there’s something left for you and me
For you and me
For you and me
Hold me now
I’m six feet from the edge and I’m thinking
[x2]
Hold me now
I’m six feet from the edge and I’m thinking
maybe six feet
Ain’t so far down
Please come now I think I’m falling
I’m holding on to all I think is safe
Compozitori: Scott A. Stapp, Mark T. Tremonti.
Date de la: azlyrics.com
**********
Traducere aproximativă în limba română (cu Google Translate):
Te rog vino acum, cred că sunt în cădere
Mă agăț de tot ce cred că e sigur
Se pare că am găsit drumul spre nicăieri
Și încerc să scap
Am strigat înapoi când am auzit tunete
Dar mi-a mai rămas o ultimă suflare
Și odată cu ea, lasă-mă să spun
Lasă-mă să spun
Ține-mă acum
Sunt la doi metri de margine și mă gândesc
poate doi metri
Nu sunt atât de departe în jos
Privesc în jos acum că s-a terminat
Reflectând la toate greșelile mele
Am crezut că am găsit drumul spre undeva
Undeva, în harul Lui
Am strigat ”Cerule, mântuiește-mă”
Dar mi-a mai rămas o ultimă suflare
Și odată cu ea, lasă-mă să spun
Lasă-mă să spun
[x2]
Ține-mă acum
Sunt la doi metri de margine și mă gândesc
poate doi metri
Nu sunt atât de departe în jos
Ochi triști mă urmăresc
Dar încă mai cred că a mai rămas ceva pentru mine
Așa că te rog vino și stai cu mine
Pentru că încă mai cred că a mai rămas ceva pentru tine și mine
Pentru tine și mine
Pentru tine și mine
Ține-mă acum
Sunt la doi metri de margine și mă gândesc
[x2]
Ține-mă acum
Sunt la doi metri de margine și mă gândesc
poate doi metri
Nu sunt chiar atât de departe
Te rog vino acum, cred că sunt în cădere
Mă țin de tot ce cred că e în siguranță
