Cătălina Stan

Dar îmi place când mă învârt în strânsoarea sa

 Blocat pe Replay, Gând pe rând  No Responses »
oct. 202014
 

Dragă cititorule,

Voi începe ideea de „Stuck on Replay” cu o melodie de la Massive Attack, „Paradise Circus”, pe care o puteți asculta mai jos.

Ai fost vreodată atât de obsedat de o melodie, încât nu o poți scoate din minte? În cazul meu, „Paradise Circus” a fost doar o ceașcă de ceai timp de aproximativ 5 ani, când am ascultat-o ​​prima dată la Radio Guerrilla, La Unica Radio con Cojones. Așa că voi fi foarte entuziasmată cu cuvintele mele de laudă. Și, promit, este singura dată când voi face asta.

Știi cât de greu este să găsești tonul de apel potrivit pentru telefonul tău? Ai o duzină de melodii care îți plac și pur și simplu nu te pți decide care îți place cel mai mult. Așa că ajungi să le alegi pe toate și să le setezii separat pentru persoane diferite. Ei bine, nu în cazul meu. Această melodie a fost tonul de apel pentru telefonul meu din momentul în care am auzit-o și nu s-a schimbat niciodată. Îmi amintesc că mă simțeam atât de mândră de alegerea mea de fiecare dată când suna telefonul, mai ales când eram în locuri aglomerate, unde **și alți oameni îl puteau auzi**. Unii dintre ei chiar îmi zâmbeau.

Piesa mi-a dat curaj să vorbesc cu un tip de care mi-a plăcut în timpul facultății. A fost o conversație scurtă și nu am mai vorbit după aceea, dar, în orice caz, **cineva foarte, foarte cool m-a observat**.

Este, de asemenea, ultima melodie pe care am auzit-o înainte să-mi pierd auzul, anul trecut, în decembrie, și este prima melodie care a început să sune a muzică, îndată ce auzul meu a început să se vindece.

Sora mea și-a schimbat și ea tonul de apel la această melodie, ca să mă ajute să o recunosc și să o înțeleg mai bine. De fiecare dată când sună telefonul ei, Pufi, cățelul nostru Yorkshire Terrier, se entuziasmează foarte tare și sare peste tot. El crede că tata este la capătul celălalt firului, ceea ce este adevărat în majoritatea cazurilor.

Mă entuziasmez pentru că vocea lui Hope Sandoval sună din ce în ce mai dulce chiar de la versurile care zic „Its unfortunate…”.

Bucură-te de melodie,
Cătălina.

”Paradise Circus” (versuri/lyrics)
Melodie de: Massive Attack

It’s unfortunate that when we feel a storm
We can roll ourselves over ‘cause we’re uncomfortable
Oh well, the devil makes us sin
But we like it when we’re spinning in his grip
Love is like a sin, my love
For the ones that feel it the most
Look at her with her eyes like a flame
She will love you like a fly will never love you again
Oh, hmm
It’s unfortunate that when we feel a storm
We can roll ourselves over when we’re uncomfortable
Oh well, the devil makes us sin
But we like it when we’re spinning in his grip
Oh, hmm
Love is like a sin, my love
For the one that feels it the most
Look at her with a smile like a flame
She will love you like a fly will never love you again

Compozitori: Grantley Evan Marshall, Robert Del Naja, Hope Sandoval, Daniel Jonathan Brown, Stewart Neville Jackson.
Date de la: Musixmatch

**********

Traducere aproximativă în limba română (cu Google Translate):

E regretabil că atunci când simțim o furtună
Ne putem rostogoli pentru că ne simțim inconfortabil
Ei bine, diavolul ne face să păcătuim
Dar ne place când ne învârtim în strânsoarea lui
Dragostea e ca un păcat, dragostea mea
Pentru cei care o simt cel mai mult
Uită-te la ea cu ochii ei ca o flacără
Te va iubi ca o muscă și nu te va mai iubi niciodată
Oh, hmm
E regretabil că atunci când simțim o furtună
Ne putem rostogoli când ne simțim inconfortabil
Ei bine, diavolul ne face să păcătuim
Dar ne place când ne învârtim în strânsoarea lui
Oh, hmm
Dragostea e ca un păcat, dragostea mea
Pentru cel care o simte cel mai mult
Uită-te la ea cu un zâmbet ca o flacără
Te va iubi ca o muscă și nu te va mai iubi niciodată

„But I like it when I’am spinning in it’s Grip”

 Cronology, Stuck on Replay  1 Response »
oct. 202014
 

Dear Reader,

I’ll start the „Stuck on Replay” idea with a song by Massive Attack, „Paradise Circus”, that you can hear below.
Have you ever been so obsessed over a song that you can’t literally get it out of your mind? In my case, „Paradise Circus” has been just the cup of tea for around 5 years, when I first listened to it on Radio Guerrilla, La Unica Radio con Cojones. So, I will be very high with my words of praise. And, I promise, it is the only time I will do so.
Do you know how hard it is to peak the right ringtone for your phone? You have a dozen songs you like, and you simply cannot decide which one you like the most. So, you end up choosing all of them and setting them separately for different people. Well, not in my case. This song has been the ringtone for my phone since the moment I heard it, and never changed once. I remember feeling so proud of my choice every time the phone rang, especially when I was in crowded places, where other people were able to hear it too. Some of them would even smile at me.
The song gave me courage to talk to a guy I liked back in college. It was a brief conversation and we didn’t speak again, but, in any case, someone really, really cool took notice of me.

It is, also, the last song that I heard before loosing my hearing, last year in December and it is the first song that I started to sound like music, when my hearing began to heal.
Ana changed her ringtone to this song, as well, to help me recognize it and understand it better. Every time her phone rings, Pufi The Yorkie gets really excited and jumps all over the place. He believes that my dad is at the end of the line, which he is in most cases.
I get excited because Hope Sandoval’s voice sounds sweeter and sweeter right from the words „It’s unfortunate…”.

Enjoy the song,

Catalina.

My Soft Spot for Crocheting – The End of the Saga

 BitterSweet, Cronology  4 Responses »
oct. 132014
 

Dear Reader,

This post’s title says that this is the end of the saga, but I really hope that this is not really the end. Today’s post will include things that I omitted or forgot about in the previous posts and a few personal thoughts based on my experience so far.

If you are someone who used to know me back in my teens, you will ironically ask yourselves: „What? Catalina didn’t become some badass  leader, manager, lawyer, journalist, advertising agent, or something like that?” No. I didn’t become anything like that, even if I was that nerdy in school.

The other day, my mom started reading me fairy tales. She found a book that I got in middle school as a prize for my academic achievements. On the front page my mom found a teacher’s message to me. Among the many words of praise addressed to me, the message also said that I finished my school year with full marks (in Romania, it means 10) . So, I’ll repeat this…I really was THAT nerdy. However, I did not find my place in this world, and I couldn’t settle with a boring job (even though I settled with very little in love, friends, and so on), which is probably a bad quality in my personality. I simply refused to work long and hard hours, for very little money that couldn’t even cover the minimum living expenses in Bucharest. And, to get a decent job as a student, you either have to have connections or have certain qualities and abilities, something I lacked.

My other great passion has always been writing. So, for a while, I looked for jobs that involved writing. But every time I thought I found something it was a poor, lousy, underpaid job such as a transcriber or as an article writer for different websites. You will probably wonder how is it that other people make it? I don’t know. But all my respect to them. I couldn’t.

However, I noticed a rapid growth of some websites and ideas, so I asked myself: „Why can’t I do that?” If there is something that I’ve learned over the years is that you yourself is the best business out there. No matter what idea you may have, if you know how to do it, then you will make it. As for me, I had to find the „what to do” first and began the „how to do it” learning process.

Yes, I was depressed for a long time, and I am finally not afraid to admit it publicly. However, every conscious moment I had I spent it on reading a lot of information and teaching myself things about the Internet, the affiliate market, websites, blogging, webdesign (including coding), social media, promoting an idea online, and so on. I became very interested in these and I was set on reaching an advanced level of knowledge, so, I wouldn’t have to depend on anyone else but me every time I faced a techy issue. For a while, I was very much like Dee Dee, from Dexter’s Laboratory,saying what does this button do, pushing around all the wrong buttons, just to see what happens. Oh!…boy…the amount of times I got fatal errors when I misplaced a part of the code on a main website. Then I started all the testing on a test site. An advanced user would have backed up their websites, something I didn’t do for coolorful.com. But, then again, I don’t think anyone backs up their sites saying: „Hey, I should back up my site in case next month I should suffer a stroke, or something like that!”.

To make my point. I found the „what to do” in crocheting. Yes, I know, so many of you will say: „That’s so silly!” It’s like telling a fashion designer that their passion means nothing. A lot of the people that know me showed a lot of admiration towards my crocheting. But, I know that even more laughed behind my back and considered it stupid and of no use. I am not ashamed to admit that I was crazy about it and that slowly, but surely, I was making it. The ideas that I had in mind for coolorful.com gave me the chance to mix every passion and hobby I had, like writing, photography, video editing, webdesign, crocheting (and a lot of other arts and crafts). Just as I mentioned in another post, I was finally picking the pieces of myself up and I was putting my life together. And for the shy, scared, little girl that I was, it meant something.

There are a few more points that I would like to address, especially to those of you who are thinking of starting a crochet business online. You can consider them as tips if you wish to and can be applied to many other ideas besides crocheting:

1. You have a hobby and you are thinking: „How can I make a living through my passion?” First of all, your hobby becomes a job. . Many times I was scared that my passion for crocheting would turn into a burden, or a chore. It won’t. Luckily, there is so much variety in these arts that you won’t get bored with it. However, it will still be a job. And that means time, attention, dedication and affection.

2. You have to get yourself online. I already said that you yourself are the best business. As a result, you can create a brand of yourself/your name. You can also play with words and find a nickname that will express your passion as best as possible. I’ve seen some really cool names out there, like FeltedButton, Babukatorium, Crochet Geek, Made with love by Glama and so on. As much as possible, try using the same name every where you sign up.

3. Do not underestimate the power of social media. So, get yourself a You Tube account, Google +, a Facebook page, Pinterest, and the likes. One day, the right visitor with the right number of followers will pick up your art and will bring you more visitors and followers as well. Last year, one of my photo tutorials on coolorful.com was shared on Pinterest, which doubled the number of visitors on my website ever since.

4. I keep talking about a website. There are many free platforms out there like Bloggspot, WordPress, Typed. They are ok, and user friendly, but they are not as brandable as a real website. A real website means some money invested in it: a domain name, and a hosting plan will cost around 130$/year. I got mine from godaddy.com. If you choose this option, make sure you renew your domain name and hosting on time. And, please, do not forget to back up your site. This is how I lost my work last year, when I did not renew the hosting plan while I was in the hospital.

5. You’ve read the word brand a lot so far. That means you are allowed to be yourself, as creative and imaginative as you can be. The more original and unusual your idea is, the more popular it will become. Don’t copy other people’s work. It is not professional and ethical. That means you should use your own patterns, photos, and written instructions. Do not feel ashamed to place a watermark on a photo you take. There are people out there who will simply steal it and will say it is their own. When you write instructions, even for the basic stitches, make sure you use your own words, and not copy paste them from somewhere else. If someone else copy pasted from you, Google will know who wrote it first; they will penalize the copycats and not the originals. If you inspire your work from someone else, at least have the decency to give credits to that person. I won’t go into details with the copyright infringements, the law is complicated and varies from country to country.

6. Do not force your projects onto other people’s work place. That means do not spam. Don’t you hate it when you get an email promoting some miraculous enlargement pill 🙂 ? No one likes it, either. The Akismet plugin already stopped over 1,500 spam messages from showing up on this blog. Spammers are some of the people that I personally despise the most. They are people who will stop at nothing to use you and your hard work to drive away your visitors to their websites. Don’t do this! It will earn you a bad reputation. I’ve also seen a lot of people posting on popular You Tube account and Facebook pages messages like: „I do this and that…Please, visit my website.”yet another one trying to make a fast buck using you. There are many spam counter measures if you wish to protect yourself from them.

Many of the next points will be You Tube related and will express some things I noticed in viewers behavior. It took me some time to get used to how some people act, so, in the end, I got over it.

7. If you are someone who is thinking about showing and teaching other people how to do things, than you have to put yourself on You Tube. You Tube is huge and there is a great chance that you can find people with same interests. I remember reading a post on Mike Sellick’s blog: he was talking about how the wave of newcomers on You Tube was ruining business for the older You Tube crocheters. I remember feeling very disappointed reading his words and thinking how unfair of him to say something like that. You Tube is a great way for every little artist to get outside their shells, gain a little confidence, and showcase their art.

8. We live in the digital era, so, if you wish to make videos, you have to invest in a decent camera which records in high-definition. No one will watch an out of focus and blurred video tutorial. So, basic editing skills are a must.

9. Make sure your hands and the project you are presenting are visible all the time. I’ve seen tutorials where the person lowered their hands off the screen for a little while right when they were explaining important steps. People like to see what you are doing so that they can do it too.

10. Think carefully who your target viewers are. Are you a beginner, intermediate or advanced artist? Who would you like to address your tutorials to? You will have to adjust your teaching methods according to your target. My target has always been beginners…meaning, for those of you who are holding a crochet hook in your hands for the very first time. As a result, most of my tutorials will have a 5 minutes introduction, where I explain a few technicalities about the stitches and then will include extensive step by step instructions with a lot of close-ups so that everyone will know exactly where to insert their hooks. This is something some of the viewers did not understand: my tutorials are made for beginners. Some people complained that I talked 3 minutes too much at the beginning of a video tutorial. One wrote me a message once saying „Less talking, more teaching.” People want to learn how to do things for free but, sadly, they think it’s a piece of cake, and, in fact, they do not have the time nor the patience to actually learn.

11. Another thing that I noticed in viewers behavior: they will be put off by a 60 minutes video tutorial. If you split the video into more parts to make it easier to watch and follow, they will only watch the first part and only some of them will continue to the second, third or fourth part of your tutorial. Guys, some stitches need more time to be taught and you will need patience to learn them. However, many viewers will appreciate your efforts and will follow your instructions to learn. Do not forget that these are those who matter.
Since I’m talking about time, I would like to do a little experiment: take off some time of what you are doing right now. Look at your nails. Look down the floor. On the walls. Out the window. Get up and stretch a little. Go get a glass of water. Go to the bathroom. Splash your face with warm water. Look at yourself in the mirror. Feel the drops of water dribble. Think about something. Anything you would like. Wipe your face with a towel. Go back to what you were doing before. How long has it passed? 5, 10, 15, 30 minutes maybe? And yet, modern people do not have 5 minutes to listen to someone who is trying to teach them how to crochet. I know I’ve seen a lot of bad movies and I’ve been in bad relationships and that is wasted time for me that will never come back. I’ve been completely blind since the 6th of December 2013 and THAT is time I will NEVER get back.
You all know Teresa Richardson as The Crochet Geek on You Tube. She is a wonderful person, who takes away a lot of her time to teach us how to crochet. She has an interesting technique while making her videos, where she would edit parts of the tutorial in slow motion so that everyone can see and understand the steps better. I read some mean comments saying things like „Jeez, can you go slower than that?” If you go through a tutorial too fast people will complain that they didn’t have time to understand the stitch. They will not necessarily think to pause the video and practice what they have just seen, or skip forward the what they think is unnecessary talking to the part of the video they are interested in.
The idea is that good things can, sometimes, come in long packages. In case you make long tutorials, my recommendation is to split them in two-three-four parts. My older tutorials were split in up to eight parts because I didn’t have the equipment to edit them. I apologize for that. Many people will watch this videos from their tablets and many of them do not have fast broad band connections. This way you can help them avoid the buffering issue and they can also take a break between the parts. Who wants to learn will go to the second, third and forth part.
By the way, did you know that a moment is a medieval unit to measure time and in modern times it lasts 1,5 minutes? You can read more about it here.

12. Since you are making tutorials about different things, people will think you are a professionist or an authority in the field, even though you are probably someone just like them: a stay at home mom, or a grandmother, or a young woman like myself with a great passion for crocheting. They will assume you know the answers to everything. They will, sometimes, ask very difficult questions about stitches you might have never heard of before. Do not be afraid to admit that you do not know the answer. That makes you human.

13. And, as a human, do not be scared to be friendly and make jokes once in a while. You are an artist expressing yourself and not a robot. Have fun! I loved watching Mike Sellick’s crochet tutorials because he always made jokes and then giggled. He has a great attitude. I also loved watching Yolanda Soto Lopez’s tutorials as well, because she is very motherly and she make you feel like you are a friend (by the way, some viewers have also complained about her talking too much at the beginning of her videos).

14. Speak loud and clear and use proper words if you decide to tutor in English, or any other language. Many times I felt embarrassed over my „Dracula accent” , and always apologized if my English was bad. Very few complained about my English and a lot of them actually liked my accent. A few said that I should speak louder because they couldn’t hear, which is something I always found funny in a way. Doesn’t everyone have speakers attached to their PC? Try adjusting the volume level and if that is not enough, I will admit it is my fault. One woman even complained that I was breathing too loudly and that it was putting her off. She became very rude and told me I was huffing and puffing so much as if I didn’t want to make the tutorial. I never made a tutorial as an obligation, but because I loved making them.
Just so everyone knows, I’ll explain shortly how I made a tutorial. I set the camera on the tripod, I placed myself behind the camera, wrapped my arms around it and started recording. I looked into the camera’s screen to make sure my hands and the crochet project were visible the whole time, just like I said in a previous point. All the while, I had to make sure the image was focused, especially when I zoomed in and showed close-ups. Sometimes, when an outside factor would interfere with my recording, I had to redo the last steps. All this while standing up. An hour long tutorial would usually take around two and a half hours just for the recording alone. The editing, saving and uploading the tutorial on You Tube would take at least another 6 hours. Sometimes it was exhausting, but I still loved every second of it. My photo tutorials were even harder to make.
In case you did not know, a number of viewers complained about Claire’s Australian accent (from BobWilson123), when, in fact, she is another amazing lady teaching the world how to crochet.
What I mean is that people will complain about everything.

15. If you are a beginner, it might hurt you getting dislikes. I know it hurt me, until I got over it. I remember uploading my first yarn stash video, and someone immediately disliked the video. I had an absolutely wonderful stash and talked about 5 minutes about the yarn, and that person didn’t like it. I often wondered „Why wouldn’t someone like my yarn stash?” In time, I got more dislikes for my videos, even though the vast majority liked them. I simply realized that there are millions of people out there trying to learn how to crochet. You simply can’t make everyone happy. Don’t let the small things bring you down. As long as most of your viewers are happy with your work, you should be fine. If too many are complaining, than you are probably doing something wrong. Take their advice into consideration and learn from positive criticism. Ignore the mean and the bullies. There are always the ban and the report abuse buttons. If you still can’t get over it, you can always disable the likes/dislikes bar and turn off the comments. Keep in mind, though, that this will affect your videos in search results and remember that people simply like to interact and express their opinion. And, do you know what people say about opinions? Everyone’s got one. Take a look around on You Tube. You will find that even the videos with the cutest babies, puppies, kittens get tons of dislikes.

16. If possible, try finding someone to help you, especially when answering to your viewers. They might have extra questions and it is important to try and help them. Sometimes, if you have a lot of subscribers and visitors, answering to messages alone can become overwhelming. It used to take me up to three hours a day answering to questions and comments. Since I am unable to see, now I have my sister to do this for me. But, because I can hear, she reads me your messages and we come up with an answer together. Having someone support you in your venture would be fantastic.

Now, let’s get a little more social:

17. This is one big mistake I made and I hope some of you will learn from my experience. I’ve always been socially awkward. I never liked going to clubs, bars, parties, and didn’t like to hang around with many people. I never joined my flatmates when they played cards and drank to many shuts as punishment for losing, because it wasn’t my idea of fun. Instead, I would have loved to meet people with similar interests. Sadly, I didn’t think of joining a crochet club, or volunteering for an organization while I was in Bucharest, or even in Ireland, where I was so alone. If you find yourself in the same spot as I was, do not be afraid to search for a club or even start one if you can’t find any. I am sure it is one way to meet great people.

18. You can do this alone, or with members of the club, if you joined one. Try participating in handmade fairs, festivals, yarn sales, exhibitions, and so on. Talk to other people and shake hands with them during these events. Show them your work. Make yourself known and noticed. Create connections…connections…connections.

19. The tips I talked about so far are mostly about the online and the digital. How about going old school once in a while? This idea came to me back in college when I used to give away flyers for different companies. Many times I held a huge pile of flyers in my hands and told myself: „Why can’t I give away flyers promoting my own idea?” If you live in a big city, take a day off every now and then, or during your free time and give away flyers while having a walk around the city. Do you think that making a flyer is difficult? That you will need a specialist? Or that it will cost too much? Don’t be silly! Buy paper in bulk quantity, get yourself a printer, preferably one that prints in colors, and start designing something in Photoshop, Photoscape, or even in Paint. Create a design that will catch people’s eyes in such a way they will end up searching for you.

20. If I had the right support, I would have done the above a long time ago. When it comes to creativity, sometimes people’s minds have no barriers. I have always wanted to do a flash mob, or an improvisation involving crocheting. The waves you could make, when you take people by surprise…Create an artistic moment somewhere crowded. People will ask themselves:”What’s going on? Who are these people?” They will record the scene with their phones. They will take photos of you. They will post them online and talk about you. And what does this gain you? POPULARITY.
Don’t do this just once, do it 2, 3, 10 times, or as many time as it is necessary. Do it in all sorts of different places. Be creative, unusual and interesting enough to even make the news.I seriously dare you to express yourself somewhere outside your comfort zone.

There are many other things I could add, but I will stop here. I had to go to the hospital last week and caught a bloody pest of a cold and my brain is half numb at the moment. But I’ll let you know one more thing: Do not expect success to come over night, cause it won’t. You have to work hard to get there, to be committed and have patience.

As for me, the answer to the question „what would I like to do for the rest of my life?” is still pending. It depends on whether I’ll see or not again. But I would like to thank the 16k subscribers for making me feel not a total waste of space. Your support means the world to me and it has helped a lot, especially over the last year. But more about humanity not being dead in a future post.

Now, get your hooks on and Good Luck,

Catalina.

P.S. 1.: Ana will attach bellow some of the thousands of photos I took last year for my photo tutorials for coolorful.com.

P.S. 2.: What did you want to become when you were kids? I wanted to be a mom.

My Soft Spot for Crocheting and Yarn Bombing

My Soft Spot for Crocheting and Yarn Bombing

Single Crochet Stitch
The Double Crochet Stitch
Triple Crochet Stitch
Traditional Granny Square
Crochet Circle with 4 Rounds
Catherine Wheel Stitch
The Zig Zag Chevron Weave Ripple Stitch
The Bubble Stitch
Changing Colors – Bobble Stitch
Different Crochet Stitches
Mos Stitch Variation Bag
Crocodile Stitch Shawl

Despre slăbiciunea mea pentru arta croșetatului, partea a 5-a din 5 (sfătosul sfârșit și plin de tips & tricks)

 Gând pe rând  No Responses »
oct. 132014
 

Dragă cititorule,

Titlul acestei postări spune că acesta este sfârșitul sagăi, dar sper din tot sufletul că acesta nu este chiar sfârșitul. Postarea de astăzi va include lucruri pe care le-am omis sau le-am uitat în postările anterioare și câteva gânduri personale bazate pe experiența mea de până acum.

Dacă ești o persoană care mă cunoștea în adolescență, te vei întreba ironic: „Ce? Cătălina nu a devenit un lider, manager, avocat, jurnalist, agent de publicitate sau ceva de genul acesta?” Nu. Nu am devenit așa ceva, chiar dacă eram ATÂT de tocilară la școală.

Zilele trecute, mama a început să-mi citească basme. A găsit o carte pe care am primit-o în gimnaziu ca premiu pentru realizările mele academice. Pe prima pagină, mama a găsit un mesaj de la o profesoară pentru mine. Printre multele cuvinte de laudă adresate mie, mesajul spunea și că am terminat anul școlar cu nota maximă (în România, înseamnă 10). Așa că, o să repet: chiar am fost ATÂT de tocilară! Totuși, nu mi-am găsit locul în lumea asta și nu m-am putut mulțumi cu un job plictisitor (chiar dacă m-am mulțumit cu foarte puțin în dragoste, prieteni și așa mai departe), ceea ce este probabil o calitate proastă a personalității mele. Pur și simplu am refuzat să muncesc ore lungi și grele, pentru foarte puțini bani, care nu puteau acoperi nici măcar cheltuielile minime de trai în București. Și pentru a obține un job decent ca student, trebuie fie să ai relații, fie să ai anumite calități și abilități, lucruri care mie îmi lipseau.

Cealaltă mare pasiune a mea a fost întotdeauna scrisul. Așa că, o vreme, am căutat joburi care implicau scrisul. Dar de fiecare dată când credeam că am găsit ceva, era o slujbă proastă, prost plătită și prost plătită, cum ar fi transcriptor sau scriitor de articole pentru diferite site-uri web. Probabil te vei întreba cum se face că alții **reușesc**? Nu știu. Dar tot respectul meu pentru ei. Eu nu am putut.

Cu toate acestea, am observat o creștere rapidă a unor site-uri web și idei, așa că m-am întrebat: „De ce nu **pot** face și eu asta?” Dacă am învățat ceva de-a lungul anilor, acest lucru este că tu însuți ești cea mai bună afacere. Indiferent de ideea pe care o ai, **dacă știi cum să o faci, atunci vei reuși**. Cât despre mine, a trebuit să găsesc mai întâi **„ce să fac”** și am început procesul de învățare **„cum să o fac”.**

Da, am fost deprimată mult timp și, în sfârșit, nu mi-e teamă să recunosc public. Totuși, fiecare moment conștient pe care l-am avut l-am petrecut citind o mulțime de informații și învățând singură lucruri despre internet, programe de afiliere, site-uri web, blogging, webdesign (inclusiv codare), social media, promovarea unei idei online și așa mai departe. Am devenit foarte interesată de acestea și eram hotărâtă să ating un nivel avansat de cunoștințe, astfel încât să nu mai trebuiască să depind de nimeni altcineva în afară de mine de fiecare dată când mă confruntam cu o problemă tehnică. O vreme, i-am semănat foarte mult lui Dee Dee din ”Laboratorul lui Dexter”, întrebând ”ce face acest buton?”, apăsând toate butoanele greșite, doar ca să văd ce se întâmplă. Oh!… Doamne… de câte ori am primit erori fatale când am pierdut o parte din cod pe un site web principal. Apoi am început toate testele pe un site de testare. Un utilizator avansat ar fi făcut copii de rezervă ale site-urilor sale web, lucru pe care nu l-am făcut pentru coolorful.com. Dar, pe de altă parte, nu cred că cineva își face copii de rezervă ale site-urilor sale spunând: „Hei, ar trebui să fac o copie de rezervă a site-ului meu în caz că luna viitoare aș suferi un accident vascular cerebral sau ceva de genul acesta!”.

Ca să-mi exprim ideea. Am găsit **ce să fac** în croșetat. Da, știu, mulți dintre voi veți spune: „E o prostie!”. E ca și cum i-ai spune unui creator de modă că pasiunea lui nu înseamnă nimic. Mulți dintre oamenii care mă cunosc au arătat multă admirație față de croșetatul meu. Dar știu că și mai mulți au râs pe la spatele meu și l-au considerat stupid și inutil. Nu mi-e rușine să recunosc că eram înnebunită după asta și că, încet, dar sigur, **o **făceam**. Ideile pe care le aveam în minte pentru coolorful.com mi-au oferit șansa de a combina fiecare pasiune și hobby pe care le aveam, cum ar fi scrisul, fotografia, editarea video, webdesignul, croșetatul (și o mulțime de alte arte și meșteșuguri). Așa cum am menționat într-o altă postare, în sfârșit îmi adunam bucățile sparte din mine însămi și îmi puneam viața la punct. Pentru fetița timidă și speriată care eram, asta însemna **ceva**.

Haidem acum să facem un artificiu de stil și să ne comutăm între adresarea la persoana a II-a, singular, și adresarea la plural, dragii mei cititori, întrucât mai sunt câteva puncte pe care aș dori să le abordez, acestea putând fi utile în special acelora dintre voi care se gândesc să înceapă o afacere online cu croșetat. Le puteți considera ca sfaturi dacă doriți și pot fi aplicate la multe alte idei în afară de croșetat:

1. Aveți un hobby și vă gândiți: *„Cum pot să-mi câștig existența prin pasiunea mea?”* În primul rând, *hobby-ul vostru devine un loc de muncă*. De multe ori mi-a fost teamă că pasiunea mea pentru croșetat se va transforma într-o povară sau o corvoadă. Nu se va transforma. Din fericire, există atât de multă varietate în aceste arte, încât nu vă veți plictisi de ele. Cu toate acestea, va fi, totuși, un loc de muncă. Și asta înseamnă timp, atenție, dăruire și afecțiune.

2. Trebuie să vă implicați online. Am spus deja că voi înșivă sunteți cea mai bună afacere. Drept urmare, vă puteți crea un brand din numele vostru. De asemenea, vă puteți juca cu cuvintele și puteți găsi o poreclă care să vă exprime cât mai bine pasiunea. Am văzut niște nume foarte interesante, precum FeltedButton, Babukatorium, Crochet Geek, Made with love by Glama și așa mai departe. Pe cât posibil, încearcă să folosești același nume oriunde te înscrii.

3. Nu subestima puterea rețelelor sociale. Așadar, creează-ți un cont de YouTube, Google+, o pagină de Facebook, Pinterest și altele asemenea. Într-o zi, vizitatorul potrivit cu numărul potrivit de urmăritori îți va aprecia arta și îți va aduce mai mulți vizitatori și urmăritori. Anul trecut, unul dintre tutorialele mele foto de pe coolorful.com a fost distribuit pe Pinterest, ceea ce a dublat numărul de vizitatori de pe site-ul meu de atunci.

4. Tot vorbesc despre un site web. Există multe platforme gratuite, cum ar fi Bloggspot, WordPress, Typed. Sunt ok și ușor de utilizat, dar nu sunt la fel de atractive ca un site web real. Un site web real înseamnă investiții de bani în el: un nume de domeniu și un plan de găzduire vor costa în jur de 130$/an. Eu l-am luat de la godaddy.com. Dacă alegi această opțiune, asigură-te că îți reînnoiești numele de domeniu și găzduirea la timp. Și, te rog, nu uita să faci o copie de rezervă a site-ului tău. Așa mi-am pierdut eu munca anul trecut, când nu am reînnoit planul de găzduire cât timp am fost în spital.

5. Ai citit frecvent cuvântul „brand” până acum. Asta înseamnă că ai voie să fii tu însuți, cât de creativ și imaginativ poți fi. Cu cât ideea ta este mai originală și mai neobișnuită, cu atât va deveni mai populară. Nu copia munca altora. Nu este o practică profesională și etică. Asta înseamnă că ar trebui să folosești propriile modele, fotografii și instrucțiuni scrise. Nu-ți fie rușine să pui un filigran pe o fotografie pe care o faci. Există oameni care pur și simplu îți vor fura munca și vor spune că este a lor. Când scrii instrucțiuni, chiar și pentru tehnicile de bază, asigură-te că folosești propriile cuvinte și nu le copiezi și le lipești de undeva. Dacă altcineva a copiat ceva de la tine, Google va ști cine a scris-o primul; îi va penaliza pe cei care au copiat și nu pe cei originali. Dacă îți inspiri munca de la altcineva, ai măcar decența să-i dai credit acelei persoane. Nu voi intra în detalii despre încălcările drepturilor de autor, legea este complicată și variază de la o țară la alta.

6. Nu-ți impune proiectele la locul de muncă al altor persoane. Asta înseamnă *nu trimite spam*. Nu urăști când primești un e-mail care promovează o pastilă miraculoasă pentru mărirea penisului 🙂 ? Nici nimănui nu-i place. Pluginul Akismet a oprit deja peste 1.500 de mesaje spam să apară pe acest blog. Spammerii sunt unii dintre oamenii pe care personal îi disprețuiesc cel mai mult. Sunt oameni care nu se vor opri de la nimic pentru a te folosi pe tine și munca ta grea pentru a-ți alunga vizitatorii, atrăgându-i pe site-urile lor web. Nu face asta! Îți va aduce o reputație proastă. Am văzut, de asemenea, o mulțime de oameni postând pe conturi populare de YouTube și pagini de Facebook mesaje de genul: „Fac asta și aia… Te rog vizitează site-ul meu web.” Încă unul care încearcă să facă bani rapid folosindu-te. Există multe măsuri de contracarare a spamului dacă dorești să te protejezi de ei.

Multe dintre următoarele puncte vor fi legate de YouTube și vor exprima unele lucruri pe care le-am observat în comportamentul spectatorilor. Mi-a luat ceva timp să mă obișnuiesc cu modul în care se comportă unii oameni, așa că, în cele din urmă, am trecut peste multele neajunsuri și minusuri ale unei cariere online.

7. Dacă ești o persoană care se gândește să le arate și să îi învețe pe alți oameni cum să facă lucruri, atunci trebuie să te pui pe YouTube. YouTube este imens și există șanse mari să găsești oameni cu aceleași interese. Îmi amintesc că am citit o postare pe blogul lui Mike Sellick: vorbea despre cum valul de nou-veniți de pe YouTube le distrugea afacerile croșetatorilor mai vechi de pe YouTube. Îmi amintesc că m-am simțit foarte dezamăgită citind cuvintele lui și m-am gândit cât de nedrept era din partea lui să spună așa ceva. YouTube este o modalitate excelentă pentru fiecare mic artist de a ieși din carapacea sa, de a câștiga puțină încredere și de a-și prezenta arta.

8. Trăim în era digitală, așa că, dacă vrei să faci videoclipuri, trebuie să investești într-o cameră decentă care înregistrează în înaltă definiție. Nimeni nu se va uita la un tutorial video neclar. Așadar, abilitățile de editare video de bază sunt obligatorii.

9. Asigură-te că mâinile tale și proiectul pe care îl prezinți sunt vizibile tot timpul. Am văzut tutoriale în care persoana își cobora mâinile de pe ecran pentru puțin timp chiar în momentul în care explica pași importanți. **Oamenilor le place să vadă ce faci, astfel încât să poată face și ei același lucru.**

10. Gândește-te cu atenție cine este publicul tău țintă. Ești un artist începător, intermediar sau avansat? Cui ai dori să adresezi tutorialele tale? Va trebui să-ți ajustezi metodele de predare în funcție de publicul tău țintă. Publicul meu țintă a fost întotdeauna începătorul… adică, pentru cei dintre voi care țin o croșetă în mână pentru prima dată. Prin urmare, majoritatea tutorialelor mele vor avea o introducere de 5 minute, în care explic câteva detalii tehnice despre punctele de lucru și apoi voi include instrucțiuni pas cu pas ample, cu multe prim-planuri, astfel încât toată lumea să știe exact unde să introducă croșetele. Acesta este un lucru pe care unii dintre spectatori nu l-au înțeles: **tutorialele mele sunt făcute pentru începători**. Unii oameni s-au plâns că am vorbit cu 3 minute prea mult la începutul unui tutorial video. Cineva mi-a scris odată un mesaj în care spunea: „Mai puține vorbe, mai multă predare”. Oamenii vor să învețe cum să facă lucruri gratuit, dar, din păcate, cred că e floare la ureche și, de fapt, nu au nici timpul, nici răbdarea să învețe cu adevărat.

11. Un alt lucru pe care l-am observat în comportamentul spectatorilor: vor fi descurajați de un tutorial video de 60 de minute. Dacă împărțiți videoclipul în mai multe părți pentru a fi mai ușor de vizionat și de urmărit, vor viziona doar prima parte și doar unii dintre ei vor continua la a doua, a treia sau a patra parte a tutorialului vostru. Dragilor, unele puncte de lucru necesită mai mult timp pentru a fi învățate și veți avea nevoie de răbdare pentru a le învăța. Cu toate acestea, mulți spectatori vă vor aprecia eforturile și vă vor urma instrucțiunile pentru a învăța. Nu uitați că acestea sunt lucrurile care contează.

Din moment ce vorbesc despre timp, aș vrea să fac un mic experiment: luați-vă puțin timp din ceea ce faceți chiar acum. Uitați-vă la unghiile voastre. Uitați-vă în jos, pe podea. Pe pereți. Pe fereastră. Ridicați-vă și întindeți-vă puțin. Du-te și ia un pahar cu apă. Mergeți la baie. Stropiți-vă fața cu apă caldă. Priviți-vă în oglindă. Simțiți picăturile de apă cum se preling. Gândiți-vă la ceva. La orice v-ați dori. Ștergeți-vă fața cu un prosop. Întoarceți-vă la ce făceați înainte. Cât timp a trecut? 5, 10, 15, 30 de minute poate? Și, totuși, oamenii moderni nu au 5 minute să asculte pe cineva care încearcă să-i învețe cum să croșeteze. Știu că am văzut o mulțime de filme proaste și am fost în relații proaste și acesta este timp pierdut pentru mine, care nu se va mai întoarce niciodată. Sunt complet oarbă din 6 decembrie 2013 și **ACESTA** este timpul pe care **NU** îl voi mai recupera** NICIODATĂ.

O cunoașteți cu toții pe Teresa Richardson drept „The Crochet Geek” pe YouTube. Este o persoană minunată, care își dedică mult timp pentru a ne învăța cum să croșetăm. Are o tehnică interesantă atunci când își face videoclipurile, editând părți din tutorial cu încetinitorul, astfel încât toată lumea să poată vedea și înțelege mai bine pașii. Am citit comentarii răutăcioase de genul „Doamne, poți merge mai încet decât atât?”. Dacă parcurgi un tutorial prea repede, oamenii se vor plânge că nu au avut timp să înțeleagă tehnica. Nu se vor gândi neapărat să întrerupă videoclipul și să exerseze ceea ce tocmai au văzut sau să sară înainte și, deci, și peste ceea ce consideră inutil, vorbind despre partea din videoclip care îi interesează.

Ideea este că lucrurile bune pot, uneori, veni în pachete lungi. În cazul în care faceți tutoriale lungi, recomandarea mea este să le împărțiți în două, trei, patru părți. Tutorialele mele mai vechi erau împărțite în până la opt părți, deoarece nu aveam echipamentul necesar pentru a le edita. Îmi cer scuze pentru asta. Mulți oameni vor viziona aceste videoclipuri de pe tablete și mulți dintre ei nu au conexiuni rapide la bandă largă. În acest fel, îi poți ajuta să evite problema tamponării și pot, de asemenea, să ia o pauză între părți. Cine vrea să învețe va trece la a doua, a treia și a patra parte.

Apropo, știai că un moment este o unitate medievală de măsură a timpului și în timpurile moderne durează 1,5 minute? Poți citi mai multe despre asta aici.

12. Din moment ce faci tutoriale despre diferite lucruri, oamenii vor crede că ești un profesionist sau o autoritate în domeniu, chiar dacă probabil ești cineva exact ca ei: o mamă casnică, o bunică sau o tânără ca mine, cu o mare pasiune pentru croșetat. Vor presupune că știi răspunsurile la orice. Uneori, îți vor pune întrebări foarte dificile despre tehnici și puncte de lucru de care poate nu ai mai auzit niciodată. Nu-ți fie teamă să recunoști că nu știi răspunsul. Asta te face om.

13. Și, ca om, nu-ți fie teamă să fii prietenos și să faci glume din când în când. Ești un artist care se exprimă pe sine și nu un robot. Distrează-te! Mi-a plăcut să mă uit la tutorialele de croșetat ale lui Mike Sellick pentru că mereu făcea glume și apoi chicotea. Are o atitudine grozavă. Mi-a plăcut să mă uit și la tutorialele Yolandei Soto Lopez, pentru că este foarte maternă și te face să te simți ca o prietenă (apropo, unii spectatori s-au plâns că vorbește prea mult la începutul videoclipurilor ei).

14. Vorbește tare și clar și folosește cuvinte potrivite dacă te hotărăști să dai meditații la engleză sau în orice altă limbă. De multe ori m-am simțit jenată de „accentul meu de Dracula” și mi-am cerut mereu scuze dacă engleza mea era proastă. Foarte puțini s-au plâns de engleza mea și multora dintre ei chiar le-a plăcut accentul meu. Câțiva au spus că ar trebui să vorbesc mai tare pentru că nu auzeau, lucru care mi s-a părut mereu amuzant într-un fel. Nu are toată lumea difuzoare conectate la PC? Încearcă să reglezi nivelul volumului și, dacă asta nu este suficient, voi recunoaște că este vina mea. O femeie chiar s-a plâns că respiram prea tare, iar că zgomotul respirației mele o descuraja. A devenit foarte nepoliticoasă și mi-a spus că gâfâiam atât de tare, de parcă nu aș fi vrut să fac tutorialul. Nu am făcut niciodată un tutorial din obligație, ci pentru că îmi plăcea să le fac.

Ca să știe toată lumea, voi explica, pe scurt, cum făceam un tutorial:

Puneam camera pe trepied, mă așezam în spatele ei, îmi înfășuram brațele în jurul ei și începeam să înregistrez. Mă uitam în ecranul camerei ca să mă asigur că mâinile și proiectul de croșetat erau vizibile tot timpul, exact așa cum am spus la un punct anterior că acesta este un aspect esențial în realizarea tutorialelor video. În tot acest timp, trebuia să mă asigur că imaginea era focalizată, mai ales când făceam zoom și arătam prim-planuri. Uneori, când un factor extern interfera cu înregistrarea mea, trebuia să refac ultimii pași. **Toate acestea în timp ce stăteam în picioare.** Un tutorial de o oră dura, de obicei, aproximativ două ore și jumătate doar pentru înregistrare. Editarea, salvarea și încărcarea tutorialului pe YouTube durau cel puțin încă 6 ore. Uneori era epuizant, dar totuși îmi plăcea fiecare secundă. Tutorialele mele foto erau și mai greu de realizat. În caz că nu știați, mai mulți telespectatori s-au plâns de accentul australian al lui Claire (de la BobWilson123), când, de fapt, ea este o altă doamnă uimitoare care învață lumea cum să croșeteze.

Ceea ce vreau să spun este că oamenii se vor plânge de orice.

15. Dacă ești începător, s-ar putea să te doară să primești dislike-uri. Știu că m-a durut și pe mine, până am trecut peste asta. Îmi amintesc că am încărcat primul meu videoclip cu o colecție de fire și cuiva i-a displăcut imediat videoclipul. Aveam o colecție absolut minunată și am vorbit aproximativ 5 minute despre fire, iar acelei persoane nu i-a plăcut. M-am întrebat adesea „De ce nu i-ar plăcea cuiva colecția mea de fire?” În timp, am primit mai multe dislike-uri pentru videoclipurile mele, chiar dacă marea majoritate le-au apreciat. Pur și simplu mi-am dat seama că există milioane de oameni care încearcă să învețe să croșeteze. Pur și simplu nu poți face pe toată lumea fericită. Nu lăsa lucrurile mărunte să te doboare. Atâta timp cât majoritatea spectatorilor tăi sunt mulțumiți de munca ta, ar trebui să fie bine. Dacă prea mulți se plâng, atunci probabil faci ceva greșit. Ține cont de sfaturile lor și învață din criticile pozitive. Ignoră-i pe cei răi și pe cei care îi țin la cap. Există întotdeauna butoanele *de blocare* și *de raportare a abuzului*. Dacă tot nu poți trece peste asta, poți oricând să dezactivezi bara de aprecieri și să dezactivezi comentariile. Reține, totuși, că acest lucru va afecta videoclipurile tale în rezultatele căutării și amintește-ți că oamenilor pur și simplu le place să interacționeze și să-și exprime opinia. Și știi ce spun oamenii despre opinii? Toată lumea are câte una. Aruncă o privire pe YouTube. Vei descoperi că până și videoclipurile cu cei mai drăguți bebeluși, căței, pisoi primesc o mulțime de dislike-uri.

16. Dacă este posibil, încearcă să găsești pe cineva care să te ajute, mai ales când răspunzi spectatorilor tăi. Aceștia ar putea avea întrebări suplimentare și este important să încerci să-i ajuți. Uneori, dacă ai mulți abonați și vizitatori, răspunsul la mesaje poate deveni copleșitor. Înainte îmi lua până la trei ore pe zi să răspund la întrebări și comentarii. Din moment ce nu pot vedea, acum o rog pe sora mea să facă asta pentru mine. Dar, pentru că pot auzi, ea îmi citește mesajele abonaților și găsim un răspuns împreună. Ar fi fantastic să ai pe cineva care să te susțină în demersul tău.

Acum, haideți să socializăm puțin mai mult:

17. Aceasta este o mare greșeală pe care am făcut-o și sper că unii dintre voi veți învăța din experiența mea. Întotdeauna am fost stângace din punct de vedere social. Nu mi-a plăcut niciodată să merg în cluburi, baruri, petreceri și nu mi-a plăcut să stau cu mulți oameni. Nu m-am alăturat niciodată colegilor mei de apartament când jucau cărți și beau prea mult, ca pedeapsă pentru că pierdeau, iar asta pentru că nu era ideea mea de distracție. În schimb, mi-ar fi plăcut să întâlnesc oameni cu interese similare. Din păcate, nu m-am gândit să mă alătur unui club de croșetat sau să mă ocup de voluntariat pentru o organizație cât timp am locuit în București sau chiar în Irlanda, unde eram atât de singură. Dacă vă aflați în aceeași situație ca mine, nu vă fie teamă să căutați un club sau chiar să înființați unul dacă nu găsiți niciunul. Sunt sigură că este o modalitate de a întâlni oameni minunați.

18. Puteți face asta singuri sau cu membrii clubului, dacă v-ați alăturat unuia. Încercați să participați la târguri de lucru manual, festivaluri, vânzări de fire, expoziții și așa mai departe. Vorbiți cu alte persoane și dați mâna cu ele în timpul acestor evenimente. Chiar singur participând, arată-le munca ta. Fă-te cunoscut și remarcat. Creează conexiuni… conexiuni… conexiuni.

19. Sfaturile despre care am vorbit până acum sunt în mare parte despre online și digital. Ce-ar fi să apelezi la metodele old school din când în când? Această idee mi-a venit în facultate, când obișnuiam să ofer pliante pentru diferite companii. De multe ori țineam în mână o grămadă imensă de pliante și îmi spuneam: „De ce nu pot oferi pliante care să-mi promoveze propria idee?” Dacă locuiești într-un oraș mare, ia-ți o zi liberă din când în când sau în timpul liber și oferă pliante în timp ce te plimbi prin oraș. Crezi că este dificil să creezi un pliant? Că vei avea nevoie de un specialist? Sau că va costa prea mult? Nu fi prostuț! Cumpără hârtie în cantități mari, ia-ți o imprimantă, de preferință una care imprimă color și începe să proiectezi ceva în Photoshop, Photoscape sau chiar în Paint. Creează un design care să atragă atenția oamenilor în așa fel încât să ajungă să te caute.

20. Dacă aș fi avut sprijinul potrivit, aș fi făcut cele de mai sus cu mult timp în urmă. Când vine vorba de creativitate, uneori mințile oamenilor nu au bariere. Întotdeauna mi-am dorit să fac un flash mob sau o improvizație care implică croșetatul. Valurile pe care le-ai putea face când îi iei pe oameni prin surprindere… Creează un moment artistic într-un loc aglomerat. Oamenii se vor întreba: „Ce se întâmplă? Cine sunt acești oameni?” Vor înregistra scena cu telefoanele lor. Îți vor face fotografii. Le vor posta online și vor vorbi despre tine. Și ce câștigi cu asta? POPULARITATE.

Nu face asta o singură dată, fă-o de 2, 3, 10 ori sau de câte ori poți. Fă-o în tot felul de locuri diferite. Fii creativ, neobișnuit și suficient de interesant pentru a ajunge chiar și la știri. Te provoc la modul cel mai serios să te exprimi undeva în afara zonei tale de confort. Aceasta va fi doar o altă modalitate de a bombarda lumea cu fire de croșetat!

Aș putea adăuga multe alte lucruri, dar mă opresc aici. Săptămâna trecută a trebuit să merg la spital și am răcit groaznic, iar creierul meu este pe jumătate amorțit în acest moment. Dar vă mai spun un lucru: **Nu vă așteptați ca succesul să vină peste noapte, pentru că nu va veni. Trebuie să munciți din greu pentru a ajunge acolo, să vă dedicați și să aveți răbdare.**

Cât despre mine, răspunsul la întrebarea „ce mi-ar plăcea să fac pentru tot restul vieții mele?” este încă în așteptare. Depinde dacă voi mai vedea sau nu. Dar aș dori să le mulțumesc celor 16.000 de abonați pentru că m-au făcut să mă simt că nu sunt o pierdere totală de spațiu. Sprijinul vostru înseamnă enorm pentru mine și m-a ajutat mult, mai ales în ultimul an. Dar mai multe despre faptul că umanitatea nu este moartă voi scrie într-o postare viitoare.**

Acum, puneți-vă la punct și mult noroc,
Cătălina.

P.S. 1.: Ana va atașa mai jos câteva dintre miile de fotografii pe care le-am făcut anul trecut pentru tutorialele mele foto pentru coolorful.com.
P.S. 2.: Ce voiai să devii când erai copil? Eu voiam să fiu mamă.

My Soft Spot for Crocheting and Yarn Bombing

My Soft Spot for Crocheting and Yarn Bombing

Single Crochet Stitch
The Double Crochet Stitch
Triple Crochet Stitch
Traditional Granny Square
Crochet Circle with 4 Rounds
Catherine Wheel Stitch
The Zig Zag Chevron Weave Ripple Stitch
The Bubble Stitch
Changing Colors – Bobble Stitch
Different Crochet Stitches
Mos Stitch Variation Bag
Crocodile Stitch Shawl

My Soft Spot for Crocheting – The Sequel

 BitterSweet, Cronology  1 Response »
oct. 032014
 

Dear Reader,

This week I’ve been on listening to music spree. That is why I’ve been dragging the subject about crocheting for so long. But today, this post will be more to the point.

Last time I said I was invited to go to Ireland for the summer, in 2012. While staying there, I couldn’t find a job, because, well, I was basically just a tourist and couldn’t get all the legal documentation (address, bank account, bills, and the like). So, I had to find something else to do.  Seeing that my You Tube channel was growing a bit, I thought of doing different kinds of videos. I am gonna complain about something right now, and I hope I won’t upset anyone, because I have the highest respect for the famous You Tube crocheters (like Crochet Geek, Mike Sellick, BobWillson123). A lot of the crocheting that I know now I’ve learned from them. However, a lot of their tutorials missed a step, or an explanation, or something else that made things harder for me to understand at times. That is when the idea of making crochet tutorials came to my mind… Long and very explanatory tutorials, which would show viewers step by step, stitch by stitch instructions to help them. The kind of tutorials I wanted other people before me to have made when I first started crocheting.

Dear Reader, you will probably think that I am the most arrogant crocheter, saying things like the above. But I am not, really. I never thought of myself as a teacher, and I will probably never do so. When I started making my tutorials, I was just a beginner myself, who was trying to share her love for crocheting to the world. My first tutorials were sloppy, I talked too much, I got overexcited, I did not have the skills nor the equipment to edit the videos (that is why a lot of my tutorials are split in 3-7 parts). I didn’t like how my voice sounded, and so on. But I was finally putting myself out there, and more and more people became interested in my work. A month or so after, when I reached my first 10,000 views, You Tube invited me to join their partnership program. If you don’t know what that means you can find more information here. In short, it means You Tube will place ads on your videos and you get paid every time some one clicks on the ads. This is how a lot of people around the world make a living.

I won’t talk about my staying in Ireland. It is another whole story in itself. All I can say is that the dream was over in September 2012, when I had to come back home to Romania. My lifestyle was as bad as before. I continued with the lies and the loneliness and the bad habits, but never stopped hoping that one day it was going to get better. Meanwhile, my You Tube channel reached 1,000 subscribers and its first 100,000 views. As I mentioned before, Romania was not yet included in the You Tube partnership. However, sometime in April 2013, I logged on You Tube and saw the banner that said „Monetize your video, join the You Tube Program now”. At first, I thought it was a fluke, some sort of an error, but the message wasn’t going away. So, I applied and got accepted a few hours later. I had to have an AdSense account as well to get paid and this is something I did not dare to apply for. I didn’t know ,then, that Romania got accepted into the program, during that month. In the meantime, I bought a very cool domain name (coolorful.com) and joined Facebook with a page for the website.

I was invited to go back to Ireland. It was a huge risk going back, for so many reasons. But the person I was looking at in the mirror was hideous to me and every cell in my body was craving for a change. A took a plunge, and decided to go back to Ireland and start taking over the world with my crocheting art. During my stay in my home town I didn’t make any tutorials. Many viewers wrote to me and asked me when I was going to upload new videos. Some of you, guys, wrote me some incredible messages that, honestly, made me cry at times. What a great feeling it was to know that people all over the world took your work seriously, when people around you, including your family, didn’t.

While back in Ireland, I faced the same legal issues as a year before. But I was dead set to make it through my art. I got myself a new camera, I started creating patterns and learning new ones, I started making new tutorials, I learned how to edit them, I took thousands of photos and made photo tutorials as well, and I began to put this part of my life together. I went to bed early, and woke up when the alarm rang in the morning, and never allowed myself to waste another minute in bed (my sleeping is that bad). I spent up to 12 hours a day on my crochet business. It was exhausting at times, frustrating, very meticulous and loved every second of it. Sometimes I would even forget to eat, just to have a project done. I never got bored with it. There was always something new and exciting to find and do and my imagination was stirred all the time. The expected results did not fail to show. My videos views grew higher and higher each month and more and more of you, Dear Readers and Viewers, subscribed to my channel. Attached below are a photo of how my You Tube channel looked like and one showing how it looks now.

You Tube Views and Subscribers September 2013

You Tube Views and Subscribers September 2013

You Tube Views and Subscribers October 2014

You Tube Views and Subscribers October 2014

The most surprising was the growth of my site. From an unknown site that was in June, 2013, it turned into getting a little over 100 hits a day, three months later. And all genuine, organic traffic from Google, Facebook, You Tube, Pinterest and other sources. I never bought ad placement from anywhere, but I was very interested in SEO and internet marketing (I’ll talk a little more about this a bit later). In a way, college did help me, after all. It taught me how to promote myself and my business freely. Yes, the bounce rate was a little high, and the average time spent on a page wasn’t very high, but it still was a good start for a website like mine, when the competition is so high, even in the crochet circle. I don’t know if anybody knows what a joy it was to work on coolorful.com. I even created a community on my website and many of you joined the forum and started talking about crocheting an other hobbies. Attached below is a screenshot of how my baby used to look and another one with Google Analytics statistics for my website last year. Maybe, one of the things I am most proud of is when searching for the key word crochet in Google, the engine placed me 3rd in the search results, with a post on Google + (screenshot is attached below).

Google Search for Crochet

Google Search for Crochet

Lots of my Romanian fellows suggested that I make tutorials in Romanian. I took the suggestion into account and started a You Tube channel called Arta Manuala and a website artamanuala.com (it means handmade art). They were supposed to be the Romanian versions of my English crochet site and You Tube channel. They were growing nicely as well and gaining rapid popularity.

It is important not to forget to mention that I did start to monetize my work, both on my You Tube channel and my site. However, the AdSense account was not on my name, which was another stupid mistake I made. In time I set my goals even higher. The plan was to start a yarn shop on coolorful.com and get my sister involved in a crazy and fun project to travel around Romania and meet people who make a living through art. All sorts of arts. Crocheting… Knitting… Yarn coloring… Yarn making… Painting… Sculpturing… Drawing… Traditional arts… Everything artistic that involved working with your hands… We have some amazing local artisans. I dreamed of meeting these special people, taking their interviews, making short documentaries about their work, and even have them teach us how to do different things.

Do you believe my dreams stopped there? No, no, no. I never told Ana this, but my dream was to do the same all around the world and come into contact with all sorts of customs, see how people do things in different places, see what level of creativity a person’s mind can reach…I’m using a lot of the word „see”, something I’m unable to do at the moment. I believe a lot of my frustration comes from the fact that I was very close to reach the first level of that goal and make a nice living through crocheting. If done properly, the dream was going to become real around this time. Oh…there is something else that I’m forgetting…I also wanted to write a book for crochet beginners with lots of photo tutorials and patterns. I became interested in knitting and sewing on a more advanced scale.

Coolorful.com was going to become a „place” for arts and crafts, home and garden, interior design, cooking, decorating, DIY and lots more… A place where every woman, and man with these interests, could take part in.

I lost the website in December, 2013, while in the hospital and all the written instructions, and the hundreds of hours that I put into this site are now gone. At the moment, the domain is in idle mode, just like my thousands of crochet photos, just like my crochet hooks, just like my You Tube channel was about to, and just like my life is now…idle…

Collection of Free Crochet Patterns and Stitches

Collection of Free Crochet Patterns and Stitches

I am unable to make video tutorials, but I still remember a lot of the crochet stitches that I made photo tutorials for. So, when time allows, my sister and I will try and put them together. It should tickle my imagination, I hope.

There is a lot more I want to say about crocheting, but the conclusion will be put aside for another time.

Thank you,

Catalina Stan.

Despre slăbiciunea mea pentru arta croșetatului, partea a 4-a din 5 (evoluția canalului Youtube)

 Gând pe rând  2 Responses »
oct. 032014
 

Dragă cititorule,

Săptămâna aceasta am fost înnebunită după muzică. De aceea am tot amânat subiectul croșetatului. Dar astăzi, această postare va fi mai la obiect.

Data trecută am spus că am fost invitată să merg în Irlanda pentru vară, în 2012. În timp ce stăteam acolo, nu am putut găsi un loc de muncă pentru că, ei bine, eram practic doar un turist și nu am putut obține toate documentele legale (adresă, cont bancar, facturi și altele asemenea). Așa că a trebuit să găsesc altceva de făcut. Văzând că canalul meu de YouTube creștea puțin, m-am gândit să fac diverse tipuri de videoclipuri.

O să mă plâng de ceva chiar acum și sper să nu supăr pe nimeni, pentru că am cel mai mare respect pentru faimoșii croșetatori de YouTube (cum ar fi *Crochet Geek*, *Mike Sellick*, *BobWillson123*). Am învățat multe dintre metodele de *croșetat* pe care le știu acum de la ei. Cu toate acestea, multe dintre tutorialele lor omiteau un pas, o explicație sau altceva care mi-a îngreunat, uneori, înțelegerea tiparului respectiv. Atunci mi-a venit în minte ideea de a face *tutoriale de croșetat*… Tutoriale lungi și foarte explicative, care să arate spectatorilor instrucțiuni pas cu pas, punct cu punct, pentru a-i ajuta. Deci genul de tutoriale pe care mi-aș fi dorit să le facă și alții înaintea mea când am început să croșetez.

Dragă cititorule, probabil vei crede că sunt cea mai arogantă croșetătoare, spunând lucruri de genul celor de mai sus. Dar nu sunt, de fapt. Nu m-am considerat niciodată profesoară și probabil că nu voi fi niciodată una. Când am început să fac tutorialele mele, *eram doar o începătoare*, care încerca să împărtășească lumii *dragostea ei pentru croșetat*. Primele mele tutoriale au fost neglijente, vorbeam prea mult, mă entuziasmam prea tare, nu aveam abilitățile și nici echipamentul necesar pentru a edita videoclipurile (de aceea multe dintre tutorialele mele de început sunt împărțite în 3-7 părți). Nu-mi plăcea cum suna vocea mea și așa mai departe. Dar, în sfârșit, începeam să mă expun și tot mai mulți oameni au devenit interesați de munca mea. Cam după o lună, când am ajuns la primele 10.000 de vizualizări, YouTube m-a invitat să mă alătur programului lor de parteneriat. Dacă nu știi ce înseamnă asta, poți găsi mai multe informații aici. Pe scurt, înseamnă că YouTube va plasa reclame pe videoclipurile tale și vei fi plătit de fiecare dată când cineva dă clic pe reclame. Așa își câștigă existența mulți oameni din întreaga lume.

Nu voi vorbi despre șederea mea în Irlanda. Este o altă poveste în sine. Tot ce pot spune este că visul s-a sfârșit în septembrie 2012, când a trebuit să mă întorc acasă, în România. Stilul meu de viață era la fel de rău ca înainte. Am continuat cu *minciunile*, *singurătatea* și *obiceiurile proaste*, dar nu am încetat niciodată să sper că într-o zi lucrurile se vor îmbunătăți.

Între timp, canalul meu de YouTube a ajuns la 1.000 de abonați și la primele 100.000 de vizualizări. După cum am menționat anterior, România nu era încă inclusă în parteneriatul YouTube. Cu toate acestea, cândva, prin aprilie 2013, m-am conectat la YouTube și am văzut bannerul care spunea: „Monetizează-ți videoclipurile, alătură-te acum programului YouTube”. La început, am crezut că este o întâmplare, un fel de eroare, dar mesajul nu dispărea. Așa că am aplicat și am fost acceptată câteva ore mai târziu. Trebuia să am și un *cont AdSense* pentru a fi plătită, iar acesta a fost un pas pentru care nu am îndrăznit să aplic. Nu știam atunci că România fusese acceptată în program în chiar luna aceea. Între timp, mi-am cumpărat un nume de domeniu foarte fain (coolorful.com) și m-am înscris pe Facebook cu o pagină pentru site.

Am fost invitată să mă întorc în Irlanda. A fost un risc uriaș să mă întorc, din atâtea motive. Dar persoana la care mă uitam în oglindă mi se părea hidoasă și fiecare celulă din corpul meu tânjea după o schimbare. Am făcut un pas decisiv și m-am hotărât să mă întorc în Irlanda și să încep să cuceresc lumea cu arta mea croșetată. În timpul șederii mele în orașul meu natal, nu am făcut niciun tutorial. Mulți spectatori mi-au scris și m-au întrebat când voi încărca videoclipuri noi. Unii dintre voi, dragilor, mi-ați scris niște mesaje incredibile care, sincer, m-au făcut să plâng uneori. Ce sentiment minunat a fost să știu că oameni din întreaga lume îți iau munca în serios, când oamenii din jurul tău, inclusiv familia ta, nu o făceau.

În timp ce mă întorceam în Irlanda, m-am confruntat cu aceleași probleme legale ca și cu un an înainte. Dar eram hotărâtă să reușesc prin arta mea. Mi-am luat un aparat foto nou, am început să creez modele și să învăț altele noi, am început să fac tutoriale noi, am învățat cum să le editez, am făcut mii de fotografii și am făcut și tutoriale foto și am început să pun la punct această parte a vieții mele. Mă culcam devreme și mă trezeam dimineața când suna alarma și nu mi-am mai permis să pierd niciun minut în pat (dorm atât de rău). Petreceam până la 12 ore pe zi cu afacerea mea de croșetat. Uneori era obositor, frustrant, foarte migălos și îmi plăcea fiecare secundă. Uneori chiar uitam să mănânc, doar ca să termin un proiect. Nu m-am plictisit niciodată. Întotdeauna era ceva nou și interesant de găsit și de făcut, iar imaginația mea era mereu stârnită. Rezultatele așteptate nu au dat greș. Vizualizările videoclipurilor mele au crescut din ce în ce mai mult în fiecare lună și tot mai mulți dintre voi, dragi cititori și spectatori, v-ați abonat la canalul meu. Mai jos sunt atașate o fotografie cu cum arăta canalul meu de YouTube și una care arată cum arată acum.

You Tube Views and Subscribers September 2013

You Tube Views and Subscribers September 2013

You Tube Views and Subscribers October 2014

You Tube Views and Subscribers October 2014

Cea mai surprinzătoare a fost creșterea site-ului dedicat artelor manuale. De la un site necunoscut care era în iunie 2013, a ajuns în a primi puțin peste 100 de accesări pe zi, trei luni mai târziu. Și tot traficul este autentic, organic, de pe Google, Facebook, YouTube, Pinterest și alte surse. Nu am cumpărat niciodată plasare de reclame de nicăieri, dar eram foarte interesată de SEO și marketing pe internet (voi vorbi mai multe despre asta puțin mai târziu). Într-un fel, *facultatea* m-a ajutat, până la urmă. M-a învățat cum să mă promovez pe mine și afacerea mea. Da, rata de respingere (bouncerate) era puțin cam mare, iar timpul mediu petrecut de către un vizitator pe o pagină nu era foarte mare, dar a fost, totuși, un început bun pentru un site web ca al meu, când concurența este atât de mare, chiar și în cercul strâmt al artei croșetatului. Nu știu dacă cineva știe ce bucurie a fost să lucrez pe coolorful.com. Am creat chiar și o comunitate pe site-ul meu web și mulți dintre voi v-ați alăturat forumului și ați început să vorbiți despre croșetat și alte hobby-uri. Atașată mai jos este o captură de ecran cu cum arăta bebelușul meu și o alta cu statisticile Google Analytics pentru site-ul meu web de anul trecut. Poate că unul dintre lucrurile de care sunt cel mai mândră este că atunci când am căutat cuvântul cheie *croșetat* pe Google, motorul de căutare m-a plasat pe locul 3 în rezultatele căutării, cu o postare pe Google+ (captura de ecran este atașată mai jos).

Google Search for Crochet

Google Search for Crochet

Mulți dintre colegii mei români mi-au sugerat să fac tutoriale în limba română. Am luat în considerare sugestia și am deschis un canal de YouTube numit Arta Manuală și un site web artamanuala.com. Acestea trebuiau să fie versiunile în limba română ale site-ului meu de croșetat și ale canalului meu de YouTube. Și ele se dezvoltau frumos și câștigau rapid popularitate.

Este important să nu uit să menționez că am început să-mi monetizez munca, atât pe canalul meu de YouTube, cât și pe site. Cu toate acestea, contul AdSense nu era pe numele meu, ceea ce a fost o altă greșeală stupidă pe care am făcut-o.

În timp, mi-am stabilit obiective și mai înalte. Planul era să deschid un **magazin de fire** pe coolorful.com și să o implic pe sora mea într-un proiect nebunesc și distractiv de a călători prin România și de a întâlni oameni care își câștigă existența prin artă. Tot felul de arte: croșetat, tricotat, vopsit fire, producție de fire, pictură, sculptură, desen, arte tradiționale. Tot ce implică lucrul manual… Avem niște artizani locali uimitori. Am visat să întâlnesc acești oameni speciali, să le iau interviuri, să fac documentare scurte despre munca lor și chiar să ne învețe cum să facem diferite lucruri.

Crezi că visele mele s-au oprit aici? Nu, nu, nu. Nu i-am spus niciodată Anei asta, dar visul meu era să fac același lucru în toată lumea și să intru în contact cu tot felul de obiceiuri, să văd cum fac oamenii lucrurile în locuri diferite, să văd ce nivel de creativitate poate atinge mintea unei persoane… Folosesc mult cuvântul „a vedea”, lucru pe care nu sunt capabilă să-l fac în acest moment. Cred că o mare parte din frustrarea mea vine din faptul că eram foarte aproape să ating primul nivel al acestui obiectiv și să câștig o existență bună prin croșetat. Dacă era făcut cum trebuie, visul urma să devină realitate cam în această perioadă. Oh… mai este ceva ce uit… De asemenea, am vrut să scriu o carte pentru începătorii în croșetat, cu o mulțime de tutoriale foto și modele. Am devenit interesată de tricotat și cusut la o scară mai avansată.

Coolorful.com urma să devină un „loc” pentru arte și meșteșuguri, casă și grădină, design interior, gătit, decorare, **DIY** și multe altele… Un loc unde fiecare femeie și bărbat cu aceste interese putea participa.

Am pierdut site-ul web în decembrie 2013, în timp ce eram în spital, și toate instrucțiunile scrise, iar sutele de ore pe care le-am investit în acest site s-au pierdut acum. În acest moment, domeniul este în modul inactiv, la fel ca miile mele de fotografii croșetate, la fel ca croșetele mele, la fel cum era pe cale să o facă și canalul meu de YouTube și la fel cum viața mea este acum…**inactivă**…

Collection of Free Crochet Patterns and Stitches

Collection of Free Crochet Patterns and Stitches

Nu pot face tutoriale video, dar încă îmi amintesc multe dintre punctele de lucru pentru care am făcut tutoriale foto. Așa că, atunci când timpul ne va permite, eu și sora mea vom încerca să le punem cap la cap. Așa ceva ar trebui să-mi stârnească imaginația. Sper!

Mai sunt multe de spus despre croșetat, dar concluzia va fi lăsată deoparte pentru altădată.

Îți mulțumesc că ți-ai făcut timp să citești, cititorul meu,,
Cătălina.

My Soft Spot for Crocheting – The Beginnings

 BitterSweet, Cronology  3 Responses »
sept. 292014
 

Dear Reader,

Fall has come.  A few days ago I woke up in the morning and asked my sis (her name is Ana) to bring me a pair of socks to put on. Then, I wrapped myself as best as I could in the zigzagy  blanket that I crocheted two and a half years ago.  A warm cup of coffee would have been nice, but, since I am on a strict diet, I’m only allowed to drink natural juices and tea.  Around this time of the year, artsy craftsy  people get their hooks and needles on and start making all sorts of blankets, sweaters, shawls, cardigans, ponchos,  hats, and all sorts of other little bits and pieces.  This year, I am unable to join the crowd.  I know you will tell me that nothing can stop me, but there is something stopping me (last week, my sister and I tried to record on how to make and attach tassels to a shawl; I was missing so many yarn threads and loops that it became frustrating and weird, so I asked Ana to show the instructions for me – it was the first time she ever worked with a crochet hook…anyway, it is the same when I crochet simple stitches as well: I start with a chain of 20, the first row ends up with 22 single crochet stitches, the second goes to 19, the third uppers into 22 again and so on…Plus, I am unable to stop the tears from flooding down my cheeks when I am holding the bloody plastic hook in my hand.). So, today, I’ll talk a little about crocheting and how crocheting was just about to turn my life around (maybe it can still do so?). I have wanted to talk about this subject for months.

It not easy for me to talk about sad experiences from the past. So, I will start with this. A girl that I used to know and I had only met about five times in my life wrote me some months ago and told me that she read my blog and found out about my current situation. She said she remembers me as a fun, lovely girl who knew what she wanted from life. The fact that she remembered me filled me with joy, but at the same time it saddened me, because she was right. I was some one who wanted to do something meaningful. And I thought I knew exactly what to do to get there. For years I had wanted to work in advertising and make smart, creative ads. …I wanted to put my stamp on things. As a result, I worked very hard to get into the college that was supposed to bring me closer to my dream. But the real real world was not like I had imagined it to be.

Bucharest wasn’t like it was supposed to be.

College wasn’t like it was supposed to be.

Jobs weren’t like it was supposed to be.

Friends weren’t like it was supposed to be.

Love wasn’t like it was supposed to be.

Nothing was like it was supposed to be.

You, guys, will probably ironically say „Boohoo! Welcome to the real world!”

It’s not very easy to adjust to the way things work in the real world, especially if everything was such a big disappointment to you. Sadly, I was one of those cases of smart kids who lost themselves when set loose on their own. I still remember my advertising lecturer say:” You will never work in advertising if you don’t have connections!”  „Thanks, man”. That meant that 90% of the students wouldn’t be able to find jobs in the field.  You, guys, will say again: „Surprise, surprise!”  Well, it was a great shock to me, especially when that was my long life dream.  But how college was the first kick in the butt that life gave me is a whole other story, and I will gladly talk about it some other time (by the way, I would like to listen to your schooling days, your changes, dream jobs and careers).

In the beginning of my second year in college, after a few failing attempts at finding a decent job, I started being interested in handmade work. I first started with jewellery making (it was something a lot of girls were doing at that time), jewellery made out of Fimo that is, and, then, I tried knitting (I even got myself a sewing machine!). It wasn’t my first encounter with knitting needles. My mom and grandma were avid knitters and crocheters when they were young. I remember being fascinated by the wonders that came out of my mother’s hands when I was little. I, also, remember knitting a bra for myself when I was in high school. I even wore it one time while roller skating. A lot of people were looking at me strangely, probably because I was half naked – belly up, and I was in Braila, Romania (where people simply don’t do this kind of stuff), and not in California .

Beginner Knitted Scarf

Beginner Knitted Scarf

Beginner Knitted Purse

Beginner Knitted Purse using variegated bulky yarn

Beginner Knitted Vest

Beginner Knitted Vest

My knitting skills were sloppy and messy. I was nearly embarrassed with the results. My work was so bad that it took a guy (former flatmate) to teach me a few new knitting techniques to make the projects more interesting. Around the same time, my love and obsession for yarn developed as well.  Every time I had some spare money, I would visit the yarn shop (the name of the shop was The Crochet Hook, and was located in the historic center of Bucharest). I loved to look through the skeins of yarn, and , most of the time, I would choose those with the most striking colors.  There is a story I would like to share about buying yarn….The first time I decided to buy yarn, I googled for shops first. I found one located somewhere near Titan Park, in Bucharest. When I went there, I didn’t bring my glasses with me, so, I wasn’t able to see the texture of the yarn and the price very well.  I kindly asked the shop-assistant to let me get closer to the shelves to take a better look, but she wouldn’t let me. I told her that I had forgotten my glasses at home, and she asked me in a very condescending manner: „Why didn’t you bring them?” So, I looked from a distance and chose two skeins of yarn that looked interesting, a orange one and a black one, both with shades of white in between. When I touched them, I didn’t particularly like the feel of them, but the woman at the counter was so awful, that I just wanted to get out of there ASAP. I bought the two skeins and a pair of knitting needles, paid a lot of money for them and left the shop. I never came back there, not even once. I think she thought of me as some kind of teen who wanted to mess around (I look very young for my age). Her loss. I am a very good yarn customer. I wanted to point out that my first yarn shopping was a disappointment. I suppose I thought I was going to, lose myself among the shelves of yarn, to feel the texture of the yarn on my fingers, to read the information on the labels, and maybe weirdly, smell the yarn. The two lovely women at The Crochet Hook shop allowed me to do all of these things, so, I became I faithful customer. Skein, after skein, my stash of yarn was growing slowly and in a year’s time, I had a huge box (maybe I’m exaggerating  a little bit) full of skeins. Every time I bought a new skein of yarn, I would take all of it out of the box, put them together side by side on the bed, or on the floor, and, boy…!, how proud and filled with joy I felt while looking at the colors. It is such a small thing and it probably means nothing to so many people. But for me it really was happiness. Seeing as the path I chose wasn’t leading nowhere I wanted to, these new things, little things, like yarn stashing, coloring, knitting and crocheting brought lots of smiles on my face and somehow filled my half empty heart.

Back to the knitting part…There isn’t any. So, I said to myself: „Maybe I should try crocheting.” (One cute story about me starting crocheting:…One day. while I was visiting my grandmother, I told her that I wanted to learn how to crochet. She gave me her old crochet hook, a thin, rusty hook made out of metal, with a pretty twirled end that she had used for years. Unfortunately, the hook was so rusted, that I couldn’t use it. But I kept it and still have it and, if I am ever blessed with children, I’ll pass this hook on.). It wasn’t the first time I was holding a crochet hook either, but it was the first time I was taking the art of crocheting seriously. My level of crocheting was that of a beginner’s but it wasn’t as awful as my knitting was. In fact, I was doing a pretty good job. However, for nearly two years I didn’t dare do anything else except for the single crochet stitch and the double crochet stitch. Everyday, I would crochet something, and the next day I would undo it until my stitches began to look tight, clear and even. Attached bellow is a photo of me during my third year of college learning to crochet (I hope Ana gets the photo right, I remember it perfectly, even if I can’t see right now).

First Crochet Lessons and Crochet Stitches

First Crochet Lessons and Crochet Stitches

I dreamed of crocheting mountains of shawls, and selling them at the seaside during high season and joining fairs, and earning my living doing the thing I liked most. „Jesus, Catalina! Wake up„, shouted the reality at me then. I was still a beginner and my work wasn’t good enough for the kind of dreams I had in mind. The real world came in between once again. Because of some sad and unfortunate circumstances, I had to live Bucharest and come back to Braila, and go back to a job that I hated , which emptied my other half of the heart. But bills needed to be paid, food needed to bought, and life needed to go on. However, I was still hoping for another way of life. You see, my struggle for a free way of living has always made me a restless soul. When asked „What do you want to do for the rest of your life?”, I never knew exactly what to answer (I thought I knew that I wanted to become an advertising agent, but I didn’t have the skills). And I still don’t know for sure.  Finding something that would make me proud of myself has been the biggest quest in my life. This is something very important to me, doing something that I take pride in, and not just for the sake of getting a salary at the end of the month.

In any case, while wasting my life, my crochet hobby was not completely forgotten.

* * *

Today is the second day we are writing about crocheting and we are probably going to write tomorrow as well. I am due for a walk with my mom, Ana and Pufi, The Yorkie, later this evening. They are making me. I am horrified to go outside the house. But my brain and lungs are begging for a breath of fresh air. I want to make a fun photo of me (showing my love for yarn), but that can only happen tomorrow – will be added in a future post. This morning, Ana gave me a cup of warm milk with cocoa instead of coffee. I really appreciated it. She is very caring and always tries to find something healthy instead of the junk I would like to eat at times. Actually, I haven’t eaten anything junky for nearly a year. But every now and then, my family treats me to a slice of pizza and a bit of sugary stuff. But my eating habits are not important at the moment (however, please, due understand that my family is taking great care of me). So, let’s go back to the crocheting thing.

* * *

My crochet hooks were put aside for awhile.

One day, three years ago, I showed my sloppy made purses to a few people that I had just met. They were very impressed with my work and ask ed me why I wasn’t doing it anymore. One of them suggested me to apply for a You Tube partnership and showcase my art on the internet. Unfortunately, at that time, my country, Romania, wasn’t included in the You Tube partnership program. But the idea of earning my living through crocheting was deeply seeded into my mind. Just like I said before, the job I was doing made me very unhappy. So, I was looking for something to fill my free time and to take my mind away from the daily troubles. That’s when I decided to give crocheting another shot. I was already subscribed to Teresa Richardson You Tube channel (Crochet Geek). Looking through her tutorials, I became interested in the more advanced tutorials. So, I gave them a go. The first stitch that I learned was the Afghan Tunisian Stitch (Entrelac). I made a small example of the stitch for practice purposes and absolutely loved the looks of it.
On a Sunday morning, after a night shift, I went to a local yarn shop to buy some skeins and start my first real crochet project. The shop attendant was incredibly nice and polite and gave me lots of tips. However, I was still a beginner and I only bought nine skeins of yarn for a blanket (this is an issue for every beginner…buying enough yarn to complete your project). When I got home, I took the yarn out and looked at the pretty shades of brown that I bought. I felt very excited and very guilty at the same time. Guilty…because I spent quite a sum of money, which I didn’t particularly have at that moment…buying yarn is a guilty pleasure we crocheters have to deal. But I soon stopped thinking about the guilt and started crocheting my first blanket. And it was coming off the hook so beautifully and tightly, that I didn’t even care that I wasn’t going to finish it (because the shop didn’t have those shades of brown anymore, and I couldn’t find them anywhere else). All I ended up with was a small baby blanket, which I undid a year or so after; there is a photo attached below showing my first Afghan blanket.

Baby Sized Afghan Tunisian Entrelac Blanket

Baby Sized Afghan Tunisian Entrelac Blanket using three different colors


* * *

(My aunt came to visit us in the afternoon, that is why, my sister and I weren’t able to continue with the story. However, we did go out for a walk, and it wasn’t as horrible as I had imagined. It was a bit cold, though, and very loud on the main street and I kept telling myself: „Breathe in, breathe out, Catalina!”, because it felt like I had simply forgotten how to breathe. Now it’s a bit too late to share my thoughts about crocheting. But I still hope we will finish tomorrow. We will probably end up writing a dozen of pages, so I apologize if it is too extensive and, at times, off topic. But please remind yourselves that I’m still blind and partly deaf and this is a great way for me to practice my English skills, my writing, my imagination and my memory. Oh!, and even my patience and my listening. It’s like an online diary.)

* * *

It’s the 3rd day (I keep saying in my mind that it is the first day, probably because I listened to the song „First Day”, by Timo Maas and Brian Molko; I remembered the guy in the video, whom I really liked, and I had a nice dream about him 🙂 ). Anyway, today we will talk about more pragmatic things and less philosophy, less jiberish talking. The point I was trying to make is that I started to commit myself to more complex crochet stitches and projects. And once committed, I began learning incredibly fast.

However, „Life is Life”, as they say. I broke up with the boyfriend I had at the moment (after a five year relationship, which shouldn’t have lasted that long) and started living by myself. These are bits of my life that I am very unhappy with, but I’ll try to tell them in short phrases.

Moving on my own wasn’t the best idea I’d ever had.

For a reason or another (out of stupidity, or craziness, maybe), I pushed my family away.

I lied. A lot. And more importantly, I lied to my family.

I hid myself from my family. I made them believe I was some one else, and that I had a great life and a great job.

I didn’t have any friends. And those I thought were friends and knew a little about my suffering, didn’t do anything to help me, even when I asked them to.

A few of the things that were tearing me apart:  I had massive sleeping problems, I had money issues (they were never enough), eating problems…I felt like everything was an issue. As a result, I felt very lonely, sad, and depressed. I did not tell this to my family because I thought they would not believe me, or that they wouldn’t take them seriously.

I cried a lot. I ate junk food a lot because of it, and always at odd hours. I was so frustrated with my life, that I began to smash glasses on the floor. I was moving furniture at 4 o’clock in the morning. I became a couch potato, watching hundreds of hours of TV shows.

I rarely went out. And when I did, it was only to get myself some more bad food.

You can pretty much guess the state I was in.

Facing these kind of things, some people start drinking, some turn to drugs, most turn to religion, I turned to crocheting. Maybe, some of you have experienced how this type of activity can turn into an obsession. At times, it did feel as if it was an obsession. But most of the time, it simply made me happy. And little by little, my hands began to work wonders. Day and night, I spent hours crocheting blanket after blanket, shawl after shawl, purse after purse, and granny square after granny square. Then I joined You Tube using my real name and started showcasing my crocheting art through videos. They brought me a few views in a short time and I was getting nice compliments from nice people. So, it turned into something really fun for me to do.

Beginner Crocheted Blankets

Beginner Crocheted Blankets using different techniques

In the mean time I met an Irish person and invited me for the summer, in 2012. And that is where my love/hate relationship with crocheting really started.

N.B.: This post was written last week and it turned out to be so long, that my sister and I decided to split it in parts. The next part of the story will come out during the next few days.

Until next time,

Catalina.

Despre slăbiciunea mea pentru arta croșetatului, partea a 3-a din 5 (lansarea canalului Youtube)

 Gând pe rând  No Responses »
sept. 262014
 

Dragă cititorule,

Este a treia zi de când scriem (îmi tot spun în mintea mea că e prima zi, probabil pentru că Am ascultat melodia „First Day” de Timo Maas și Brian Molko; mi-am amintit de tipul din videoclip, care mi-a plăcut foarte mult, și am avut un vis frumos cu el). În fine, astăzi vom vorbi despre lucruri mai pragmatice și vom face mai puțină filozofie, deci mai puține vorbe goale. Ideea pe care încercam să o transmit este că am început să mă dedic unor puncte de lucru și proiecte de croșetat mai complexe. Și odată ce m-am angajat, am început să învăț incredibil de repede.

Totuși, „Viața e viață”, cum se spune. M-am despărțit de iubitul pe care îl aveam în acel moment, după o relație de cinci ani (care nu ar fi trebuit să dureze atât de mult) și am început să trăiesc singură. Acestea sunt părți din viața mea de care sunt foarte nemulțumită, dar voi încerca să le spun în fraze scurte.

Să mă mut pe cont propriu nu a fost cea mai bună idee pe care am avut-o.

Dintr-un motiv sau altul (din prostie, sau nebunie, poate), mi-am îndepărtat familia.

Am mințit. Mult! Și, mai important, mi-am mințit familia.

M-am ascuns de familia mea. I-am făcut să creadă că sunt altcineva și că am o viață grozavă și un loc de muncă grozav.

Nu aveam prieteni. Iar cei pe care îi credeam prieteni și care știau câte ceva despre suferința mea nu au făcut nimic să mă ajute, nici măcar atunci când le-am cerut.

Iată câteva dintre lucrurile care mă sfâșiau: aveam probleme majore cu somnul, aveam probleme cu banii (niciodată nu erau suficienți), aveam probleme cu alimentația… Simțeam că totul era o problemă. Drept urmare, mă simțeam foarte singură, tristă și deprimată. Nu i-am spus asta familiei mele pentru că am crezut că cei dragi nu mă vor crede sau că nu mă vor lua în serios.

Am plâns mult. Am mâncat multă mâncare nesănătoasă din cauza asta și întotdeauna la ore neobișnuite. Eram atât de frustrată de viața mea, încât am început să sparg pahare, aruncându-le pe podea. Mutam mobila la ora 4 dimineața. Am devenit o persoană sedentară, uitându-mă la sute de ore de emisiuni TV.

Ieșeam rar din casă. Și când o făceam, era doar ca să-mi mai procur niște mâncare proastă.

Poți ghici cam în ce stare mă aflam!

Confruntându-se cu astfel de lucruri, unii oameni încep să bea, alții apelează la droguri, majoritatea apelează la terapie psihiatrică, *eu m-am orientat spre croșetat*. Poate că unii dintre voi ați experimentat cum acest tip de activitate se poate transforma într-o obsesie. Uneori, părea o obsesie. Dar de cele mai multe ori, pur și simplu mă făcea fericită. Și, încetul cu încetul, mâinile mele au început să facă minuni. Zi și noapte, petreceam ore întregi croșetând *pătură după pătură*, *șal după șal*, *poșetă după poșetă* și *pătură de bunicuță după pătură de bunicuță* (”granny”).

În această perioadă m-am înscris pe YouTube folosind numele meu real și am început să prezint arta croșetatului prin intermediul videoclipurilor. Mi-au câștigat câteva vizualizări într-un timp scurt și primeam complimente de la oameni drăguți. Așa că toată ideea s-a transformat în ceva cu adevărat distractiv pentru mine.

Beginner Crocheted Blankets

Beginner Crocheted Blankets using different techniques

Între timp, am întâlnit un irlandez care m-a invitat la el pentru vara din 2012. Și acolo a început cu adevărat relația mea de dragoste/ură pentru croșetat.

Notă: Acest articol a fost scris săptămâna trecută și s-a dovedit a fi atât de lung, încât eu și sora mea am decis să-l împărțim în părți, aceasta fiind deja a 3-a. Următoarea parte a poveștii va apărea în următoarele zile.

Pe data viitoare,
Cătălina.

Despre slăbiciunea mea pentru arta croșetatului, partea a 2-a din 5 (primul proiect: o pătură afgan/entrelac)

 Gând pe rând  No Responses »
sept. 252014
 

Dragă cititorule,

Astăzi este a doua zi în care scriem despre croșetat și probabil vom scrie și mâine. Trebuie să merg la o plimbare cu mama mea, Ana și Pufi, Yorkshire Terrierul, mai târziu în această seară. *Mă obligă*. Sunt îngrozită să ies afară din casă. Dar creierul și plămânii mei cer o gură de aer proaspăt. Vreau să fac o fotografie amuzantă cu mine (arătându-mi dragostea pentru fire), dar asta se poate face abia mâine – va fi adăugată într-o postare viitoare. În această dimineață, Ana mi-a dat o cană de lapte cald cu cacao în loc de cafea. Am apreciat foarte mult. Este foarte grijulie și încearcă întotdeauna să găsească ceva sănătos să-mi facă în loc de mâncarea proastă pe care aș vrea să o mănânc uneori. De fapt, nu am mai mâncat nimic din categoria ”mâncare proastă” de aproape un an. Dar din când în când, familia mea mă răsfață cu o felie de pizza și niște dulciuri. Dar obiceiurile mele alimentare nu sunt importante în acest moment (totuși, te rog să înțelegi că familia mea are mare grijă de mine). Așa că, să revenim la croșetat.

Așadar, după primele încercări de a ține instrumentele de lucru în mână, croșetele mele au fost puse deoparte pentru o vreme.

Într-o zi, acum trei ani, mai precis – în vara lui 2011, le-am arătat gențile mele, lucrate neglijent, câtorva oameni pe care tocmai îi întâlnisem. Au fost foarte impresionați de munca mea și m-au întrebat de ce nu mai fac asta. Unul dintre ei mi-a sugerat să aplic pentru un parteneriat pe YouTube și să-mi expun arta pe internet. Din păcate, la acea vreme, țara mea, România, nu era inclusă în programul de parteneriat YouTube. Dar ideea de a-mi câștiga existența prin croșetat era adânc întipărită în mintea mea. Așa cum am mai spus, meseria pe care o făceam mă făcea foarte nefericită. Așa că căutam ceva care să-mi umple timpul liber și să-mi abată gândul de la grijile zilnice. Atunci am decis să mai încerc croșetatul. Eram deja abonată la canalul de YouTube al Teresei Richardson (Crochet Geek). Urmărind tutorialele ei, am devenit interesată de tutorialele mai avansate. Așa că le-am încercat. Primul punct de lucru pe care l-am învățat a fost modelul tunisian Afgan (Entrelac). Am făcut un mic exemplu al acestui punct de lucru pentru a exersa și mi-a plăcut enorm cum arată.

Într-o duminică dimineață, după o tură de noapte, m-am dus la un magazin local de fire pentru a cumpăra niște ghemuri și a începe primul meu proiect adevărat de croșetat. Vânzătoarea a fost incredibil de drăguță și politicoasă și mi-a dat o mulțime de sfaturi. Cu toate acestea, eram încă începătoare și am cumpărat doar nouă ghemuri pentru o pătură. Aceasta este o problemă pentru fiecare începător: cumpărarea cantității suficiente de fire pentru a-ți finaliza proiectul. Când am ajuns acasă, am scos firele din sacoșă și m-am uitat la nuanțele frumoase de maro pe care le cumpărasem. M-am simțit foarte entuziasmată și foarte vinovată în același timp. De ce vinovată? Pentru că tocmai cheltuisem o sumă destul de mare de bani, pe care nu o aveam în mod special în acel moment… dar cumpărareaa firelor este o **plăcere vinovată** cu care ne confruntăm noi, croșetătorii. Dar în curând am încetat să mă mai gândesc la vinovăție și am început să croșetez prima mea pătură. Și se desfășura atât de frumos și de strâns, încât nici nu-mi păsa că nu o termin, pentru că magazinul nu mai avea acele nuanțe de maro pe care nu le-am mai găsit nicăieri altundeva. Tot ce am obținut a fost o păturică pentru bebeluși, pe care am desfăcut-o după aproximativ un an. Mai jos este atașată o fotografie care arată prima mea pătură afgană.

Baby Sized Afghan Tunisian Entrelac Blanket

Baby Sized Afghan Tunisian Entrelac Blanket using three different colors

(Între timp, pe măsură ce dictam surorii mele acest text, mătușa noastră a venit să ne viziteze în cursul după-amiezii, de aceea eu și sora mea nu am putut continua povestea. Totuși, am ieșit la plimbare și nu a fost atât de oribil pe cât mi-am imaginat. Era cam frig, ce-i drept, și foarte zgomotos pe strada principală și îmi tot spuneam: „Inspiră, expiră, Cătălina!”, pentru că simțeam că pur și simplu uitasem cum să respir. Acum e cam târziu să împărtășesc gândurile mele despre croșetat. Dar tot sper să terminăm mâine. Probabil vom ajunge să scriem vreo doisprezece pagini, așa că îmi cer scuze dacă e prea lung și, uneori, în afara subiectului. Dar te rog să îți amintești că sunt încă oarbă și parțial surdă, iar acesta este un mod excelent pentru mine de a-mi exersa abilitățile de limba engleză, scrisul, imaginația și memoria. Ah!, și chiar răbdarea și ascultarea. E ca un jurnal online.)

Fii bine, cititorul meu,
Cătălina.

Despre slăbiciunea mea pentru arta croșetatului, partea 1 din 5 (începuturile poveștii de iubire)

 Gând pe rând  No Responses »
sept. 242014
 

29 septembrie 2014

Dragă Cititorule,

A venit toamna. Acum câteva zile m-am trezit dimineața și am rugat-o pe sora mea (pe care o cheamă Ana) să-mi aducă o pereche de șosete de încălțat. Apoi, m-am înfășurat cât de bine am putut în pătura zig-zag pe care am croșetat-o ​​acum doi ani și jumătate. O ceașcă caldă de cafea ar fi fost plăcută, dar, cum țin o dietă strictă, am voie să beau doar sucuri naturale și ceai. În această perioadă a anului, meșterii amatori își pun croșetele și andrelele și încep să facă tot felul de pături , pulovere , șaluri , cardigane , ponchouri , pălării și tot felul de alte mărunțișuri. Anul acesta, nu mă pot alătura mulțimii. Știu că îmi vei spune că nimic nu mă poate opri, dar există ceva ce mă oprește. Săptămâna trecută, eu și sora mea am încercat să înregistrăm cum să facem și să atașăm ciucuri la un șal , dar îmi lipseau atât de multe fire și bucle, încât a devenit frustrant și ciudat, așa că am rugat-o pe Ana să-mi arate instrucțiunile (a fost prima dată când a lucrat cu o croșetă …). În fine, la fel este și când croșetez piciorușe simple: încep cu un lanț de 20, primul rând se termină cu 22 de piciorușe simple , al doilea ajunge la 19, al treilea ajunge din nou la 22 și așa mai departe… În plus, nu pot opri lacrimile să-mi curgă pe obraji când țin în mână croșeta aceea însângerată de plastic.). Așa că, astăzi, voi vorbi puțin despre croșetat și cum croșetatul era pe cale să-mi schimbe viața (poate că încă mai poate?). Am vrut să vorbesc despre acest subiect de luni de zile!

Nu-mi este ușor să vorbesc despre experiențe triste din trecut. Așa că voi începe cu asta.

O fată pe care o cunoșteam și pe care o întâlnisem doar de vreo cinci ori în viața mea mi-a scris acum câteva luni și mi-a spus că mi-a citit blogul și a aflat despre situația mea actuală. A spus că își amintește de mine ca de o fată veselă și drăguță, *care știa ce vrea de la viață*. Faptul că și-a amintit de mine m-a umplut de bucurie, dar în același timp m-a întristat, pentru că avea dreptate. *Eram cineva care voia să facă ceva semnificativ*. Și credeam că știam *exact* ce să fac pentru a ajunge acolo. Ani de zile mi-am dorit să lucrez în publicitate și să fac reclame inteligente și creative… *Voiam să-mi pun amprenta asupra lucrurilor*. Drept urmare, am muncit din greu pentru a intra la facultatea care trebuia să mă aducă mai aproape de visul meu. Dar *lumea reală* nu era așa cum mi-o imaginasem.

Bucureștiul nu era așa cum trebuia să fie.

Facultatea nu era așa cum trebuia să fie.

Locurile de muncă nu erau așa cum trebuiau să fie.

Prietenii nu erau așa cum trebuiau să fie.

Dragostea nu era așa cum trebuia să fie.

Nimic nu era așa cum trebuia să fie.

Probabil vei spune ironic: ”Buuu! Bine ai venit în lumea reală!”

Nu este foarte ușor să te adaptezi la modul în care funcționează lucrurile în lumea reală, mai ales când totul a fost o dezamăgire atât de mare pentru tine. Din păcate, am fost unul dintre acei copii deștepți care se pierd atunci când sunt lăsați pe cont propriu. Încă îmi amintesc că profesorul meu de publicitate spunea: ”Nu veți lucra niciodată în publicitate dacă nu aveți relații!” „Mulțumesc, domnule”. Asta însemna că 90% dintre studenți nu și-ar putea găsi locuri de muncă în domeniu. Voi, băieți, veți spune din nou: ”Surpriză, surpriză!” Ei bine, a fost un șoc imens pentru mine, mai ales când acesta era visul meu de o viață. Dar cum facultatea a fost prima lovitură de picior pe care mi-a dat-o viața este o cu totul altă poveste și voi vorbi cu plăcere despre asta altă dată (apropo, aș vrea să îmi povestești despre zilele tale de școală, schimbările locurilor de muncă și carierele visate).

La începutul celui de-al doilea an de facultate, după câteva încercări eșuate de a găsi un loc de muncă decent, am început să fiu interesată de lucrurile făcute manual . Am început mai întâi cu confecționarea de bijuterii (era ceva ce făceau multe fete pe atunci), adică bijuterii din Fimo) și apoi am încercat tricotatul (mi-am luat chiar și o mașină de cusut!). Nu a fost prima mea întâlnire cu andrelele de tricotat. Mama și bunica mea erau tricotoare și croșetatoare pasionate când erau mici. Îmi amintesc cum eram fascinată de minunățiile care ieșeau din mâinile mamei mele când eram mică. Îmi amintesc, de asemenea, că mi-am tricotat un sutien când eram la liceu. L-am purtat odată, în timp ce mă plimbam cu rolele pe faleza din orașul natal. Mulți oameni se uitau ciudat la mine, probabil pentru că eram pe jumătate dezbrăcată – cu burta în sus, și eram în Brăila, România, (unde oamenii pur și simplu nu fac astfel de lucruri), iar nu în California.

Abilitățile mele de tricotat erau stângace și dezordonate. Aproape că mă simțeam jenată de rezultate. Munca mea era atât de proastă, încât a fost nevoie de un tip (fost coleg de apartament) să mă învețe câteva noi tehnici de tricotat pentru a face proiectele mai interesante.

Cam în aceeași perioadă, dragostea mea obsesivă pentru fire s-a dezvoltat și ea. De fiecare dată când aveam niște bani de rezervă, vizitam magazinul de fire (numele magazinului era Croșeta și era situat în centrul istoric al Bucureștiului). Îmi plăcea să mă uit prin ghemurile de fire și, de cele mai multe ori, le alegeam pe cele cu cele mai izbitoare culori. Există o poveste pe care aș vrea să o împărtășesc despre cumpărarea de fire… Prima dată când am decis să cumpăr fire, am căutat mai întâi magazine pe Google. Am găsit unul situat undeva lângă Parcul Titan, în București. Când m-am dus acolo, nu mi-am luat ochelarii cu mine, așa că nu am putut vedea foarte bine textura firului și prețul. Am rugat-o amabil pe vânzătoare să mă lase să mă apropii de rafturi ca să mă uit mai bine, dar nu m-a lăsat. I-am spus că mi-am uitat ochelarii acasă și m-a întrebat într-un mod foarte condescendent : ”De ce nu i-ai adus?” Așa că m-am uitat de la distanță și am ales două ghemuri de lână care păreau interesante, unul portocaliu și unul negru, ambele cu nuanțe de alb între ele. Când le-am atins, nu mi-au plăcut prea mult, dar femeia de la tejghea era atât de oribilă, încât am vrut doar să plec de acolo cât mai curând posibil. Am cumpărat cele două ghemuri și o pereche de andrele de tricotat, am plătit mulți bani pe ele și am plecat din magazin. Nu m-am mai întors acolo, nici măcar o dată. Cred că m-a considerat un fel de adolescentă care voia să se joace (arăt foarte tânără pentru vârsta mea). Pierderea ei. Sunt o clientă foarte bună . Am vrut să subliniez că primele mele cumpărături de lână au fost o dezamăgire. Cred că visam că mă voi pierde printre rafturile cu fire, că voi *simți* textura firului pe degete, că voi *citi* informațiile de pe etichete și, poate, în mod ciudat, că voi *mirosi* firul. Cele două vânzătoare minunate de la magazinul ”Croșeta” mi-au permis să fac toate aceste lucruri, așa că am devenit o clientă fidelă. Scul după scul, *rezerva mea de fire* creștea încet și, într-un an, aveam o cutie imensă (poate exagerez puțin) plină de ghemuri. De fiecare dată când cumpăram un scul nou, le scoteam pe toate din cutie, le puneam unul lângă altul pe pat sau pe podea și, Doamne…!, *cât de mândră și plină de bucurie* mă simțeam privind culorile. Este un lucru atât de mic și probabil că nu înseamnă nimic pentru atât de mulți oameni. Dar pentru mine a fost cu adevărat fericire.

Întrucât calea pe care am ales-o nu ducea nicicum unde voiam, aceste lucruri noi, mici lucruri, cum ar fi ascunderea firelor, *coloratul , tricotatul și croșetatul mi-au adus multe zâmbete pe față și, cumva, mi-au umplut inima pe jumătate goală .

Revenind la partea cu tricotatul… Nu există niciunul. Așa că mi-am spus: ”Poate ar trebui să încerc să croșetez.” Iată o poveste drăguță despre cum am început să croșetez:

Într-o zi, în timp ce o vizitam pe bunica mea, i-am spus că vreau să învăț să croșetez. Mi-a dat vechea ei igliță, o croșetă subțire și ruginită, făcută din metal, cu un capăt frumos învârtit, pe care o folosise ani de zile. Din păcate, croșeta era atât de ruginită încât nu o puteam folosi. Dar am păstrat-o și încă o am și, dacă voi fi vreodată binecuvântată cu copii, voi da această croșetă mai departe. Nu era prima dată când țineam o croșetă în mână, dar era prima dată când luam arta croșetatului în serios. Nivelul meu de croșetat era de începător, dar nu era la fel de groaznic ca tricotatul. De fapt, mă descurcam destul de bine. Cu toate acestea, timp de aproape doi ani nu am îndrăznit să fac nimic altceva în afară de punctul simplu și punctul dublu . În fiecare zi croșetam ceva, iar a doua zi desfăceam, până când piciorușele începeau să arate strânse, clare și uniforme. Atașată mai jos este o fotografie cu mine în al treilea an de facultate, învățând să croșetez.

First Crochet Lessons and Crochet Stitches

First Crochet Lessons and Crochet Stitches

Visam să croșetez munți de șaluri, să le vând la mare în plin sezon, să particip la târguri și să-mi câștig existența făcând ceea ce îmi plăcea cel mai mult. ” Doamne, Cătălina! Trezește-te ”, îmi striga atunci realitatea. Eram încă începătoare și munca mea nu era suficient de bună pentru genul de vise pe care le aveam în minte. Lumea reală intervenea din nou. Din cauza unor circumstanțe nefericite, a trebuit să părăsesc Bucureștiul și să mă întorc la Brăila și, ca atare, să mă întorc la o slujbă pe care o uram, care *îmi golea jumătatea inimii*. Dar trebuiau plătite facturi, trebuia cumpărată mâncare și viața trebuia să meargă mai departe. Cu toate acestea, încă speram la un alt stil de viață. Vezi, lupta mea pentru un trai liber m-a transformat întotdeauna într-un *suflet neliniștit*. Când am fost întrebată *”Ce vrei să faci pentru tot restul vieții tale?”*, nu am știut niciodată exact ce să răspund (credeam că știu că vreau să devin agent de publicitate, dar nu aveam abilitățile necesare). Și încă nu știu sigur. Găsirea a ceva care să mă facă mândră de mine a fost cea mai mare căutare din viața mea. Este ceva foarte important pentru mine, să fac ceva de care să fiu mândră și nu doar de dragul de a primi un salariu la sfârșitul lunii.

În orice caz, deși mi-am irosit viața, hobby-ul meu nu a fost complet uitat. Însă toate câte le-am scris până acum sunt deja prea multe pentru ceea ce ar fi trebuit să fie numai începutul poveștii, motiv pentru care voi continua scrierea acestei povești in the sequel!

Fii bine, cititorul meu,
Cătălina.